Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘEZAT
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 557 pentru AȘEZAT.
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Iacob Negruzzi - Prolog Prolog de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 6:17 →→ azi noapte sfârșitul lumii a-nceput cu biserica prăbușindu-se cerul s-a-ntunecat brusc și cutremurele nu mai conteneau cu huruitul lor asurzitor mi-am făcut bagajele cu răbdare mi-am împachetat cărțile toate mi-am ascuns pisicile în rucsac apoi m-am așezat în genunchi și-am început să râd ca un dement rămăsesem de unul singur eu care iubeam singurătatea într-o jumătate de cameră cu o jumătate de lumânare aprinsă pe jumătate ceasul se oprise la jumătate pe o jumătate de șifonier (jumătatea mea
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului (Fragment din partea a II-a) Tînărul dacă porneaște Departe călătoreaște, Singur numai cu o slugă Merge dînd Domnului rugă. O, Arghire, lungă cale — Lungi necazurile tale — Ia de-a lungul dealurile Și numără jgheaburile Tot prin locuri necălcate Și prin păduri neumblate, Tot prin văi necunoscute, Prin locuri nepricepute, Nededat cu cale lungă Cîte vor să-l mai ajungă. Cîte biruri, cîte sate, Tot întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu-l crează, Ci ș-au făcut ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
Ioan Neniţescu - Moartea lui Decebal Moartea lui Decebal de Ioan Nenițescu La Sarmisegetusa stă mândrul Decebal, Ce-a frânt popoare multe, de jos și de pe cal, Stă sângerat din luptă pe scaunu-i regesc Și chin adânc svâcnește în ochiu-i vulturesc; Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau Frânturi de spadă numai în mână ei mai au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă tron s’așează de sânge-acoperiți, Cu desnodate prăștii cu scuturi găurite, Cu tolbele deșarte cu zalele plesnite. Și Decebal la dânșii se uită cu durere! Dar iată, se ridică și strigă cu putere: „Sus cugetul și firea... sus frunțile voinici! Plecarea în durere e pentru inimi mici, Învinsu-ne-a Romanul, dar nu ne va supune. În a sclăviei lanțuri el trupuri răci va pune. Aduceți o căldare! În ea o beutură Să facem, ca cel care gusta-va picătură, La Zamolxix o nouă viață să-și găseascăâ€�. Cum regele grăit-a așa s’a și făcut Rămasul pâlc de oaste stă lângă ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...