Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEA MAI MARE PARTE (DIN)

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 783 pentru CEA MAI MARE PARTE (DIN).

Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană

... ne face să ne plîngem banii. O zicem și aceasta, fiindcă am fost prea de multe ori amăgiți în speranțele noastre. Compania aceasta fiind formată parte din artiști cu totul noi pentru scena noastră, iar parte dintre virtuozii din compania anului precedent, a raționa despre talentele melodramatice ale celor dintîi, fără a-i asculta sau cel puțin a-i cunoaște din corespondențele jurnalelor, ar fi o imprudință, ar fi să prezicem viitorul, lucru ce l-am lăsat totdauna pe seama calendarelor; a raționa iară ... împarte compania în două corpuri și își aranjează repertoriul astfel ca să poată totdauna pune în studiu cîte două opere deodată, a schimba mai des reprezentările și a nu veni niciodată în pozițiune de a pierde din serile destinate pentru abonați din cauza indispozițiunii cutăruia artist sau artistă, lucru ce i-ar cauza, daca nu o ruinare, cel puțin o însemnată pierdere pecuniară. Avantagiul publicului este tot atît de mare ca și al impresariului fiindcă acum i se va da ocaziunea a asculta mai multe opere în cursul stagiunii teatrale, iar ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... acești factori — cum e grămădirea de impresii în sistemul nervos, adunarea de idei etc. — vin ori de la mijlocul natural, ori de la cel social. Deci, cum am zis, creațiunea artistică, la urma urmei, este pricinuită de înrâurirea mijlocului natural și social, și mai ales acest din urmă are înrâurirea hotărâtoare, el e cel de căpetenie. Chateaubriand, pentru a ne da icoana măreață a naturii sălbatice, a trebuit să meargă în America și ... știe a se folosi îndeajuns de știință și de mijloacele de cercetare ce le are azi la îndemână. Dar că asemenea legături există e mai presus de îndoială. Artistul ne dă numai ceea ce primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al ... fapte artistice sunt altfel explicate de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu totul opus. Dl Roman, după cum se vede, face parte, după credințele sale literare, ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două ... revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul ... mici și arată mai mult dibăcia lui Louis Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele noastre. Un talentat critic ...

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... lucrurile lumii, staturile și-ncepăturile țărâlor lumii, ce și singură lumea, ceriul și pământul, că suntÅ­ zidite după cuvântul lui Dumnezeu celui putĂ©rnic. CrezÅ­, din Scripturi știm și din Scripturi avem și sfânta credință a noastră creștinească și mântuirea noastră cu pogorârea fiilui lui Dumnezeu și împelițarea cuvântului lui, cel mai denainte de vĂ©ci în firea omenească (denafară de păcatÅ­). Scriptura ne deșchide mintea, de ajungem cu credința pre Dumnezeu, duhul cel nevăzut și necoprinsÅ­ și neajunsÅ­ de firea noastră, Scriptura departe lucruri de ochii noștri ne face de le putem vedea cu cugetul nostru. Să nu ... ia ieste carea să închide pănă la Țarigrad. Grecii zic Italiei cu altÅ­ nume Hesperiia, di pe Hesper, steaoa cĂ©ia căriia zicem noi luceafărul cel de noapte, că acel luceafăr dreptÅ­ peste Italiia apune. Simănătoare foarte cu Țările Grecești, că cum Grețiia să încĂ©pe din Marea Albă, între mări, pănă la Machidonie, de o parte cu Marea Albă, carea să întinde pănă în Țarigrad, de altă parte limba de mare, de care s-au scris mai sus, desparte pe Italiia de Țările Grecești, așa Italiia dincoace cu limba de

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

... au grăit și cu umărul poporului au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituție nedreaptă, falșii patrioți se îndeasă la paradă, apucă partea cea mai mare... și atunci devin lucruri neauzite, de care națiile se rușinează mai pe urmă. * Sub cuvânt de adevăr și de bine comun , falșii patrioți sună în toate părțile, și în sânul gloatelor se găsesc oameni buni, însă ... pe această bază simplă și nu va mai exista dușmănie între nații, nici ură între oameni. Nu ziceți: "Fiecărui partea sa", dar ziceți: "Tuturor aceeași parte!" * Când șefii națiilor se vor gândi serios la fericirea popoarelor și vor înțelege că mărimea lor adevărată consistă în binele comun, atunci ei vor fi ... dreptății. Șefi ai națiilor, judecători, patrioți! Voi toți, care aspirați a fi mari în lume, gândiți-vă în actele voastre că nu este mai sfânt, mai simplu, mai dumnezeiesc adevăr decât acesta: Nu face altuia ceea ce n-ai voi să ți se facă ție! * Dacă aș avea să-mi fac testamentul politic ... conving că libertatea absolută este cu neputință în lume, fără o deplină transformare a neamului omenesc. * Printre instituțiile moderne garda națională este una din cele ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... în locul celor vechi. Epoca noastră, epoca burgheziei, se deosebește însă prin faptul că a simplificat antagonismele de clasă. Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere dușmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor orașe; din acești tîrgoveți se dezvoltară primele elemente ale burgheziei. Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei în ascensiune un nou cîmp de acțiune. Piața Indiilor orientale și cea chineză, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulțirea mijloacelor de schimb ... ce trece. Ele sînt înlăturate de industrii noi, a căror introducere devine o chestiune vitală pentru toate națiunile civilizate, de industrii care nu mai prelucrează materii prime indigene, ci materii prime provenind din regiunile cele mai îndepărtate și ale căror produse nu sînt consumate numai în propria țară, ci în toate continentele. Locul vechilor necesități, satisfăcute prin produsele țării respective, îl ... lucru e valabil atît pentru producția materială, cît și pentru cea spirituală. Produsele spirituale ale diferitelor națiuni devin bunuri comune. Unilateralitatea și mărginirea națională devin din ce în ce mai cu neputință și ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... că onor. guvern conservator se va grăbi să umple îndată un alt gol de care sufere muzica în regatul nostru. Trebuie înființată clasa de toba mare, apoi cea de tipsii și în fine cea de triangul. Toba mare mai ales! Daca harpa este sufletul orchestrei, toba mare este inima, iar triangulul și capacele — spiritul. Ceea ce e harpa între instrumentele de coardă este toba mare între instrumentele suflătoare. Dacă cea dântâi este superioară prin arpegie, cea d-a doua o întrece în tril: or, zicem tril, zicem arpegie ... familiei regale britanice. Astfel, anul acesta a cântat la Sigmaringen. Acestuia îi lipsește ciocanul original, și se știe că ciocanul este pentru toba mare ce [e] arcușul pentru vioară. În fine, al patrulea se află la noi, în București: da, toba mare din capitala regatului român este un adevărat Stradivarius. Ceea ce e ciudat e că nu se știe hotărât cine este adevăratul proprietar al nobilului instrument: Teatrul ... în această privință: trebuie să meargă cineva să-l auză ca să vază ce va să zică un tril eroic. Așadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai mult cu cât românii sunt poporul cel ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... Mihail Sturdza, și dar acesta, ajuns domn, nu putea să încredințeze creșterea și îngrijirea copiilor săi și a mea decât aceluia care făcuse din el cel mai învățat boier de pe timpurile lui. Noi găsirăm pe abatele LhommĂ©, deși octogenar, încă în plină vigoare și profesor de retorică, de limba și literatura ... mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre. Dar după un an politica se amestecă și în afacerea colegianilor români din LunĂ©ville. Consulii ruși, pe atuncea preaputernici în București și în Iași, făcură domnului Mihail Sturdza respectuoase observări pentru trimiterea în Francia a fiilor ... familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și din ...

 

George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)

... poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală ... care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii române în acest gen. Ne-am delectat în copilărie cu Budulea taichii și cu Popa Tanda și le-am recitit mai ... literatura noastră nuvela realistă, — a scris nuvele realiste pe vremea Sărmanului Dionis , cu mult înainte de Sămănătorul unde a înflorit mai târziu, totuși, nuvela romantică și țărănistă. Aceasta se datorează desigur faptului că Slavici era scriitor ardelean, că avea altă psihologie decât scriitorul român din Regat. Fecior sau nepot de țăran, ca toți intelectualii de dincolo, Slavici a păstrat toată viața lui, în fond, ceva

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... Eminescu". Afară de această pricină mai sunt și altele, precum: spirit de gașcă între literați, hatârurile criticii, prea mare prietenie între poeți și critici și, din prietenie, complezența acestora din urmă pentru cei dintâi. Odată pricinile găsite, leacul se impune de la sine: ,,...întoarcerea la izvoarele literaturii trecute, care s-a distins prin ... Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din însemnătatea, din utilitatea ei. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii pentru că, o știe foarte bine dl Maiorescu, un adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe ... acuma, natural, nu mai poate fi vorba de judecări, hotărâri și intelectuale a feluritelor clase din această epocă. Am vorbit adesea despre această parte științifică a criticii și pentru ce-ar

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

... a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toți îmi cer articole și schițe ușoare și sarcastice, și eu sunt și mă simt cel mai mare liric o știe și amicul Mihalache Dragomirescu! Considerând, așadar, ca o mică pedeapsă titlul conferinței ce mi s-a impus: Ce este și ... Toți căutau versurile mici, scurte, picante, care se citeau ușor, și care fac să râdă și pe cei mari, și pe cei mici. Pe atunci, cel mai mare talent era să distrezi, și prima calitate: să nu fii ridicol. Epigrama a păstrat ceva din caracterul inscripției. Când vezi un monument, te întrebi: Cu ce scop e ridicat și de cine? Inscripția dă răspunsul. Tot astfel o bună epigramă cuprinde ... Catul a apărut la 1470, fără indicația locului. Scaliger a publicat la Paris o altă ediție tocmai la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în ... și pitorească, toată viața romană în cele mai mici și mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>