Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT DE LUNA
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 388 pentru LUMINAT DE LUNA.
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... acestui sentiment — și amândouă la un loc stingerea lui. Adăugați la acestea regretul după amorul dispărut, apoi tonul care dă acestui regret o nuanță de mândrie și, fără să vă mai gândiți la lumina care se răsfrânge în mod fatal din strofele anterioare asupra lor, vă puteți da seamă cât punea Eminescu numai în două versuri de câte cinci cuvinte, atât de simple în aparență. * Darul de a sugera e deci, în parte, coralul puterii de a găsi și de a exprima concis numai strictul necesar. Dar acest strict necesar, această parte luminată a unui tot rămas în umbră, e exprimat ... doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de fenol și de mister Și-mi pătrunde-acut în craniu, ca un vers de
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... cel sălbatic se plânge întristat Și vânturile-ntoană lugubrele concerte În vechile ruine ce timpul a-nfruntat. VI Voi, umbre nevăzute, o, fii de-nchipuire! Sculați-vă odată din ăst tăcut mormânt! Iar tu, lumina vieții, învie c-o zâmbire Al lor trufaș pământ! Tăcere! Iată noaptea!... O umbră se arată, Răsare din pământ! Ea face semn cu mâna-i ... mormânt. Trei regi ce ridicară aceste piramide, Trei umbre, în tăcere s-așază la benchet. Trei cupe aurite, la stelele splendide Ridică deodată o mână de schelet. O tânără prințesă s-așază în tăcere Și cheamă lângă sine fantastici trecători. Și intonând armonii d-amor și de plăcere, Deschide vălu-i d-aur pe sânul ei de flori. Dar iată se aude o surdă nechezare De ageri cursieri; Cambis pășește-n capul popoarelor barbare, Mii țipete se-nalță în sânul desei seri. O luptă cruntă-ncepe și armele în vânturi Răsună ... lui s-adună. Scadroanele s-avântă prin câmpul nisipos. O luptă crudă-ncepe și armele răsună Pe albele schelete ce strălucesc la lună, Pe hârcele de ...
... George Coşbuc - Seara Seara de George Coșbuc Ai durat prin aer punte Din fâșii de foc: te-ai dus Tot mai sus și tot mai sus Stai acum pe-un vârf de munte Și-ți întorci senina frunte Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. Ochii-i ții la soare țintă, Și cu ochii tu-l desmierzi: E flăcău și-acum îl pierzi, Și ți-e drag, și ... Și din ochi cu ciudă strângi, Parc-ai vrea să rupi, să frângi Să-ți răzbuni, frumoaso fată Parcă lumea-i vinovată Că tu plângi! De pe turn - ce-i el de vină? - Aurul tu ni-l despoi; De pe ape iai apoi Ce-i argint și ce-i lumină! Codrii tu, de ciudă plină, Ni-i lași goi. Fluturii de prin vâlcele Tu-i ascunzi acum cu zor, Culci în cuiburile lor Veselele rândunele, Și pe ușa dragii mele Pui zăvor. Iar în urmă, răzbunată ... Peste pieptul tău frumos, Ca un râu întunecos Părul ți se varsă-n unde Și din creștet el te-ascunde Până jos. Cu mișcări nespus de
... Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te ... spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... o sărută ; Apo se-ntoarce-ași face smerita rugăciune Pe care niciodata ea seara n-o uită. A treia zi Acum mărețul soare lumina-și descălește P-a cerului tărie de ...
... cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a ... parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas de păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte Și lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude ... umbra de noapte se ivește Grămăzile de stele încep de strălucesc. Încet-încet și luna, vremelnică stăpînă, Se urcă pe orizon cîmpiile albind, Și plină de plăcere, c-o frunte mai blajină Își caută de cale adesea mulțumind. Acum și somnul vine ușor, de odihnește În brațurile sale p-oricare muritor ; Ființa milostivă de ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... ascuns. Când copaci plecând asupră-ți a lor frunte despletită Îți întovărășesc pașii pe-o carare mult iubită; Când zefirul care-n șesuri de abia răsuflă lin, Pintre frunze se aude ca un gemăt de suspin; Toate chem la reverie, toate plec la îndurare, Și-n răcoarea acea dulce inim-află stâmpărare. Căci condusă de natură spre mai tinere gândiri, Cu plăcere-și amintește trecutele suferiri. Vezi părâul acest trândav, scăldând pajiștea cea verde, Cum prin flori trufaș se primblă ... morminte De Saturn desfigurate, îmi aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii mei a îndreptat ... crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru că traiu-i pururea în asuprire, De abia aice află o adâncă liniștire; Cu respect și duioșie mă închin astui mormânt... Patriot a fost acesta, ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... De-un glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os Ce sună frumos! ↑ În locul acestor două versuri o variantă zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai vestiți. Asemenea a fost și Strunga, și ... districtul Romanului, și Bordea lângă Iași, și Lunca-Mare etc. ↑ În secolul de mijloc oamenii războinici precum și caii lor erau coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie să fie de neam bun. ↑ Șade în loc de șede , precum șapte în loc de șepte, provincialism din Moldova. Asemenea se zice ai în loc de ani , cei în loc
... George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta ... zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui munte, roșiu aurind cununa Muntelui, și până-n vale ca și ziua luminând. Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând, Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate, Toate-n alba zare-a lunei și-n ... Rîul colo-n negre maluri ca un fulger cu scântei Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit păstrându-și locul. Iar departe, de sub poala codrului, de unde focul Potolit ardea prin noapte lângă carul ocolit De ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... l poți sparge să se puie cinci voinici cu topoarele pe el. Strălucește și bate la ochi de departe, hi! hi! tocmai de un sfert de poște boierească, tocmai de pe dealul de dincolo de moara lui moș Tănase Cârnul, bătrânul care are nasul tăiat de când veneau turcii puhoi peste biata țară, că și spune bătrânul: — Hei! hei! Ce era pe vremea mea, voi n-ați apucat! Să fi ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea lui, de fuge vaca de muscă și stă la adăpost de umbră, și rumegă, ostenită, gâfâind de zăduf, răsuflând tacticoasă și apărându- se alene cu coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu ... a doua zi înapoi, căită, să-i ceară o iertare, despre care erau tacit înțeleși îndestul, și să-i dea jumătate din o sută de franci... Trebuiau bani, mai ales pentru copil, pe care-l creștea nenorocita de Lucreția, sora Aglaii. O zi, două, o săptămână, o lună... Aglaia n-a mai venit. Unde era Aglaia? Era în Țopârleni, la arendașul. Când Mișu a aflat de urma ei, Aglaia Popescu se chema deja madam Cuțopolu. Și căpitanul a trebuit, uimit de hotărârea Aglaii, să bată în retragere. Adânc lovit de această schimbare, și foarte băut, a mers la Lucreția Popescu, să-și vază băiatul. A plâns! a plâns așa ... — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail ...
Cincinat Pavelescu - Pastel rustic
... Cincinat Pavelescu - Pastel rustic Pastel rustic de Cincinat Pavelescu Peste lacul poleit De amurgul ce pălește, Legănându-se plutește Barca liniștit. Lopătând cu drag, flăcăii Cântă dorul ce-i apasă, Pe când fetele spre casă Duc în ochi ... ce ard, Cu băieții stau la gard. Și bătrânii la odihnă. Și pe prispă, fiecare Din necaz dă în poveste. Apoi luna, fără veste, Ochi de