Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
George Coșbuc - Legenda rândunelei
... George Coşbuc - Legenda rândunelei Legenda rândunelei de George Coșbuc Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica Sub streșini ciripind Era și fată mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. Dă roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum ... doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește Și vesel se pornește La doamnă-sa să-i spuie, Scăpat de-atâta chin. Aripele i-au frânt, Se zbate-acum de moarte În țărnă, pe pământ De-acum tu nu mai plânge! Și-n brațe el o strânge. Cu mâna cea purtată Prin sânge pe inel, Bărbia el i-o prinde: Dar brațele-și întinde Cu țipet doamna-n aer, Uitându-se la el. Iar brațele-i deodată În vânt încep să bată, Mișcări părând
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... a strecurat, Că-n Meștera-Cetate, la Craiu-încetinat, Vorbesc stelele noaptea cu florile-n grădină Și forul și-l dezmiardă pe-un fir de rocoină Pe-un snop de vâzdogele, pe-o creangă de bujor: Căci are craiul fată frumoasă ca un dor Din zile cu speranță, cu-obraji ca trandafirii Și-așa de drăgălașă ca patima iubirii! Ea poartă haină-albastră și poartă păr de aur Și-i albă ca zăpada din zilele lui faur, Și-o fată mai plăcută, prin șepte țări crăiești, Ca dalba Viorică nu-i modru să-ntâlnești! Ea șede-ntr-o fereastră-n a turnului zăbrele, Purtând pe cap cunună de-albastre viorele Și-așa mi s-a prins fata, și-așa mi s-a jurat, Că dintre toți voinicii primi-va ... se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume
Mihai Eminescu - O călărire în zori
... Mihai Eminescu - O călărire în zori O călărire în zori de Mihai Eminescu A nopții gigantică umbră ușoară, Purtată de vînt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate În ...
... de aur și fire de pelin. Cunună-și împletește și-o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încâlcit Și ochi-i râd în capu-i, și fața-i jăratec  A lanurilor zână cu chip frumos, răstit. Ș-apoi în codru trece și cântă doina dragă Sălbatec este glasu-i, răstit, copilăros, El sună-n codrul verde, în lumea lui întreagă Albele ei picioare îndoaie flori pe jos. Ah! de aș fi  ea strigă  o pasăre măiastră Cu penele de aur, ca păsările-n rai La sânta Joi m-aș duce ș-aș bate în fereastră Cu ciocul  și i-aș zice cu rugătorul grai Să-mi deie un măr, în care închis să fie-o lume Palat de-argint în lunci și-n codrii înfundat Ș-un făt-frumos de mire, înalt cu dulce nume Din sânge și din lapte  ficior de împărat. Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă  O ploaie de flori albe se scutură pe ea Un flutur roș și vânăt se-nalță, ea-l alungă De pasu-i crengi se-ndoaie și glasu-i răsuna... Apoi și-aduse aminte  era o zi frumoasă, El
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când prinde a cânta, Codrii-ncep a ... mamă Pe Mușatin cum te cheamă? Nime-n juru-i nu era, Numai mierla șuiera, Iară el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de
... să iasă din umbră mai devale, Căci ghioaga păzitoare le stă în ochi și-n cale. Știu încă și tătarii din Crâm și din Bugeac De groaznica-i lovire de moarte, fără leac. O știu de când o ceată păgână, rătăcită, Scăpat-au peste Nistru amar jumătățită, Și-acum, în tremur, zice năprasnicul tătar: "Allah să te ferească de ghioaga lui Briar!" II Briar, cu-a sale brațe sub capul lui crucite, Cu pletele-i mițoase în iarbă încâlcite, Privește pe d-asupra-i cum trec necontenit Nori lungi și vulturi ageri în zbor neobosit, Și mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire plutind sub bolta mare, Se duce prin lumină săltând din nor în nor, Se prinde de ... în bivol ghioaga menită de-a-l zdrobi. Se puse drept în cale-i, se prinse de-a lui coarne Și-i frânse coarda-n luptă, sucind-o să-l răstoarne, Iar bivolul rămase pe iarbă neclintit... Atunci copila dulce i-au zis cu glas uimit: "Voinice! să ai parte în viață ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... Tău-ntreg de l-a secat Și copiii și-a aflat Amândoi îmbrățișați, Pe nisip galben culcați, Amândoi senini la față De păreau că sunt în viață. Atunci craiul s-a căit, În mătase i-a-nvelit Și-n biserică i-a dus Și-n două racle i-a pus, Racle mândre-mpărătești Purtând semne latinești. [2] Și pe dânsul l-a zidit În altar, la răsărit, Pe ea ... purtând în vârfullor cuib de zână, herghelii de cai sălbatici ce ies noaptea din sânul mărilor ca săpască poienele codrilor, păsări măiestre ce aduc vești de pe ceea lume, pajuriuriașe ale căror cuiburi sunt în fundul pământului, zmei ce răpesc fetele deîmpărați, șerpi mari ce stau culcați pe paturi de pietre scumpe, iarba-fieruluicare deschide zăvoarele cetăților, iarba-șarpelui ce învie morții vindecându-lerănile, poduri de argint, cu copaci de aur în care cresc mere de rubin și cântăpăsări de briliant etc., etc. găsim mere de aur care, aruncate jos, se prefac înpalate împărătești, furci de argint care torc singure, piatra de teacă a sfinteiMiercuri, peria sfintei Joi și ștergarul sfintei Vineri, date ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea ... în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce vine-n mănăstire! Dar cine oare din întreg lăcașul E vrednic de a da povățuire Acestui cântăreț vestit și sfânt, Când nouă ni-i povață-al său cuvânt?" Dar iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... lui măreț și falnic Sunase tare deseori, Lovind eresul cel prădalnic Al răilor prigonitori, Ce țara treierau bezmetici, Bătându-și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare îl mănâncă... Așa simțindu-se, el intră Odată-n curtea ... în jos, Răspund egumenului lor sfios: ,,Blagoslovit să fie el, ostașul Lui Dumnezeu, ce vine-n mănăstire! Dar cine oare din întreg lăcașul E vrednic de a da povățuire Acestui cântăreț vestit și sfânt, Când nouă ni-i povață-al său cuvânt?" Dar iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... delicateță și poetic-formulată? S-ar cădea ca să reziste? șade bine? înfocată, Fericită e că pierde ce-ndoiește prețu-iubirei. Ceru-ntinde sus senina-i pânzărie de azur, Ca cusută e cu stele tremurând de-aurul lor grele. Când o-acopăr a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele, Inocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie. Ochișorii și-i închise, ca topită stă acuma, Și în vocea ei muiată pipăiește nențeles. El o mângâie, o-ncredință, că de cer a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă.  Tu!  ea zise  ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:  Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine. Din istoria puicuței asta-i ... iarăși. Don Juanul cel pestriț Cade-n sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală. Iară doÅ„a nu trădează ce-n simțire- ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
... n sus . A fost un mincinos Isus... Câți vreau să moară deci, să vie !" Dar când văzu că dânșii vin Mulțime multă, să-i omoare , De-abia se ține pe picioare De multă furie-Antonin . —„Pornesc pe capul meu nebunii Voi moartea de la mine-o vreți ? Ah, ticăloșilor, n-aveți Destule râpi, destule funii ?" El dă un semn. Și-un grabnic stol De călăreți izbesc poporul —„ Ei știu că e păcat omorul , De-aceea mor... Să-mi faceți gol În jurul meu ! O simt eu bine , Că moartea-i singurul lor țel , Dar ei träiesc c-un gând mișel ; Să facă toți călău din mine !" Și-n laturi se azvârl acum Cu vuiet ... —„ A, iată-i! Mi s-adună câinii , Stau blânzi și nemișcați în drum Să-i calce caii... mor grămadă... Loviți-i dar și-i spânzurați... Și câinilor mâncare-i dați Și-i jupuiți de vii pe stradă ! Ei cred ce spun ! Dar vreau sä dau De ei societății seamä ! Tot rău-i stânjenit ...