Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BĂUTĂ
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 517 pentru BĂUTĂ.
Dimitrie Bolintineanu - Gherghița
Dimitrie Bolintineanu - Gherghiţa Gherghița de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori Varsă valuri d-aur peste luptători. Unii-n somnul dulce sufletele lasă, Alții-nșeală timpul bând voioși la masă, Alții-nfrână caii, spăl armele lor Sau revarsă-n noapte doine dulci de dor. Dar Vlăduță-vodă stă sub cort și spune Vorbe de mirare doamnei sale june — ,,Fiecine cată tronul domnitor Și străinu-i face mână d-ajutor. Poate că să-nvingem armia maghiară, Însă vom aduce pacea dulce-n țară? Noi neavând putere, turcii-ntărâtăm Și cu chipu-acesta tara o trădăm!" Zice... Cum un șarpe ce, călcat, se-nalță, Doamna, turburoasă, capul său realță. Arde-n frumusețe, viață și mânie, Ca un arc în ceruri printre vijelie!... Ochii-i plini de lacrimi și langor ceresc, Într-un râu de patimi se re-nviețuiesc — ,,Când al nostru suflet înrobit se-nchină, Orice cuget nobil ni se pare crimă. Forța sufletească, foc dumnezeiesc, Să nu se măsoare pe lut omenesc! Vulturii ce-atacă tauri cu turbare Măsură curajul cu-a lor turmă mare? Tu-ți ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta; Moartea nu se cade spaima ție a-ți ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
Dimitrie Bolintineanu - La un avut La un avut de Dimitrie Bolintineanu Da, dintre toți avuții din astă țară mică, Acela care știe mai bine-a risipi Comorile de aur cu arta cea antică, Ești tu, nu te-ndoi! Porfirul și ivorul, și aurul îngână Locașul tău ferice în gustul cel mai fin În luxul cel mai splendid la care-a artei mână Dă sufletu-i divin. La masa ta de oaspeți cu inime voioase Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere D-a trece astă vale pe care ai albit, Tu mai înalți palaturi la viață și plăcere, Când viața s-a finit? Știi dacă de la tine și până la morminte Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor? Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte, Când tu ești muritor? În darn vei da tu aur arhangelului ...
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica Popa Stoica de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale verde, sub stejari bătrîni, Trece popa Stoica cu trei mii români. Luna plină-nalță discul ei pe munte, Stoica stă la masă cu cei mai de frunte. Acolo eroul, oaspeții beau vin. Pentru a lor țară ei pe rînd închin. Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește: — "Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește, Armele depuneți, primiți a vă da, Căci cu caii numai vă vor sfărăma. Padișahul viața vouă dăruiește." Însă popa Stoica astfel îi vorbește: — "Fiii României nu dau arma lor Fără să se bată. Ei cu dînsa mor." Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună. Ei se bat în noapte la raze de lună Cînd pe cerul negru zorile resfir Coamele de aur și de trandafir, Caii peste cîmpuri de turci învelite Înotau în sînge pînă la copite. Popa Stoica luptă; mor bravii români, Însă ca vitejii, cu armele-n mîni. Pașa zice popei: — "Vino tu la mine, Armele depune; un viteaz ca tine E păcat să moară". Popa, cu arma-n mîni, Moare cum muriră cei trei mii
Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr și doamnă-sa
... fruntea-i se-numbrește. În profunde gânduri mintea-i rătăcește. — ,,Cât de dulce vinul râde-n cupa mea! Doamne, pentru tine, tu cu mine bea!" Domnul ia paharul și cu doamna-nchină. Cupele răsună; fruntea lor lumină. — ,,Doamne, multe rele faci p-acest pământ, Multe prăzi și-ucideri fără ...
Duiliu Zamfirescu - La Orşova La Orșova de Duiliu Zamfirescu Dunăre bătrână, spune, ce ascunde Trupul tău în unde, De te zbați în maluri, urli de mânie Până ce Carpații piscurile-și pleacă, Apa ta să treacă, Gâlgâind în mersul ei de vijelie? Din adânca umbră de pe malul verde Gândul meu se pierde Peste nesfârșirea căreia-i plutești, Peste timp de astăzi și de altădată, Când bătea curată Inima în pieptul lumii românești. Că de-au fost păcate, lipsă de credință, Păs și neputință, Lifte peste lifte, unguri și tătari, Au mai fost și oameni, fost-au pământeni, Domnii și moșnenii, Drept-coborâtorii din legionari. Și-a mai fost stăpânul stâncilor cărunte, Bourul de munte, Străjuindu-și singur codrul la pripoare, Decebal voinicul, fiu de fiu localnic, Ridicându-și falnic Fruntea către oastea lor năvălitoare. Tu, ce pe sub malul negru de ruine Te frămânți în tine Năbușind avântul apei furioase, Și prefaci în trâmbă lucie de brumă Șipote de spumă, Ca să legeni raza stelelor sfioase, Tu mai speri că, poate, au să mai coboare Lungile pripoare Dacii cu Zamolxe și Boeribiste Ca să ia virtute, bând apă din tine, Și să ți se-nchine, Și ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... parfumul, al îngerilor duh; “Oh! Crud și mizerabil! – strigai atuncia – Domnul Din toată omenirea pe mine m-a ales? Oh! Bea, fără nesațiu, divinul NephemĂ©s Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!â€� Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€� “Profete sau ...
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
... ferată salva vișeu spune că lumea din față n-are și că lumea din spate e tare definește totul prin nimicul din noi răscolește trecutul bea umilința de-a fi și se ceartă cu toți zeii greci - din birou - și se scaldă-n fierbintea minciună când totu-i pe ...