Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CURS DE A FACE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 320 pentru ÎN CURS DE A FACE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în ...
... bătrânii că se făceau adese năvăliri de tătari în țară și că în urma lor rămânea numai cenușă și sânge. Păgânii dracului!... cică mâncau carne de cal și beau lapte de iapă. Într-o zi, o ceată de tătari, pătrunzând în munți, ajunseră până în valea Bicazului, prădând, arzând, ucigând tot ce era în calea lor. Tatăl Corbiței și logodnicul ei căzură morți lângă copila pe care ei voiau să o apere, căci tătarii auziseră de frumusețea ei și aveau de gând să o ducă poclon hanului de la Bugeac. Corbița însă scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de aer, căci tătarii îi călcau pe urme. Corbița, înspăimântată, nebună de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând pe marginea ei. Aicea ea se opri o clipă și cătă în urmă. Tătarii se apropiau cu fuga. Atunci ea căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu să-i vie-n
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... amor. Când rea și nesuferită, când simtimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de dânsa. Închipuiești-ți că se socoate poetă și muzicantă, încât bietul târgușorul nostru geme de versurile și de sonatele ei; de aceea noi toți o numim Muza de la Burdujăni. TEODORINI. Cum dracu moșu-tău, un om așa de rece și de flegmatic, s-a înamorat de dânsa? DRĂGĂNESCU. O cunoaște de mult. S-a deprins văzând-o în toate zilele; ș-apoi au fost odată amândoi tineri; lumea a și vorbit multe de dânșii pe vremea aceea. Vrea pesemne să-și răscumpere păcatele tinereților. TEODORINI. Mai are ea niscai resturi de frumuseță? DRĂGĂNESCU. Ce are a face? O groază, frate! orice ț-ai închipui e mai puțin decât cum e în ființă. TEODORINI. Mări, ce spui? DRĂGĂNESCU. Te-i încredința când îi vide-o. TEODORINI. Planul meu e gata. Sub numele de neamț o să atac simțitatea ei, cochetăria sa sub acel de italian, și
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? război! îmi zice băcanul cu un ton cu totul altul decât al ... a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă și o bucată de brânză de burduf, cam tot de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 4.8 Scena VIII Actul I Castelul din Suceava. Un pridvor. O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum au apucat. Triste ca noaptea în iatacul lor. Țin pe Sfânta Vineri de azi, c-ar fi rău... DOAMNA TANA: C-ar fi fău?... NICULINA: Evdochița a lui Secueanu a lucrat în ziua de Sfânta Vineri, și i s-a stropit fața cu pestrui galbene; iar Sâlca, a lui Isac, bogată și frumoasă, n-a ... rămas nemăritată... OANA: La ce te gândești, măria-ta? DOAMNA TANA: Iar, măria-ta?... Niculina, du-te și spune fetelor să lucreze cine o vrea în ziua de Sfânta Vineri... (Niculina se închină și iese.) Scena II DOAMNA TANA și OANA se coboară jos. DOAMNA TANA: În acest castel învechit toate mi se par noi. Sălciile-l plâng și ulmii bătrâni îl cântă. Povestește-mi, Oană, de ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... la fripturi. Omul plăcut se află mai ales între biurgheri sau târgoveți. Am cunoscut până și spițeri care erau foarte plăcuți. Sunt femei care vorbind de acești oameni zic: "Domnul cutare are todeauna o vorbă de râs". În ce colț al spițăriei oare au învățat ei așa frumușele lucruri? Acasta nu știu. Dar glumele lor mă băteau la ureche ca clopotul de la Barnovschi într-o zi de sărbătoare. Mai pune încă și acel râs lancaviu, ce samănă cu muzica broaștelor. Și duhurile frumoase de societate, și jucătorii de șarade în faptă, și, mai ales, acei istorisitori de povești fantastice care totdeauna ți se par un tăciune ce fumegă în vatră, și, în sfârșit, îți pică peste picioare. În vremea când un duh nebun de vârtej și de joc se apucă de toate capetele și picoarele femeiești, omul plăcut, omul mașină, omul ce joacă se face o specialitate, o individualitate, o nevoie; el este neapăratul suarelelor neguțitorești și diecești. Pentru vro câteva pahare de limonadă și de ceai, el își dă cu chirie picoarele; meșteșug prea puțin câștigător, dacă nu vei pune în rândul câștigului bătăturile, reumatismurile și durerile de piept. — Neneacă, zice duduca P. S. ... către maică-sa, trebuie
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o carte, bate o bilă, suge un pahar și ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise că ar dori să meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare. În a treia noapte, Țugulea visă un vis ce-i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai ... vântul. - Aia este zmeoaica bătrână, măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă, ca să nu vă aflați în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu ca fulgerul pe lângă peșteră și apucă înainte, că nu vedea cu ochii de ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ... de seamă că rămăsesem în crâșmă numai cu moș Toader a Paraschivei care se uita cu milă la mine. — Nu-ți mai face inimă rea, copile, îmi zise el, punându-mi mâna pe umăr. Du-te acasă și te pregătește de drum, căci la slujbă ceasurile sunt numărate. Trei zile după aceea eram îmbrăcat soldățește și gata de plecare. Opincile îmi erau nouă-nouțe, mantaua curată, încât bumbii pe dânsa străluceau ca aurul, în spate aveam ranița cu schimburile și pe umăr pușca. Când mă dusei la tata să-mi iau bună ziua, mi se umeziră ochii, iar el ... cu glas înduioșat. — Mergi cu bine, Andrei!... Dumnezeu să te apere de primejdii și să te întoarcă sănătos acasă! Îmi luai asemene ziua bună de la vecini, însă pe Catrina n-o găsii nicăiurea. Pe la prânz eram ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată șiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, și îl rugă să aibă milă de ticăloșia lui, căci, zicea ea, nu știm cum ne va mai aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție de urât mă-sii, în lipsa lui, și să-i dea ajutor în trebile casei. Nu-l cunoscu că este zmeu, când îl văzu, atât de bine știu procletul a se schimba. Îi spuse ce are de făcut și îl primi să șează la curtea lui. Multele lipsuri, multele necazuri, multa mâhnire ce suferise mama viteazului și dorul cel mare de țara ei, iară mai cu seamă suferințele ei când se gândea la rușinea ce rămăsese asupra numelui său în casa părinților ei, ea fiind nevinovată, o făcu de lâncezea și se topea d-a-n picioarele. Văzând-o zmeul așa searbăd și tot fără voieÂbună, se încumetase într-una din ... seamă, stăpână, nu prea ți-e bine? - Nu mi-e bine, mă băiete, căci mi-e dor d-alde tata și d-alde mama, și ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se ... boit! Ia apoi și el capra și pornește iar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncea în toate părțile, încât îi era acum lehamete de dânsa. — De-aș ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta. Și, mergând el mai departe, iaca se întâlnește c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în brațe. — Bun întâlnișul, om bun! zise Dănilă. — Cu bine să dea Dumnezeu! — Nu vrei să facem schimb? să-ți dau capra asta ... în car deodată. Trebi de ale lui Dănilă Prepeleac! Bocănește el cât bocănește, când pârrr! cade copacul peste car ...