Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UȘOR
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 724 pentru UȘOR.
Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură
Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun şi băutură Două cuvinte despre tutun și băutură de Alexei Mateevici Noi totdeauna lăudăm starea lucrurilor prin țările străine, nouă ne place să urmăm pilda noroadelor mai dezvoltate decât noi. Să căutăm, dar, cum apără aceste popoare sănătatea fiilor lor și cum pedepsesc pe acei oameni, care fac rău acestei sănătăți. În Arkanzas, în America despre miezul nopții, este un zacon, care nu dezleagă vânzarea țăhărcilor tinerilor pân-la vârsta de 16 ani, iar încălcarea acestui zacon se pedepsește cu un ștraf bănesc de la 2000 păn la 20000 de mărci. Tot așa pedeapsă trage și cel ce i-ar dărui unui băiat mai tânăr decât de 16 ani o țăharcă de tutun. În multe locuri din Norvegia vânzarea tutunului cu orișice prilej este oprită sub frica pedepsei, iar cel ce-i dă unui băiat o țăharcă, precum și băiatul care o ie, sunt judecați cu toată asprimea zacoanelor. Tutunul este adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia ...
... fețe-ngălbeniți, Erau de lună luminați. Iar pe-a treia nimeni nu-i. Păzit de ucenicii Lui, A fost Hristos luat ușor; Cu mare jale îngropat Și piatra gropii I-au udat Cel de pe urmă plâns al lor... III A cui plânsoare tăinuită Ascultă ...
Alexei Mateevici - La noul-Neamț
... Chemarea își îndeamnă a clopotului strună... Lumini în hram s-aprind. Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește După un somn ușor... Dar bucurie mare că știu moldovenește: — Bătrânu-i vorbitor. Frumos moșneag bătrânul. Știut-a și pe tata Și pe bunelul meu. Biblioteca ...
... Ardeam de sete sufletească Într-o sălbatică pustie Și o ființă îngerească Mi s-a ivit în cale mie. Cu șase aripi, luminoasă, Ușor de ochi mi s-a atins, Ca la o pajură sperioasă Vederea mea mi s-a deschis; Urechea mea mi-a ...
Alexei Mateevici - Un sfat Un sfat de Alexei Mateevici Să fugi de fapta rea, creștine, Ascultă-al Domnului cuvânt, Și făptuiește numai bine Din leagăn până la mormânt. Atunci c-un zâmbet fericit Vei trece prin această viață, Și chiar și moartea, liniștit, Putea-vei s-o privești în față. Atunci — plug, seceră și sapă Vor fi ușoare-n mâna ta, Și lângă un ulcior de apă Tu vecinic vesel vei cânta. Iar când muri-vei, cu mult dor, Străini și neamuri te-or jeli, Și flori din lacrimile lor Pe-al tău mormânt vor răsări. Decembrie
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață îndelungată și bună sortire de la Dumnezeu și cea mai înaltă fericire. Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul însă și sfârșitul tuturor celor de sub lună este omul. Iar sfârșitul omului, pentru care s-a creat de Dumnezeu, este câștigarea și fericirea lui Dumnezeu însăși; fiindcă pentru om s-a făcut toată lumea aceasta, iar omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis, cu scumpătate sfintele lui ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
Antim Ivireanul - Prealuminaatului şi preaînâlţatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod de Antim Ivireanul Multe și despărțite sunt faptele și sfârșiturile a cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de presupus cum că rămân întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au câșigat, iară mai vârtos și mai ales acĂ©ste doao: întâi mulțemita cea adevărată carĂ© să face din inima cea călduroasă prin cuvânt și-a dooa, oarecare daruri mici spre semn de cunoștință a datoriei ce li s-ar cuveni. Pentru aceasta dară și smerenia noastră, cunoscând cum că pentru multele folosuri și faceri de bine ce ai arătat și arăți măriia-ta de-a pururea cătră noi sunt datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu, pentru fericita sănătate și buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce și veri cu ce alt mijloc ași putea să mă arăt cătră măriia-ta mulțemitoriu și voitoriu de bine atâta la cĂ©le sufletești, cât și la cĂ©le trupești. Drept acĂ©ia am vrut cu iubire de osteneală de am ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... Ce stai cu cheia, Petre? — În rai voi să slobod Răsăriteana ceată. — Dar celălalt norod Ce-n lanțurile Papei s-au prins așa ușor? — Eu n-am cu dânșii treabă; ei au chelarul lor. III - La brut Că ești cuminte, Brute, toți oamenii gândesc, Că ești un nerod ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
... va fi neuitat. Din țară în țară purta-nțelepciune Cu ea împreună pe-ai săi următori, În totul urmează schimbări de minune, Și cad ereticii ușor crezători. Noi însă cu inimi și cuget curat, Slujim unui singur ceresc împărat. Iubim judecata acea cu dreptate, Iar pâra urâtă nu o suferim, La ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...
Anton Pann - La Rîmnic La Rîmnic de Anton Pann Primăvară cum s-arată, Împodobită-nflorată, Multe inimiori rănește Și spre amor le pornește. Cu dor mare le cuprinde Și cu foc greu le aprinde. Care alt leac nu mai are Decît exohi plimbare. Unii plec rîu pă vale, De să răcorese în cale. AIții ies la Olt, să plimbă, Vîntu-i bate, doru-și schimbă. Unii la Inățești afară Își potolesc a lor pară. Și de văd că nu le trece, Beau și cît-o apă rece. Alții pă Ia Cetățuie Merg focul ca să-și răpuie Și d-acolo să pogoară Cu durere mai ușoară. Alții în Capela suie, Sicreturile să-și spuie Precum să obicinuiește, Fel de fel să răcorește. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de