Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NICI UN

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 1204 pentru NICI UN.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... istorioare franțuzești și a unor dicționare vechi și - băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la Brăila și la Galați și la Constanța îmi plăcea să mă amestec ... și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram de voinic (pentru că ei și la beție știau unde trebuie aruncat un pumn și unde trebuie prigonit cu altul), numai ca să le prind grai și obiceiuri. Și astfel o rupeam nițel englezește și nemțește; dar ambiția ... și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă că actele ... mai ieșit acum din planul nou ce-mi făurisem. Mi-am pus hainele bune, potrivite cu condiția tatei, pentru că, deși trăsesem beții multe, dar un ban tot pusesem deoparte, pentru cărți de citit, pentru îmbrăcăminte și pentru vreo lipsă negândită (și-mi prisosiseră, pentru că umerii mei lați mi-au ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria. * În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume. O doamnă, intrând: - Nu mai e nici un loc liber pentru mine... - Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod... - Unde?... - În inima mea... * La cafenea. Mitică: Băiete, un șvarț!... Chelnerul pleacă să execute comanda. Mitică: Băiete! Chelnerul se întoarce. Mitică: Să fie mai negru!... * - Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi? - Nu pot pentru ... Costică: Haide, Mitică, la Herestrău. Mitică: Nu, monșer, nu-mi face trebuință. Eu cumpăr lemne tăiate gata. * La telefon. Mitica sună. Soneria răspunde. Mitică: Alio! Un glas de damă (răspunzând): Alo! Mitică: Cine-i acolio? Glasul: Centrala întâia. Mitică: Domnișoară, vă iubesc. Glasul: Cine ești dumneata? Mitică: Mitică. Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde. Mitică: Alio! Glasul: Cine-i acolo? Mitică: Mitică, domnișoară. Glasul: Ești un măgar! Mitică: Aulio! Glasul: Și la prima ocazie, îți trag palme... Mitică: Olio ! * - Mare mucalit ești, domnule Mitică, și de spirit. - Mersi, domnișoară, că mă ... m-a lovit o nenorocire ireparabilă. - Ce-i, frate? ce s-a întâmplat? - Mi-a stat ceasornicul! * La birt. - Băiete, un ...

 

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

... Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic ... cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre ... îndemn pe nimeni să le viziteze, de voiește a-și mântui sufletul. Multe din ele sînt june, multe încă copile, care nu știu nici cum, nici pentru ce se află acolo. Ar fi de trebuință să ridice cineva glasul împotriva nedreptului obicei de a închina la slujba lui Dumnezeu ... au o aplecare hotărâtă pentru viața din mănăstiri, nimic mai bun ; pentru aceea s-au înzestrat de fondatorii lor cu dări și venituri; dar ca un tată, spre a-și împuțina cheltuielile, spre a scăpa de grijile înzestrării să sacrifice pe una din fiicele sale ca să ... ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

... Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd ... în vînt, dar pe nava aceasta ciudată, pe vasul acesta fantomă, rătăcit în mijlocul cîmpurilor și înspre care zorea flămînda armată a corbilor, nici un matroz nu-și profila silueta. Așa mi-l arăta discul soarelui ce sta nemișcat deasupra orizontului, și viziunea aceasta lipsită de poezia și strălucirile ce ... fantomâ, nici fantastică arcă, și era totuși un șlep, o ruină de corabie ce înfruntase și ea valurile și întâmplările, ce avusese o flamură și un nume sonor, un căpitan și o busolă poate. Ca adus de cine știe ce furtună uriașă, sau rămas pe uscat în urma cine știe cărui cataclism ce mutase ... statornice odată. ...Dar noaptea, ca și cum ar fi vrut să întărească și mai mult tristele mele gînduri, trimise talazurile ei de umbră neînflorite de

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

... Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea ... trufie... Ce-a fost, în veci are să fie... Din noi nimic n-o să rămână. Zadarnic falnice palate Sunt în pământ rădăcinate Nici o pieire nu s-amână. Despoți, cu frunți încoronate, Poeți, cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână...     Țărână, suntem toți țărână. III - Iertare Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere ... am muncit, Și cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată... Dreptatea este blestemată, Și omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată -- Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată.     Cât am trudit, cât am muncit. VIII - Eram Eram puternic împărat Prin sufletească poezie, Prin tinerețe, prin mândrie, Prin ... sunt decât ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute la fund ca niște cadavre nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează. Răsărituri nu mai sunt cu putință, și cînd după orizontul pe care-l mărginește noaptea, știi că nici un glob de lumină nu va sui ca să rumenească cerul tău, atunci începe moartea cu adevăr. Trupul rezistă și vegetezi pînă obosesc în tine puterile ... viață de străbun împresurat de dragostea fiilor și a nepoților. Și cînd gîndul lui s-a stins într-o zi ca un putregai, cînd vine ziua și nici amintirile n-au mai putut să-l alinte, atunci a rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă, aplecîndu-și urechile la ... apusese dormea acuma liniștită. În feșnicarele mari, de-a dreapta și de-a stînga, flacările albe se plecau după curent și un miros puternic de chiparoase îngreuna aerul. El însă urma să nu vadă, nici să audă ca mai înainte și, cu toate aceste, ...

 

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht

... bogat și vestit. Multă vreme înaintea înturnărei sale, Măria auzise numele lui amestecat cu lauda și amirarea; și, prin o nobilă încredire, ea știa că nici lauda nici amirarea nu dasă amorezului ei atâta fericire și trufie precât îi va da cea întăi căutătură a junei fete ce-l aștepta de ... Heinrich văzu de departe fumul orașului său, s-a oprit cuprins de bucurie și, puindu-se pe iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele răsunară ca să vestească însoțirea lui Heinrich și ... poetul femeilor. El plecasă sărac ca să cutriere Alemania și să-și caute norocul prin romanțele și talentul său, măcar că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e de dorit când poate sluji spre împodobirea femeii ce iubești. Când îți trebuie ca să tinzi bogate covoare subt picioarele ei â ... în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul lângă altul pe un

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

... nu se puie; dar dacă le-a dat d-sa, să se puie . Într'o noapte memorabilă, Lascar Catargiu a făcut un incalculabil serviciu țării. Acestui om de stat se datorește că mersul istoriei noastre nu s'a strâmbat și rătăcit. Fără curajul și devotamentul ... neaoș, fără declamații și poze teatrale; spirit liberal limpede, fără apucături zănatice; dinastic, fără târîre; patriot cuminte și desinteresat până la a refuza un scaun de Domn; cunoscând profund țara și lumea ei, Lascar Catargiu niciodată n'a avut să-și mărturisească o greșeală. El n'a ... dat niciodată. Iată de unde a rezultat autoritatea și prestigiul din ce în ce crescânde ale acestei frumoase cariere, recompensată zilele acestea de un așa strălucit succes. Și iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat contra tiraniei vorbei, contra legendei liberale, s'au năpustit atâta bârfeală și atâta ... câte ori a reînceput lupta, a dat lovituri de moarte legendei caraghioase. Și pe lângă atâtea virtuți, a avut un singur noroc - sănătatea. A trăit întreg pentru ca, după o luptă eroică atât de îndelungată, să fie, de afară din Parlament, chemat de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Sonete antimusicale

... vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un ... proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n ... fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A poruncit la toți: „Strigați, măi, ho! Suflați în surle tare, cu avânt!â€� — Și — bâlbâdâc! — cetatea ...

 

Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale

... vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un ... proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n ... fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A poruncit la toți: „Strigați, măi, ho! Suflați în surle tare, cu avânt!â€� — Și — bâlbâdâc! — cetatea ...

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

... față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și a găsit în casa ceea Că p-un fiu mort plângea femeia, Și-ntr-altă casă plini de dor Copiii plâng pe mama lor, Și un bărbat în casa asta Plângea că i-a murit nevasta. Și nici o casă n-a găsit Fără dureri, un loc scutit. Și s-a întors la templu mama, Nu-i nici o casă-n lume, Brama, Scutită de dureri și-amar. Părinte-al vieții, e-nzadar, D-aș alerga prin lumea toată O, lasă-mi viu ... crezi? Și de există alb, nu vezi Că negru-l face să existe? Aceasta tu nu o-nțelegi? Vrei pentru tine alte legi? Dar pentr-un om stricat la minte Nu schimbă zeii ce-au făcut Ce-a fost în veci ce au trecut, În veci va fi de ... spini, și-atâta ce-i? Ea, biata, nu mai vede spinii Și-adună flori, și mâna ei Îi sângeră, dar nu o doare, Că pentru-un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>