Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMPLE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 445 pentru UMPLE.
Mihai Eminescu - Doină Doină de Mihai Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Satmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, Nici îi este toamna, toamnă, Nici e vara vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așează pe la noi; Toate cântecele pier, Sboară păserile toate De neagra străinatate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracă țara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Și isvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu ...
Mihai Eminescu - Doina Doina de Mihai Eminescu De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân- în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară pasările toate Numai umbra spinului De neagra străinătate. În ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codru  frate cu românul  De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă  Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia ...
... fără piedeci trec sunând cezura. Ce aspru mișcă pânza de la steaguri, Trezind în suflet patima și ura  Dar iar cu dulce glas îți umple gura Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la noi a spune n-o pot; De poți s-auzi în ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
... ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele. Dacia , ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărțită în patru părți. În partea dintâi vor fi compuneri ...
Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane
Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane O adunare de trii cocoane de Nicolae Dimachi Informații despre această ediție — Ia vezi, zău, ce minunat Fustanlic mi-am cumpărat. Și-n credința că nu-i scump Patru lei cotul și-un tult Mai ales pe veresî Fără-a mai puni vadè. Di poftești și dumneata Singură eu ți-oi lua. — Ehei, soro, de voiești, Să mă mai îndatorești Cu-așa facere de bine Cumpără-mi și pentru mine ! — Pre bine, acuș voi zice Numai de mi-a mai aduce ! Și ți-oi faci-atunci de știri De-i veni la tîrguiri. — Ia tăceți, acum ajungă ! Ce atîta vorbă lungă ! Vino-ncoace, tu nevastă Să privim noi la fereastră, Că s-aude duruind O butcă hodorogind. — Mări, dă-o la nevoia ! Treacă cine cum îi voia. — Ei dichis, mare minune, Cu căzuta plecăciune, Nu vezi, fa, că să închină Și totuna dă din mînă ? — Arză-l focul cotcodeț Că-i un bou de n-are preț ! Iacă și-altul di pe lazul Și-ntocmai Grigori Razul. — Zău îți zic că nu te cred Oi să merg și eu să ...
Nicolae Nicoleanu - Amicului I. A.
... Dacă de ceea ce-ți este scris Nu-i cu putință să fi păzit, De ce atâta grije și chin Ia-ți cupa, frate, — umple