Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZÂMBI
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 443 pentru ZÂMBI.
Ion Luca Caragiale - Moftul român
Ion Luca Caragiale - Moftul român Moftul român de Ion Luca Caragiale — Moftul român a înviat! — Adevărat a-nviat! Iată cuvintele cu cari trebuie să se salute în aceste zile de sărbători toți nepoții divului Traian, toți aceia în vinele cărora curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am pus în fruntea acestei foi la prima-i apariție. Eu: Ce mai spun gazetele, nene? Nenea: Mofturi ! * Eu: Ce era azi la Cameră? D. deputat: Mofturi ! * Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame! U n domn cu bundă: Mofturi ! * Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor! D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi! * Dr. Babeș: Feriți-vă de apa nefiltrată: are germenii tutulor boalelor. Un mitocan (fudul): Mofturi! * Eu: Dar domnii X... Y... Z... n-au nici un merit, nici o capacitate, nici un talent spre a fi puși ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
... și să nu mă procopsesc toată viața... ș-mi dam cu socoteala că sfinția ta trebuie să ai trecere în lumea asta..." Da, maica stariță zâmbi cu mâhnire și-i tăie vorba cu bunătate: "În lumea asta?… nu prea am trecere de la o vreme. - Și de aia vream să ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn
Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... œDin cer tu cați cu bunătate l-așa de josnică ființă, “Le dai și lor tovărășie, când singur, vai! sânt pe pământ.â€� Krișna zâmbi dumnezeește, simțise el întreaga taină, Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a fost desăvârșit, Și zise: “Facă-se-a ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...
Mateiu Caragiale - Curțile vechi
Mateiu Caragiale - Curţile vechi Curțile vechi de Mateiu Caragiale De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline, Zac curți pustii... Acolo tăcerea stăpânește Și-n verde mantă mușchiul cuprinde și-nvelește Surpata zidărie și frântele tulpine; Și-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine, Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește, Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește O lucie cunună uitatelor ruine. Adânc ca de o vrajă par ele adormite, Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite; Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă, Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene, Zâmbesc către domnițe boieri cu lungă barbă, Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii
Mateiu Caragiale - Grădinele amăgirii Grădinele amăgirii de Mateiu Caragiale Grădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor, Visările-ți oglindă și-ncheagă-ale ei unde. Și când ursuză luna în tulburi nori s-ascunde Și mut, văzduhul veșted tresaltă-n lung fior, Va răsări iar umbra cu chip înșelător Cu ochi a căror taină tu n-ai știut pătrunde. Dar, în zadar vei cere viclenei năluciri Să-ți mai învie-o clipă a stinsei fericiri, Că va pieri, zâmbindu-ți, cu degetul la gură, Și singur iar vei plânge în searbedele zori, Amara soartă care te-a prigonit cu ură, Încununându-ți fruntea cu mohorâte
Mateiu Caragiale - La Argeş La Argeș de Mateiu Caragiale Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor, Și-n liniștea adâncă, din când în când ușor, Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line. Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine Domnița să privească, din 'naltul foișor, Cum soarele-asfințește, împurpurând de dor Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline, Când se oglindă-n ape murindele văpăi, Și blând văzduhul cerne cenușă peste văi - De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii? - Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit De taină-îmbălsămată și florile uitării Îi troienescc posace mormântul
Maxim Gorki - Zâna Zâna (Poveste Valahă) de Maxim Gorki Traducere de Alexei Mateevici - 27 iunie 1917, Mărășești Trăia în pădure o zână, Scăldându-se-adese în ape, A dat de mreje cu pește, Și zâna n-ajunge să scape... Cu spaimă-au privit-o pescarii, Dar Marcu cel tânăr și iute În brațe-apucat-a pe zână Și dornic a prins s-o sărute. Iar zâna se dă ca o creangă Și-n mâinile lui șerpuiește, Se uită în ochii lui Marcu Și râde și tainic zâmbește... În farmec s-a scurs toată ziua; Dar iată că-n noaptea adâncă Pierit-a zburdalnica zână... Se pierde sărmanul de tângă. Și zile și nopți rătăcește Prin codri, pe-a Dunării maluri, Și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?â€� „Nu știmâ€�, râd viclenele valuri. „Mincună! strigatu-le-a Marcu, Cu voi ea acuma petrece!â€� Și-ndată s-a dat nebunatic Cu capul în Dunărea rece. Se scaldă în Dunăre zâna, Așa cum a fost mai-nainte; Nu-i Marcu... Și doară în cântec Ne-aducem de Marcu aminte. Iar ...