Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru T��R��

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 209 pentru T��R��.

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... Federațiunea din 9 mai 1868 spune: "D. Radich fu încredințat cu prezintarea lor la casa magnaților." Românește: D. Radich fu însărcinat cu prezentarea. Nemțește: H. R. wurde betraut mit. "Se citește referatul în cauza urcării de plată a domesticilor casei." Românește se zice sporire de leafă. Numai nemții zic ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... O! tu musă, care câteodată Ad-umbră șezând în haină-albastră ColĂ², supt măgura gemănată, Lui Amor în ceteră măiastră Cânți a duĂ²r inime libovite Dulcile necazuri suferite, Lasă puținel desișuri umbroase, Pogoară încoace aducând aminte A Ilenii domniții frumoase Ș-a lui Arghin ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... ca vânătoriu, Maica este-mi dulcea Vinere, Vânez inime blânde, tinere!... Iar' tu jură-te, pruncă tinără, Că-mi vei fi bună, eu-s AmĂ³r!..." Zisăi: ,,Juru-mă pe-astă pinară, Că pentru tine eu viiu și moriu!..." De-atunci pare că nu-s dulci fragile Cumu-s murele de ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II Satira II de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Filaret — Eugenie FILARET: Prietenul meu, spune-mi de ce ești întristat? Te văd la față galben, iar ochii îți sunt roși, Pare că noaptea-ntreagă nu ai dormit? Pe gânduri Stai tocmai ca acela, ce vrând a fi episcop Își dărui zadarnic a sale herghelii. [1] Tu poți ca să te primbli cu patru cai în șir, Să porți bogate haine, și slugile să-ți fie Înfășurate-n aur. Au doar vinațe scumpe, Sau cărți pe la dughene n-au mai rămas de joc? Rudeniile, maica-ți se află sănătoși, Norocul te adapă din cornu-mbelșugării, Nimic nu te oprește de-a viețui-n odihnă. De ce dar taci ca muții și nu zici un cuvânt? Nu știi cât prețuiește un sfat prietenesc, Și câtă mângâiere ne-aduce-n mâhniciune Când neopriți de patimi păzim a lui urmare? A! înțeleg pricina de ce ești supărat. Damon în aste zile se-naintă în rang, Trifon primi cordonul, și Tulie o moșie; Iar falnicul tău nume și slava strămoșească Râvnirea-ți acea multă spre binele ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

Mihai Eminescu - Iconostas şi Fragmentarium Iconostas și Fragmentarium de Mihai Eminescu Cuprins 1 Pe podelele reci de cărămidă 1.1 1 1.2 2 1.3 3 2 După această întâmplare minunată... 3 Fondalul acestei scenerii sălbatece 4 Noaptea era întunecoasă Pe podelele reci de cărămidă 1 Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și 'ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră — ea [ ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... pe alții, trebuie gramaticile și lexicoanele a feliuritelor limbi neolatine de astăzi, sau de nu, ești silit a ghici, cacimiliturile dlui R. , înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor noi. Când mă aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în limba ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... 9 J 7.1.10 L 7.1.11 M 7.1.12 N 7.1.13 O 7.1.14 P 7.1.15 R 7.1.16 S 7.1.17 T 7.1.18 U 7.1.19 V 7.1.20 Y 7.2 Stoicismul românului 7 ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus, Savincă-n jos, Savinca taie cruce-n grindă: Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

... Acuma toți oamenii să-închină. [14] În urmă rușinea mea să fie, Deacă eu cu banii nu voiu face Mai mult decât întru voinicie AltĂ²r a să lăuda place!" Mamona fârșind, Asmodeu râsă Și căutând împrejur așa zisă: ,,Nu pentru că eu sunt logofătul De taină-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>