Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRAGE ÎN JOS

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 320 pentru TRAGE ÎN JOS.

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un ... mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică, cine știe ... fată ș-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere. Hei, hei! când aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cadelnița ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse după casă, își făcu mâna căpătâi și închise ochii. Dar unde să adoarmă? Jos, pământul tare și rece; sus, întuneric adânc; în casă, copiii adorm plângând; în curte Plăvița pufăie pe nări a foame; și el, prigonit de gânduri și de nenoroc. "Dar mâine? Dacă n-oi avea ce scutura ... începu să se umfle. Scoase repede ștergarul, îl desfăcu și se minună văzând punga pe care o aruncase. Deschise punga, și dracul, țâști! tremurând limba în gură ca o văpaiță albastră. Omul strânse bine punga la gură, o puse jos și, potrivind călcâiul, îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou și un foc pâlpâi sub opincă și se stinse ... deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și să-l strâng de gât pân-o plesni." Scoase punga. Se uită în ea. Ce să vadă? În ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n ... de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a ... Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, și poarta se deschise. Atunci, în ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu ... mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia ... adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. — Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai ... români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... i strigă: — Și piei din ochii mei, să nu te văd beat. * * Soarele scăpăta spre asfințit. Ziua de duminică era posomorâtă. Pe deasupra satului, în cerul cenușiu și nemărginit, umblau niște nouri mari, întunecați, și părea că ei au de gând să cadă (să pice) jos și să turtească tot satul în căderea lor. În posomorârea dimineții nu auzeai alte sunete decât cântecul clopotelor bisericești, și departe se ducea cântecul lor, încetând în câmpiile îngălbenite, pe care se mai vedeau încă turme negre de oi. Iar de-acolo, din nemărginirea câmpiilor și a cerului, ajungea când ... apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei ... ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa. Mirele scoate din buzunar vreo câțiva bănuți de argint și-i aruncă ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... desluși. Și nu e de mirare, urmă Doroftei, că pe când vă nășteați voi, eu însuram flăcăi, măritam fete, beam o butie, luam o casă în spinare, atingeam cerul cu deștul și țineam douăzeci ca voi la subțioară, treizeci în brâu și-o sută în sân. Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea și, de vreți, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată ... la "Susana" șă-ți fac o turtă cât toate zilele. Așa îl rugară fetele pe bătrân, întinzându-l toate de mânecă. Doroftei își plecă capul în poala Marichei și începu să povestească. "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă și iepuroaicele își spălau mustățile în vârful stejarilor, în nu se știe ce parte de loc, o babă și-un unchiaș îmbătrâniseră fără să aibă copil. Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi și ... argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la Hagar în turn, șopti el monoton, Hagar ! Hagar ! Și nepotul meu Ismail, facă-i Dumnezeu izvor în pustiul temniței, căci dușmanii ei au săcat apa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn. Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie și le 'nchiasă pe dos și în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciudat acest Domn. Își puse o cucă veche pe cap și se uită în oglindă. El se sperie. „M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-am vândut fata, D-zeu mă ierte. Îmi trebuiau banii ca ... merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor . Dar drumul nu și-l greși . Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3 Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a ... n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în ...

 

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

... negru sprintenel Îl face frate cu el, Că românu-i frate bun Cu-orice cal viteaz nebun! ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în lacul numit Ialpug. ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului. ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice: Un cort mare și rotat Mult e mândru naramzat, De țăruși de-argint legat Cu sferi albe de mătasă... Parcă-i ... urma morții lui Ștefan-vodă. Câmpiile Bugeacului hrăneau înainte un soi de cai sălbatici ce erau foarte aprețuiți de turci și de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai frumoși la faptură și mai spornici la pas erau caii din Moldova ... vitejiei. ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul. ↑ Românii sunt foarte bucuroși de cumetri judecând după marele număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari și cu hore. ↑ Mănăstirile ce se ridicau în

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti ... un adevărat român - așa­numita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop de ploaie; să crezi că s-au rupt băierile ... în ce. Mă urc în luntrea mea cu un triton bătrân care tușește strașnic și strănută... Simptome alarmante la așa vârstă... Se vede bine că, în atribuțiunile amicului nostru doctorul Jocu, nu intră și inspectarea animalelor marine. - Avanti, gondoliere! strig. Bravul gondolier îi

 

Ion Luca Caragiale - O lacună

... să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi, și eu să stau cu mânile în șolduri și, în loc să te iau de urechi ca pe un măgar, și să-ți zic: „destul! pân-aci! nu-ți permit mai mult în țara mea!" — eu, nu! eu să viu pentru ca să-ți zic: „bravo! bine faci! să mai poftești și aldată..." Să mă ierți ... ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună. Au ajuns... Mache sare repede jos, plătește birjarului și, încărcat în buzunare cu mezeluri, într-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună destul de emoționat. Dinăuntru s-aud valuri de armonie. Dar clopoțelul zbârnâind, pianul amuțește ca prin farmec. Peste un moment ... și popoarele cele mai civilizate... — Lasă, Lache... O s-o cânțați, sper... — Firește... ...Toată lumea se scoală de la masă. Cafeaua se servește în salon. D-ra Pavugadi se așază la clavir și-ncepe. Mache în ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai ... rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu. — Mămucă dragă... avu ea aerul de a începe. Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco ... stângăcia ei. — Sărută mâna coanei Profirițe, zise mamă-sa. Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a ... Ce zici, vecine, nencuscrim? — Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coșul de la trăsură. Vătașe Taftă, pune mâna, să nu se dea vizitiul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>