Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA CURS
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 424 pentru AVEA CURS.
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... nu-i cunosc; că ei sunt zădărnici, ușori, nebuni, caprițioși, nemulțămitori, prieteni ai neoterismosurilor; că ei nu vor face decât numai nebunii, dacă nu vor avea în capul lor un om isteț și statornic, care să-i știe povățui, că acest om va fi el. — Iată un nebun foarte hotărât ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
... nu-i cunosc; că ei sunt zădărnici, ușori, nebuni, caprițioși, nemulțămitori, prieteni ai neoterismosurilor; că ei nu vor face decât numai nebunii, dacă nu vor avea în capul lor un om isteț și statornic, care să-i știe povățui, că acest om va fi el. — Iată un nebun foarte hotărât ...
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
Vasile Cârlova - Păstorul întristat Păstorul întristat de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în „Curierul Românescâ€� (8 mai 1830) de Ion Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann ). Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul tăcuse din lin murmur. Cât colo turme de oi frumoase Se răspândise pe livejuni Și ascultându-l iarba uitase, Pătrunse toate de mila lui. Câinele numai mai cu durere Stând lângă dânsul căta în jos Și ca s-aducă lui mângâiere, Glas câteodată scotea milos. Eho, ce zace de om departe, Îl auzise din loc ascuns; Și cu suspinuri de greutate La toată vorba îi da răspuns. Viu lângă dânsul, pătruns de milă Și cu blândețe îl întrebai: „Tinere, spune-mi, nu-ți fie silă, Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai? Viața voastră necazuri n-are: E simplă, lină, fără dureri, Și-n toată lumea nici o suflare Ca voi nu gustă multe plăceri. Vouă natura vă este dată; Câmpii ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
... Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd ... și copila de dorul ei împinsă La umbra unui arbor se puse a cînta : „Curge rîul și spumează, Ochii mult îm lăcrămează. Curge iute,-n jos el curge, Ochii mei pe Niță plînge. Doamne, rogu-te fierbinte Adă-mi azi p-al mieu iubit Adă-mi pe Niță din munte Precum s-a ... Pînă și chiar pe Ceahlău. Cearcă-n cale, zboară-n munte, În furtunile în pept. Ș-aflîndu-l adă-i aminte Că deseară îl aștept. Curge gîrla și spumează, Ochii mult îmi lăcrămează. Curge iute,-n jos ea curge Vin Niță că Floarea plînge.â€� Dar soarele se-nalță și vremea se scurtează. Apoi zioa n-ajunge și casa a griji ; Se ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... sânge închegat. Nu mă putui dumeri: visez sau aievea mă aflu în așa hal? Dar câteva picături de sânge, ce începură a-mi curge din nas, mă făcură să înțeleg cauza. Atunci mă adresai furios vizitatorilor mei: — Domnilor, eu sunt bun sănătos și nici prin gând nu mi ... după adresă, epistola lui îți aparține d-tale; numai te rog a o citi înaintea mea. Formalitatea cere aceasta. Eu deschisei epistola, care avea următorul cuprins: „ Domnule Necunoscut. Noi am călătorit cu același tren și, pot zice, în același cupeu, dar în vălmășagul și schimbările necontenite ale ...
... cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câțiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, și cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele ... aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului și, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul și-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să ... din streașina casei, ca să dea de știre și să se întoarcă de degrabă, fiindcă ele știau că e aproape să înceapă a curge această apă de aur. Fiul pustnicului pândea și când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; și el așa ... văzut! Fii sănătos, dară încai fă bunătate de ne dă hainele! El însă nu voi, ci le opri și le luă în locul simbriei ce avea să ia de la zâne. De aci se duse într-un oraș, își puse o bășică de cirviș în cap, și merse de se rugă ...
... jun-adânc pălită, Una din acele ființe, cu adânc dispreț privită Din pierzarea ei ș-aruncă ochiul bolnav, negru, mare. Fără de nici o speranță curge viața-i otrăvită De eternă remușcare, de dispreț, de sărăcie, Nici o rază de iubire în viața ei pustie Pur ce e, nu se atinge ... ea privi la dânsul Deși se topea-n dorirea-i sufletul de fericire. Sunt căzută... gândi dânsa... nimeni nu s-uită la mine Ș-aș avea dreptate-acuma în prăpastia-mi de-a trage Pe orce om...Pe cei ce urăsc, da!...Dar ăst cap cu visuri drage Cu ...