Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BUCUREȘTI

 Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 255 pentru BUCUREȘTI.

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

Ion Luca Caragiale - Fraţi radicali şi D. Dim. Sturdza Frați radicali și D. Dim. Sturdza de Ion Luca Caragiale După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale. Într'o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept ...

 

Mihai Eminescu - Minte și inimă

Mihai Eminescu - Minte şi inimă Minte și inimă de Mihai Eminescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I ­ Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori; Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr să vrei? Dar vă stingeți dupăolaltă... Comedie, dragii mei... Parcă-l văd cum vine ice, Șade-n veci pe-același jeț Și la tine își îndreaptă Ochii negri și șireți. Și când credeți cum că nime Dimprejur nu vă ia sama, Numa-atunci vă dați în petic Și vă arătați arama. Eu vă văd de pe sub gene: Ochi-n ochi priviți fierbinte Și de dragi unul altuia Conversați fără cuvinte. Cine nu v-ar ști, copilă, Da, v-ar crede neam de sfinți. Și să stați numai l-atâta... Bine? Sunteți voi cuminți?... ­ Taci, mătușă, tu mă superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare că-i iubire ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... îmbelșugare ? își închipuiesc ei ? și când îi întrebi de literatură, îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință, îți arată societățile mai mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... d-tale? NĂUCESCU: Nae Năucescu, proprietar... cu nevastă... Dumneaei (arată pe Despa), Despa Calcănstrăchini, fiica răposatului Pitar Moș, zis Cioclu. HAZLIU: Și ați venit în București ca să vedeți balonul? NĂUCESCU: Să văd?... adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru un proces cu statul... și am să-l ... e aparte.) MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIȚA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, și ai venit cu mine la București, pentru ca să capeți concesiuni și joncțiuni... Ba încă am și giucat ceardașul împreună în sala lui Bosel. Da bine, grăfușorule, cum de-ai ajuns ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea şcoalelor normale. Asupra budgetului instrucţiunii publice pe 1873 Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1873 de Titu Maiorescu D-lor deputați, budgetul ministerului cultelor și instrucțiunii publice ni se prezentă astădată în niște împrejurări, care sunt mai favorabile unei discuțiuni serioase, decât erau împrejurările din anul trecut; atunci erați preocupați de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce mișcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima școalele normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai pe larg materiile budgetului instrucțiunii publice; căci atât în proiectul guvernului, cât și în elaboratul comisiunii acea suprimare este menținută și pentru anul 1873. La o privire generală, domnii mei, asupra acestui budget, aș avea de relevat, ca și în anul trecut, mai întâi direcțiunea greșită în care este conceput acesta ca și cel precedent, direcțiunea de a ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)

... cu artistul Caragiale, unchiul dnei Elena doctor Câmpeanu, născută V. Toneanu, din Brașov, și soția ilustrului chirurg Liviu Câmpeanu.) Bătrâna aristocrată, care venea rareori la București, își închipuia că acest Caragiale trebuie să fie un om imposibil și fără nici o manieră, un om care trăiește prin culise și prin berării ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

... Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu ()  n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani  d. 15 iunie 1889 , București  Cel mai cunoscut poet din literatura română    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

... totuși ca un soare strălucitor. O ridică și - ce citesc? Boris Sarafoff, president de Comite macedo-andrinopolitain, Grand Maître etc. etc. El! Boris Sarafoff! la București!! Boris Sarafoff!!! - Boris Sarafoff trebuie prins! prins de noi! Cât e de scurtă viața omului, progresul n-ar fi fost posibil, dacă omul n-ar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>