Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN SEMN DE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 432 pentru IN SEMN DE.
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și 1876 revizor școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele ... înnăscută, este ereditară. Cei ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
... Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl ... ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi și langor ceresc, Într-un râu de patimi se re-nviețuiesc — ,,Când al nostru suflet înrobit se-nchină, Orice cuget nobil ni se pare crimă. Forța sufletească, foc dumnezeiesc, Să nu ... a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți da! Cela ce de moarte se codește foarte, Poartă-n al său suflet semn amar de moarte. Astfel muritorul ce-anii grei insult, La numirea morții tremură mai mult. Să dorească viața robul ce roșește, Când să fie liber inima-i ... și se-ntinerește. Astfel nasc românii chiar prin moartea lor, Căci ei sunt din neamul celor ce nu mor." Zice. Cerul nopții luce sub lumină. De discursul doamnei, domnul se-ndivină. Dă semnal
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și din suburbii, crizantemele cad jertfă, o hecatombă uriașă de flori, și toți, de la mic la mare, căci toți avem să plîngem un regret pe lume, un mort iubit, pornesc spre țintirimele îndepărtate, să le arunce cu un ... adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce poartă modestul nume de Pătrunjelu, din preajma bisericei Iancului, de la Trei Coceni, de pe ramuri și din ostrețe, din răvare și din straturi, bogate și sărace, umile ori prețioase, la un loc cu toate, sărmanele crescute în sunetul ... un cîmp de bătaie au rămas răniții și morții sub nepăsătoarea boltă a cerului. Roșul macilor zugrăvea pete de sînge, seninul albăstrelelor, fărîmături de ...
... ce străbate ca săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte izbucnesc răsunătoare, Toți serbează pe viteazul ne-ndurat pentru ghiauri, El c-un semn alungă valul de urări lingușitoare, Obosit este de-a lumii vanitate-nșelătoare, Printre glasuri osebește și răsunete de uri. La ospăț se reașează în tăcere fiecare: Doi sclavi negri desfășoară un covor de Ispahan, Altu-aduce și aprinde narghileaua lui Osman, Ce alene se lungește pe molatica-nflorare. Sub aromele de Moka, zarful de-aur aburit Își întunecă lucirea măiestriei bizantine Și Osman din narghileaua împietrită cu rubine Soarbe lung uitarea grijii îmbătat și fericit. Părul lui, cernită undă ... scuturat de-nfiorare, O privire turburată furișează peste mare, Ce-ar putea să dea pe față pe mișel și trădător. Către fine e ospățul. Agă semn cu mâna face Și un sclav dispare iute închinându-se smerit. O copilă peste-o clipă se arată liniștit; E Zopira. Ca prin farmec vocea ... nu te lasă niciodată. Spun de jertfele prin care îndrumatu-s-a Cristos, Pentru-a-nfrânge răutatea și necazurile lumii, Spun de patima lui crudă și de
Ștefan Octavian Iosif - Năframa
... Ştefan Octavian Iosif - Năframa Năframa de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Bate murgul din picior la scară, Sforăie și bate din picior ; Mîngîie-l, că-i cea din ... dar, Nu te zbate, mîinile nu-ți frînge, Dragă, nici nu plînge, Dar să nu m-aștepți, că e-n zadar ! Astfel zise-n ceasul de plecare, Plin de jale, mîndrul luptător. Glas de trîmbiți răsuna în zare... Înc-o sărutare, Și pieri sub geana unui nor. Însă umbra gingașei fecioare Multă vreme stăruiește-n prag. Stă și cată ... în zare, Însoțind pe cel plecat sub steag. La fereastră stă, privind cu teamă, Așteptînd pe cel plecat sub stea. Dar din ceasul cînd băgă de seamă Semnul pe năframă, N-a mai vrut la geam și-n prag să stea. Nu țipă, nici mîinile nu-și frînse, Nici ... nu spuse-o vorbă nimărui, Nime n-o văzu cu gene plînse... Ceas cu ceas se stînse, Ca un crin... s-a stîns de
Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir
... rudă; Cezar și Alexandru și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rigă Când n-ai întru năravuri d-un câine osebire!“ Iată sentimente cu adevărat nobile; iată idei drepte și de care trebuie să se pătrundă tot acela ce vrea să fie cunoscut de nobil. Dea Domnul ca aceste maxime sfinte să se tipărească în mințile românilor și ca boierii noștri să le învețe copiilor lor, odată cu Crezul ... Ea este foarte bine nimerită în toate privirile; stilul e limpede, bogat și înțeles; versurile sunt bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât de bine; dlor prin aceasta au dovedit că versurile albe sunt foarte plăcute la citire când sunt bine lucrate (acest soi de versificație a fost de neapărată trebuință la traducerea Satirelor, spre a nu se depărta de
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... lucru de termită) o lucrare ocultă de destrucțiune. Își sfredelesc galerii pe subt pământ, la 'ntuneric, până la zidurile locuințelor sau a magaziilor, de aici coboară drept în jos până dincolo de temelii, pe urmă trec pe sub temelii, și apoi suit în sus drept înăuntru prin podele. De acolea 'ncolo au pus stăpânire ne'nfrântă aupra locului. Unele se năpustesc asupra lemnelor clădirii, asupra mobilelor și proviziilor de orice fel; altele rod și sfredelesc mereu înainte; atacă tavanurile și podelele de mai sus, până ajung la acoperiș ca să-l roază și pe ăla. Lucrează însă cu multă băgare de seamă, să nu dea cumva de lumină, și respectă cu cea mai mare grije suprafața obiectelor atacate, mulțumindu-se să le găunoșeze. Dacă locul li se pare bun, le-a ... vreun cât de mic semn de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; pe urmă mâncaseră hârtiile administrative, respectând, ca după obiceiul lor, foile de deasupra și muchiile filelor; așa că un carton, care era înăuntru plin de tărâțe, produse de dejecțiunile acelor gângănii, părea pe dinafară întreg ca și cum ar fi conținut dosarele neatinse. Lemnul cel mai tare nu poate rezista la atacul termitelor ...
Dimitrie Bolintineanu - Clejanii
... Dimitrie Bolintineanu - Clejanii Clejanii de Dimitrie Bolintineanu Cinci columni de flăcări coperite-n fum, Din cinci părți de lume peste țări detun. Turcii și tătarii cad amar pe țară Ca turbate râuri după ploi de vară. Sunetele d-arme, tropote de cai, Uruiri de care trec în jos pe plai. Strigăte de fală, plângeri de durere, De la cel ce-nvinge, de la cel ce piere, Peste fața țării repede cobor, Dintr-un munte într-altul leșină și mor. Unde calcă turcii tot s-atristă foarte, Totul ... mi în sclavie nu voi umili. Lanțu-ncinge corpul când inima cade, Când nu mai roșește ca să se degrade! Cel ce poartă jugul e de lanțuri demn Al oricărei crime lanțul e un semn. Dar a noastră țară pe viitorime N-are să roșească d-a noastră rușine. Cel ce geme-n lanțuri, martor Dumnezeu ... să deie pentru libertate. Cetele române se re-mbărbătesc, Cu-arme și tărie pe străini trăsnesc. Sângele se varsă... C-orice lovitură Naște-un val de sânge ce pe sânge cură, Albele turbane pică, se desfac... Pe pământ, în rânduri, musulmanii zac. Sunetul trompetei nu le dă mișcare. Caii fără frâne ...
... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de ...
Grigore Alexandrescu - Candela
... Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă ... în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu ... zi ne-a dăruit. Iar tu, candelă sfântă, a căreia vedere Îmi aduce aminte atâtea năluciri, Îmi vei fi totdeauna rază de mângâiere, Vei ști deopotrivă și fapte și gândiri. Voi alerga la tine în dureri și necazuri, De
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
... din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de opal, Ți-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal, Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând, De inima ce moare în pieptu-mi palpitând. Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești, Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești, Dar ... și-atât de hotărât: « Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât. Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar; Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar. Ce dar vreți de la mine? » « Vreau buzele petale, Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale Să-și verse tot balsamul!... » « Viteze cavaler, Voiesc pentru ... lancea-n câmp închis; Viteazului de mâine eu gura i-am promis. » « O fundă lași să cadă și-o iau ca pe un semn, Ca mâine, a mea doamnă, voi fi de tine demn. Pe scara de