Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU VOI

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 1375 pentru NU VOI.

Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)

... Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor ... O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei ... lume Asemene cu alții ce au al ei favor, Ce orbi de fumul slavei își cumpără un nume Vânzându-și conștiința și Dumnezeul lor. Eu nu am fost ca dânșii, de-aceea-n suferință Petrec, lipsit de toate plăcerile lumești, Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căință, C-am ... să fiu numai cu tine, Dumbrava, râul, câmpul, azurul cel ceresc. Când seara luna iese, și tu ești lângă mine, Mai mare fericire pe lume nu doresc. Dar —

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ,,Dacă Severinul încă nu predai Și vasal de astăzi mie nu te dai, Cu oștire mare voi veni la tine Să te pui în lanțuri pentru-a ta rușine!" Iată cum răspunde domnul generos — ,,Ce dureri apasă sufletul frumos ... de cuvânt. Un domn se mărește prin înțelepciune. Patimile-n sânu-i vin din slăbiciune! Orice domn se află patimii robit, L-al măririi templu nu va fi primit. Voi lua-n vedere toate câte-mi scrie; Pân-atunci, voi mergeți, fiți-mi oaspeți mie, În repaos fraged inimile dați Și cât viața-i tristă, de puteți, uitați!" IV Cum se face noapte, domnul în ... Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru țara voastră moarte și robie. Însă mâna voastră nu s-a veștejit, Inimile-n lacrimi nu vi s-au topit! Nu! Căci peste toate mintea omenească În faptele noastre trebui să domnească! Dar sub vorba mintei, mândre domnitor, Oamenii îmbracă slăbiciuinea lor! Doamne! ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mărioara

... la tine-a mea frumoasă, Iată c-am zburat. Căci, vezi tu, o, dulce nume, Înger ce iubesc! Fără tine-n astă lume Nu pot să trăiesc." - "Ce zici tu, o, neferice, Mândrul meu iubit! Așadar eu nu-ți voi zice: Bine ai venit! Dar de nu poți fără mine În lume-a trăi, La bătaie eu cu tine, Haide, voi veni!" Amândoi pe cai s-aruncă Și prin noapte zbor, Și trecând prin verdea luncă Cântă cu amor: - "Dacă nu poți fără mine În lume-a trăi, Pentru țară, eu cu tine Dulce voi

 

Mihai Eminescu - Satira II

... Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei ... de fuste, Dedicând broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungând cândva miniștri le-a deschide carieră. - De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? Azi, când patimilor proprii muritorii toți sunt robi ... ce o mie de neghiobi Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic. Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți. Ce? să-ngâni pe coardă ... comună a visa e un pericul, Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul. Și de-aceea de-azi nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... eu la Dumnezeu să vă scape, și Dumnezeu mi-a făgăduit că vă scapă, și m-a trimis într-adins la voi să vă spui că sălbatecul trufaș nu numai n-o să-ndrăznească să vă calce, dar încă în curând are să fie doborât să nu se mai ridice ! Lumea îmbărbătată s-a-ntors între întăriturile cetății, fiecare la căminul său; și-n adevăr, Attila s-a abătut ... slujbă strălucită, le-au așezat în altă biserică... Dar ce folos! Sfânta tot mâhnită a rămas acolo sus, zicând: „Dacă Parisul meu nu mai are nevoie de ocrotirea mea, atunci cu de-a sila nu i-o voi mai da!" Și nici nu i-a mai dat-o... Când în anul 1871, generalul Trochu, apărătorul Parisului, împresurat de germani, a văzut că nu-i mai rămâne nimic de făcut soldățește, a dat faimoasa proclamație creștinească prin care chema ocrotirea sfintei Ghenoveve, mântuitoarea Parisului în vremuri de ... barbarilor... Dar sfânta, nevrând să-l asculte pe acel soldat, a zis: „Eu pot ajuta pe cine a crezut înainte, ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)

... Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când ... țipă-n doliu, ce liră jalnic cântă?... Sunt eu!... Privesc trecutul, și-icoana lui barbară E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară. Și gândul meu nu poate să rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul teribil după ea. Cântarea? Cea mai naltă și cea mai îndrăzneață Nu e decât răsunet la vocea cea măreață A undelor teribili, înalte, zgomotoase A unui râu, ce nu-l vezi. ­ Sunt undele de timp Ce viitoru-aduce, spre-a le mâna-n trecut. Deși privesc nainte-mi noaptea bătrână suptă ... voi numai îl purtarăți, Voi v-ați hrănit dușmanii, i-ați apărat cu sânge, În loc de-a sparge capul năpârcei sub picior, Voi

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

... ce să-însumeață și de-unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? Drept ce-atâta să rădică Socotind pre-alalții întru nimică? [15] Nu voi să-i întunec vrednicia, Căci banii-au în lume căutare; Dar' ce-ajunge numa bogăția, De n-ar fi și-o vărtute mai mare Cui ... e mintea cu sfat plină! Mamona cu banii face toate, Dar' numa la cei cu lăcomie, La suflete de-argint însătate, Iar Mamona doar' încă nu știe Că multe și mari trebi pe pământ Nu să pot isprăvi prin argint, Ci prin tehne-ascunse și înșelăminte, Prin intrige, cu sfaturi viclene; Ceste surpă și pe cel cu minte, Ceste să ... întru-ale sale Și cu oareșcare micșorare, Pe-ale altor socotind tândale; [18] Și toți vă-înșelați, precum îmi pare, Căci vrednicia voastră-împreună Iar' nu despărțită, să-Ă¡flă bună. Voi sunteți naltele mădulare Aceștii împărății de-aice; Deci a voastră-împreună lucrare Trebuie să-o ție, să-o rădice. Zădarnică-i a ... aduce voao supărare, Îm par ca nește deșerte spume Și fumuri fără de flăcărare. Pentr-aceasta-i și-a mea socoteală Ca să nu

 

Constantin Stamati - Pentru săraci

... pe pământ, Unii încujbați sub sarcini de nevoi amar trăiesc, Alții cu averi mulțime, și trăiesc tot adunând, Și trăiesc în îmbuibare, iar la săraci nu gândesc, Ca când legea firii zice: cei avuți fiți fericiți, Iar voi, săracilor, plângeți și pe avuți pizmuiți! Această ciudă și pizmă ne-npăcată la săraci Clocește în a lor inimi, dar cer milă umilit ... pe calea lui au mers, Căci zice: „Mâncați-mi trupul, beți sângele meu ce vărsâ€�. Deci îndurarea să fie avuților norociți, Care de pe voi să smulgă cu-al său blând și darnic braț, Mărgăritar, pietre scumpe cu care vă-mpodobiți, Haine neprețuite în care vă îngâmfați, Spre a ... veți trezi. Dați pomană, că pământul în grab’ vă va înghiți, Și averea adunată cu necaz și cu sudori Pe dată ce-nchideți ochii de voi se va despărți... Iar pomana veți afla-o în a cerului comori. Dați, ca să zică săracii: „Lui este milă de noiâ ... vă privească balul neavând pizmă pe voi. Oh! dați, căci și Domnul însuși pentru noi s-au răstignit, Să dați! ca și de răi oameni voi ...

 

Victor Hugo - Pentru săraci

... pe pământ, Unii încujbați sub sarcini de nevoi amar trăiesc, Alții cu averi mulțime, și trăiesc tot adunând, Și trăiesc în îmbuibare, iar la săraci nu gândesc, Ca când legea firii zice: cei avuți fiți fericiți, Iar voi, săracilor, plângeți și pe avuți pizmuiți! Această ciudă și pizmă ne-npăcată la săraci Clocește în a lor inimi, dar cer milă umilit ... pe calea lui au mers, Căci zice: „Mâncați-mi trupul, beți sângele meu ce vărsâ€�. Deci îndurarea să fie avuților norociți, Care de pe voi să smulgă cu-al său blând și darnic braț, Mărgăritar, pietre scumpe cu care vă-mpodobiți, Haine neprețuite în care vă îngâmfați, Spre a ... veți trezi. Dați pomană, că pământul în grab’ vă va înghiți, Și averea adunată cu necaz și cu sudori Pe dată ce-nchideți ochii de voi se va despărți... Iar pomana veți afla-o în a cerului comori. Dați, ca să zică săracii: „Lui este milă de noiâ ... vă privească balul neavând pizmă pe voi. Oh! dați, căci și Domnul însuși pentru noi s-au răstignit, Să dați! ca și de răi oameni voi ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... că se ține bagabontul după mine, lasă-l... IPINGESCU: Cara bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu? IPINGESCU: Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont? JUPÂN DUMITRACHE: Asta-i Una vorbim și bașca ne-nțelegem. Dar de! ai dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu... IPINGESCU: 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?... JUPÂN DUMITRACHE: Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e vorba la o adică de onoarea mea de familist... IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Bagabontul... IPINGESCU ... după noi; mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, - mațe-fripte după noi... Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor... IPINGESCU: Rezon! ca să nu le rușinezi. JUPÂN DUMITRACHE: Știi cum e Veta mea... IPINGESCU: Rușinoasă, mie-mi spui? JUPÂN DUMITRACHE: Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II

... mi-a venit în rătăcire Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi clevetire. Deși niște versuri care nărăvirea prihănesc, Cu grețoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc, Dobitoc ce voi a-mpunge mă vor socoti pre mine; Puțini se găsesc de-aceia ce văd lucrurile bine! Unii mă vor huli iarăși pentru că ... la postul meu nu-i dat, Alții n-or vrea să mă cruțe, căci am avut îndrăzneală, Defecturile străine să descopăr la iveală. În zadar voi le veți spune că trebile mi-am cătat. Și rodul anilor tineri nicidecum nu am știrbat; Că a mea îndatorire am urmat cu sârguință Și că versul pentru oameni poate fi și de priință, Vor răspunde că ... rânduri în armonie să sune, Pre care le-am găsit gata n-a fost lucru de minune. Aceste sunt pentru mine, iar pre voivor uita, Și cu Bova sau cu Erșa [1] la un loc vor arunca, Unde-n pulbere zvârlite veți sluji la cari de hrană ... plânge dacă-n mreajă a căzut bietul pitic! La copiii fără minte slobozenia e dragă, Dar greșesc când ei în seamă sfatul părintesc

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>