Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN MIȘCARE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 394 pentru IN MIȘCARE.
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... zile fără rost, mânile lui negre s-au întins, ridicând sapa cu putere, spre cel ce-i semăna ca un frate gemen. Dar la o mișcare a celui ce-i semăna atâta de bine, sute de brațe s-au ridicat, și omul nostru, cât ai clipi, s-a ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
Elena Liliana Popescu - Imn Existenţei Imn Existenței de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Dacă s-ar putea vreodată să auzi neauzitul, să privești în nevăzut și să afli neștiutul, ar urma iar începutul? I Ne-am întâlnit Odată, pe când întreaga Fire se concentrase-n Punctul atotcuprinzător – Atunci noi eram Unul, cuprinși în neclintire și nerostit Cuvântul de viață dătător, Fiindcă însuși Gândul din care să purceadă poruncă nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea nu țâșnise în Spațiul neivit. Pe vremea-aceea Spațiul se contopea cu Timpul în liniștea adâncă din nemanifestat, Iertarea nu venise, de vreme ce Olimpul nu se născuse încă, neexistând Păcat. Impulsul de iubire nu hotărâse Clipa, o alta să-i urmeze, să-nsemne Început. Deplina armonie își măsura risipa, știind să guverneze tărâmul nenăscut. II Necunoscând tristețea și nici discernământul, sclav în eternitate, un univers închis lipsit de întuneric, cu Cerul și Pământul formând îngemănate un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... a îndreptat spre suferință, știuta punte salvatoareâ€� III Privesc neputincios cum viața se naște, crește și dispare, cum Timpul, primenindu-și fața dă aparența de mișcare. Se-ncep și se sfârșesc războaie ce-aduc belșug sau sărăcie, văd lacrimi ce-nsoțesc convoaie de sclavi mânați înspre robie, Nefericirea vine-n valuri ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... doresc a-și vecinici a lor slavă și fericire. Strămoșii voștri, românilor, din marea și vestita Romă vă sunt pildă la orice mișcare a voastră. Analele patriei voastre de acum, de la descălecare și până astăzi, sunt pline de neodihnă și arareori de păcate. Toată palma ...
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie 1 Aprilie de Ion Luca Caragiale UN TÂNĂR (aer și maniere de mic impiegat, costum cam sărăcuț, dar curățel; jiletca, foarte deschisă, lasă să se vază pieptul cămășii de coloare ; mănuși, țilindru; floare-n piept; baston subțire) Eu mărturisesc drept, cum am spus și la jurați, eu, domnule președinte, i-am zis lui Mitică: nu-mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a atacat, și Mișu de frică a fugit și s-a ascuns undeva... După ce s-a isprăvit bătaia — că (sever) i-am pus pe goană pe mizerabilii, care se lăuda că o să ne-o facă ei, că sunt de la parchetul general; da... am lucrat... teribil (învârtește bastonul repede) — l-am căutat pe Mișu pân toată grădina, ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... la fereastra vagonului. Directorul se hotărește în sfârșit, după stăruința șefului gării, să permită a se suna al treilea. Trenul se pune în mișcare. Urale și muzică. Bărbații fac semne de adio cu pălă- riile, damele bezele călduroase; directorul se șterge de sudoare obosit, iar nevasta lui strigă cât ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
Ion Luca Caragiale - Aşa să mor! Așa să mor! de Ion Luca Caragiale Am avut să fac multe alergaturi săptămânile trecute: peste cinci mii de kilometri în drum-de-fier. Am ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avut îndrăzneala, cât mi-era de simpatic, să m-apropii de el și să intru în vorbă. L-am văzut în vagonul-restaurant, înconjurat de alți călători, conversând cu ei în mai multe limbi străine nemțește, ungurește, italienește, franțuzește un poliglot în toată puterea cuvântului. Om tânăr, cam de treizeci de ani foarte elegant; deschis la privire și la vorbă; vesel, deștept, vioi; plin de glume și, mai presus de toate, om umblat. Ceasuri întregi am tras cu urechea la conversația lui cu ceilalți călători, și, din câte am putut înțelege, am rămas cu convingerea care, mai târziu, trebuia să mi se confirme cu prisos că mă aflu în fața unui om extraordinar. Acest tânăr, nu numai că știa atâtea limbi, dar cunoștea de aproape și țările lor: vorbea ...
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... putință să mă culc, să las o noapte-ntreagă fără să dau de urma copilului. Mă duc să reclam la poliție. Aci dau peste o mișcare neobicinuită— jandarmi, sergenți, agenți, funcționari, bătăuși, umblă toți forfota de colo până colo foarte aprinși. În fiece moment sosesc arestați, pe cari sergenții și bătăușii ...
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
Ion Luca Caragiale - Emulaţiune Emulațiune de Ion Luca Caragiale Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian" de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta. Prin multe emoțiuni a trecut ziua eminentul pedagog, și ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă. După două zile de emoțiuni adânci și de gânduri înalte, după două nopți de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât. Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat. De ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn. Să-l ascultăm cu atenția cuvenită. Profesorul: No!... care ...
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice Jertfe patriotice de Ion Luca Caragiale 1897 În sfârșit... Mai erau câteva ceasuri până în dimineața de 11 fevruarie, când trebuia să se dea lovitura. În cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii îmbrăcau tunurile în paie, pentru ca, despre ziuă, să poată merge în dosul palatului spre a proteja operația conspiratorilor, fără să tulbure liniștea nopții și să strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii își făceau datoria... da; dar nici civilii nu rămâneau mai prejos. Era ultima întrunire a secțiunilor conspirației. Ca să înțeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secțiuni cu număr restrâns de membri, de la zece până la optsprezece inși. Unul din aceștia, fără să știe ceilalți, avea relațiuni cu un altul din o altă secțiune; așa că, la un moment dat, chiar dacă s-ar fi prins una din acestea lucrând, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decât o mână de oameni. Această organizațiune mazziniană fusese combinată de răposatul C. A. Rosetti, după reminiscențele-i clasice. În seara aceea, într-una din secțiuni, compusă în jumătate din câțiva tineri entuziaști și din vreo trei negustori, prezidentul, ...