Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI-MARE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 631 pentru MAI-MARE.
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
... Dimitrie Bolintineanu - La pizmă La pizmă de Dimitrie Bolintineanu Pizmă, tu ești răsplătirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar ...
Dimitrie Bolintineanu - La unire
... a României soartă Nu poate să o schimbe aicea pe pământ? În cărțile ursitei ea este scrisă, moartă, Cu celelalte neamuri ce astăzi nu mai sânt?" Așa răsună tristă cântarea desperării A celor ce văd umbra plăpândei lor ființi Mai mare decât umbra nemărginită-a țării Și a viitorimii! Bărbați cu mici credinți! Nu! nu! Unire dragă! tu nu faci ce zic ... ei! Un râu, ieșind din sânul sorgintei ce îl varsă, E mic, dar cât se scură, cât trece printre văi, Se umflă, se lățește și mare se revarsă. Așa și tu vei crește, cu timpul o, Unire! Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei, Ursita îți păstrează, în viitor ... mărire, Și viață, și putere să dai la frații mei. Atunci aceste patimi ce nu cunosc cuvânt, Ce nu cunosc nimica a fi mai sus de ele, Unire! se vor stinge ca niște nori la vânt Ce-nconjură de umbră lumina unei stele. Al lebedei pui este, când a ...
Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai
... Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai Mărirea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu I Din trei țări române, cei mai mari s-adună Și cu trei coroane pe Mihai cunună. La prea mândre mese căpitanii-nchin Pentru sănătatea regelui creștin. Dulcile speranțe ce pe toți ...
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele ... câmpul învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli sosiră, Doi trimiși ... a combate!" - "Este timp!..." șoptește un ucigător. Celalt trage iute paloșul ușor Și c-o lovitură repede și tare Îl împlântă-n sânul eroului mare. Căpitanii iute sar, mi-l înconjor, Dar Mihai le zice: "Fraților, eu mor... Spuneți doamnei mele să nu se mâhnească Și-n iubirea țării fiii ...
Dimitrie Bolintineanu - Petru și Asan
... Dimitrie Bolintineanu - Petru şi Asan Petru și Asan de Dimitrie Bolintineanu Împăratul Anghel șade în palat, De mai-marii țării mândru-nconjurat. Printre capii oștii intră doi străini, Doi români din Mezii, mândri ca doi crini! — ,,Împărate-doamne! la-ne în oștire ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... din soare; Sânul tau din criniori, Păru-ți din a serii boare; Buzele-ți din foc de zori. Ochii i-ai răpit din mare, Sufletu-ți e smuls din vânt; De la flori a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ... zidească în chilie!..." Și chilia s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul ... Doamna astfel a voit. Tacă-ți draga ta guriță! N-ai nimic de dobândit!" — ,,Spuneți, dară, maicei mele Că în lume nu mai
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce ... Altele a întâlnit, dar grăbite. Furnicile nu prea stau de vorbă. A mers mult și bine; altă gândire n-a mai auzit. „Înțelepciunea e rarăâ€�, se gândea biata gânganie. Și acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o ... dinadinsul. Trai e acela când ești nevoit să-l cumpănești în fiecare clipă? Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. Colo e apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba ... zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori mai mare, i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, în vreme ce atâtea dobitoace, mari cât munții, dacă ar fi de o sută de ...
... de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea... Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Și numai ...
... Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ... pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi ... La stânga, ici, doarme Sura, nadoleanca; băbătia, tot lângă el, și numai lângă el; a scos cinci rânduri de pui până acum, și mai face pe tinerica; uf! tare l-a mai plictisit. Colo, mai jos, Țiganca, sora Surei; ceva mai tânără, dar tot o poamă: amândouă gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roșcata, Bogheta și Cucuieta; bune fete, dar prea își scoteau ...
... afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb ... sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo ... trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce ... zile, săptămâni, luni avea de umblat. Și cât era de hotărât și de vânjos drumețul, nu-și putu opri un oftat: — Uf! că mult
... se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit ... cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ca o flacără. Un vântuleț ... pe lângă dânsul. Calul de-abia putu să prindă scânteierea țintelor de argint în care erau bătute hamurile. Trecerea celor doi telegari îi dădu și mai mare putere. Apoi târgul se arătă din ce în ce, și calul, care mai venise o dată, întrezări parcă grajdul mic unde îl așteptase, atuncea, ieslele cu fânul proaspăt. Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care ... ...