Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARA
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 1581 pentru ARA.
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman Noul cabinet Otoman de Ion Luca Caragiale O telegramă a agenției Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neașteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Pașa și cu marele Șeic-ul-Islam au căzut, și că noul cabinet s'a și format, iar în locul lui Savfet-Pașa a venit Heredin-Pașa, fost ministru al beiului de Tunis. Noul mare vizir, înainte de a se urca la această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, și astfel i-a venit ușor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecții din partea presei străine. Unele organe pretind că deși criza ministerială din Constantinopol și formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Pașa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbații cei mai însemnați ai Turciei și un diplomat isteț, om onest și inteligent și ...
Ion Luca Caragiale - Paradoxal
Ion Luca Caragiale - Paradoxal Paradoxal de Ion Luca Caragiale N-am înțeles niciodată paradoxele prietinului meu, domnul Teofil. D-sa judecă toate d-andoasele; pentru fiecare împrejurare, la care suntem obicinuiți să dăm o explicare găsită gata, fără să ne mai batem capul a umbla după invențiuni originale, Teofil găsește o explicare cu totul deosebită. În toate este extravagant — dar unde e chiar absurd, e în morală. Această știință așa de pozitivă a suferit de la d. Teofil o completă răsturnare. Ce e bine la toată lumea la d. Teofil e rău, și viceversa. De exemplu, alaltăseară l-am văzut făcând ceva, care m-a pus în mare mirare. Exprimându-mi acest sentiment al meu, d. Teofil s-a apucat să-mi facă o teorie ridiculă asupra datoriei ce are societatea față cu virtuțile și vițiile individului. Să vedeți modul lui paradoxal. El susține că virtuțile sunt pavezele și armele individului în lupta sa cu societatea, iar vițiurile îi sunt părțile descoperite și vulnerabile. De aci amicul meu conchide, cu spiritul lui sucit, că societatea n-are nici o nevoie să combată vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ...
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și m-a rugat să-i spun tot ce știu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere țara. Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce știu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu ...
Ion Luca Caragiale - Resbelul 1877
Ion Luca Caragiale - Resbelul 1877 Resbelul 1877 de Ion Luca Caragiale Dintre toți anii trecuți, cu drept cuvânt acesta se poate numi un an caraghios, deși s'au petrecut în cursul lui lucruri foarte serioase, tocmai așa precum adunările legiuitoare sunt niște așezăminte foarte serioase, deși se petrec în ele prea adesea lucruri caraghioase. În acest an, târîș grăpiș, ar fi mers treburile foarte bine dacă n'ar fi mers rău de tot; politica iarăși nu s'ar fi încurcat așa de mult dacă ar fi fost pace, și mulți onorabili deputați și senatori au dovedit elocent, la Idee, că ar fi fost desigur pace dacă nu era războiu; apoi, întemeiați pe această matură judecată, membrii Clubului Lătrătorii la Lună s'au rostit în ședință solemnă, că dacă nu se făcea războiu era să fie pace bună. Aceasta poate da o idee, deși slabă în adevăr, despre logica care a predomnit la mersul spiritului public în capitală. Războiul - iată evenimentul cel mare ! Noi am zis-o și o susținem sus și tare: Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă... stă pe loc; - oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă... umblă. Aceasta produce senzație ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
Ion Luca Caragiale - Varietăţi geografice. De la Zanzibar la Salonic şi înapoi Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi de Ion Luca Caragiale Citim în L'IndĂ©pendance roumaine de la 7/19 iunie 1885: „De când d. Xenopol a luat direcția foii supuse, Zanzibarul a devenit o insulă. Nu se mulțumește a-și remania redacția tânărul redactor; îi trebuie numaidecât și o remaniare completă a hartei geografice: pentru moment este prea mult entuziasm..." A doua zi, 8/20 iunie, sub titlul Ce este Zanzibarul? Voința națională scrie: „În adevăr am făcut greșala să afirmăm așa ceva (că adică Zanzibarul ar fi o insulă), însă nu noi întâi, ci domnul Bouillet, care, în Dictionnaire Universel d'Histoire et de GĂ©ographie, 1884, la pagina 2016, coloana a doua, ne-a indus în eroare că: «ZANZIBAR, Menuthias insula? insulă din Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. ...
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am  ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun  Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...
Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm  e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne  Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine-n stele, cu soare auros. În sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același ...
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...