Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FRUMUSEȚE

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 366 pentru FRUMUSEȚE.

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... în grădina care parcă n-are fund. Grădina asta — s-o vezi noaptea pe lună! Atunci să-i mănânci discret prunele brumării. Iată ce frumusețe de prune. Dar gutuile... Și perele astea de iarnă... Astea se mănâncă tocma-n postul Paștelui. Și vița, uite ce încărcată e! Uitați-vă departe ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Stimate domnule Director Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că: Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

... fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într-o memorabilă ședință a parlamentului, care a avut imprudenț a, sau, mai bine zis, impudența ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... de bunătăți era în mijlocul odăii... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche ...

 

Mihai Eminescu - Satira IV

Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcţiune şi cele de astăzi Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi de Nicolae Filimon Este necontestabil că teatrul italian, la noi, ca și în celelalte țări, are multe datorii de împlinit ca să corespunză cu fidelitate misiunii lui. El urmează a fi întocmit astfel pe cît să poată servi nu numai de distracțiune și petrecere, dar și de instrucțiune muzicală publicului nostru. Numai atunci se poate introduce adevăratul gust muzical, cînd publicul va veni în stare a înțelege bine operile muzicale și a aprețui frumusețea armoniii în perfecțiunea esecutărei ei; căci armonia, nefiind alt decît niște combinări de sunete pe legile nestrămutate ale naturii sau ale corpurilor sonoare puse în vibrațiune, ea complectează sau divinizează melodia, astă ispirațiune a sufletului care servă de temă sau de text operilor muzicale. Adevărata dar misiune a unui teatru de operă este ca, traducînd cu fidelitate cugetarea maeștrilor și reproducînd pe scenă operile lor așa precum sînt scrise, să formeze gustul publicului, iar nu să-l strice. Printr-o critică retrospectivă și repede ne vom încerca a arăta și daca direcțiunea trecută ...

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu Despre ideologia lui Eminescu [1] de Paul Zarifopol Se acumulează, în sfârșit, studiile asupra operei lui Eminescu. Dl Cezar Papacostea cercetează urmele de filozofie antică; dl Murărașu, naționalismul; Cora Valescu, pesimismul; Iuliu Iura, mitul; iar acum în urmă, G. Călinescu, în primul volum consacrat Operei lui Eminescu, expune și examinează filozofia teoretică și practică a acestuia. Până se va scrie un referat amănunțit despre Eminescu. După ultimele publicații dăm aci câteva însemnări din lectura acestei din urmă, ca una ce tratează în cadru larg gândirea totală a părintelui literaturii noastre moderne. Cu scrisul său agreabil popular, Schopenhauer s-a interpus între Kant și mulțimea amatorilor de filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ce întemeiase idealismul critic. Firește, această modă dogmatică a trecut și pe la noi; și la noi s-a zis: Kant, adică Schopenhauer. ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

Paul Zarifopol - Flaubert şi Anatole France Flaubert și Anatole France de Paul Zarifopol Războiul și romantismul, aceste două mari blesteme scrie Anatole France în La RĂ©volte des Anges. Despre război, pretind unii că vestitul pacifist ar fi zis mai târziu așa: dacă suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost romantic din suflet țapul ispășitor al nebuniilor romantice dobitocul ales în care au intrat toate păcatele poporului de genii romantismului datorește el cele mai strălucite absurdități, la care s-au adaus, desigur, și altele, din fondul lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire     Fiicele trăia, A lor frumusețe și neprihănire     Creștea și sporea. Din frageda vârstă fecioarele blânde     S-au fost învățat A slăvi pe Domnul, cu inimi-nfrânte     Și rugi ... ești păcătosâ€�. A lui fiici amate îl înfiorează,     Când la el privea; Fiind totdeauna blânde, mângâioase,     Dar îl pătrundea A lor frumusețe, pe toți vioșase,     El însă-i mâhnit, Și a lor grai dulce lui îi cășunează,     Dureri îndoit. Deci ele ca raza, ce le ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>