Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE PRIVEȘTE
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 872 pentru ÎN CE PRIVEȘTE.
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... rasolit ca numerele cotidiane; bine aranjat, tipărit frumos și nu ciuruit de greșeli... — Binențeles; ...dar... — Dar ce?... — ...Ia priviți afară, ce vreme! În adevăr, e un vifor strajnic. — Ce are-a face vremea — zic eu — cu cronica noastră? — Nu prea are; dar... mă cheamă părintele la masă; mereu îmi ... Vom da numai începutul în numărul special, și va urma în numerele cotidiane, vreo treizeci de foiletoane duble — un noroc pentru Revolta!... Admirabilă povestire! În pustiul lumii mari este istoria unui băiat de la țară, care, după ce face studii înalte, la noi și-n Europa, ajunge profesor în mare vază la București. Suflet curat, plin de avânt, de iluziuni și de ideal, ca orice copil sănătos din popor, caută în lumea mare, unde este introdus de un coleg sceptic — lume putredă de corupție — un suflet, să-l înțeleagă... în zadar!... Măști pe obrazuri; în inimi, perfidie! fard și minciună! chloroză și parfum! putrigai în poleială! Dezgustat de acest „pustiu", se duce-n vacanța mare acasă, la țară, de unde a plecat așa de demult. Acolo, i ...
... n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n ... prin intrigi au ajuns puternici, mari, Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii, Vai, începi să crezi că ... adormit-au de mult zeii! Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
... bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice?  Avulsul Ce apele plângând le-aruncă  adorm Chiar îngerii  și în azur muiete Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete? Și să discos dar inima femeii Suspinsă-n nopți albastre, plin- de-amor? Ah, a ... În clipa ce le naște ele mor; Închideți ochii, căci păzească zeii L-a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă Pasiunea li lumin-a lor risipă. La ce escursiuni?  Ce nu sunt oare Unde v-au dus, în sala cea de bal, Pe înflorite, dulci și moi covoare, Unde mii flori mirosul lor esal; Sub a perdelei umbră scutitoare, Ce de trădarea mândrului cristal Al marilor oglinzi te scapă sigur, Când vrei s-observi cum grupe se configur. Deci după o perdea! Pe-o moale ... copil. În păru-i negru-o roșie garofă, ...
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i ... repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu deosebire încântat de mutrele ce le tăia Cezara... contrazicătoare, turburi, desperate. Ea rămase-ntr-o confuzie. Privea la Ieronim. Ce frumos era... Inima tremura-n ea... l-ar fi omorât dacă ar fi fost al ei... Era nebună. Dar ...
Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu
... rotat, Cât un cort de împărat; Și-n cort zărea pe-un mârzac, Un mârzac de la Bugeac Care-n brațele-i strângea O creștină ce plângea. Fulger Radu se făcea, Ca un fulger se ducea Și la cort se repezea, Pe mârzac îl reteza Și în lance că-l lua, Mort în câmp îl arunca, Apoi vesel purcedea Cu mă-sa și cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere! III Iată la mijloc de cale, La fântâna dintr-o vale, Iată ... călare, Cu Buzești și cu Căplești Zmeii Țării Românești! ,,Noroc bun, și cale bună! Ce vânt dulce vă adună Și cu mine svă-mpreună?" ,,Noi în cale ți-am ieșit C-avem dor de hărățit. 1 Și la harță vitejească Și la joacă războiască." Ei la harță se luau, Pe jurământ ... existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară . ↑ Românii expuși în vechime la necontenite năvăliri de limbi străine ce lasă foc și sânge în ...
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt ... Când Somnul, fiu al Trudei, trecând și pe la noi, Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripă, Și-nfiorați de vise, dormi-vom amândoi, În vreme ce afară, în bezna fulgerată Va chinui pădurea furtuna-nverșunată. - Nu, suspinând îmi zise ciudatul călător, Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator! Mișcat de graiu-i dulce ... A-mi ispăși păcatul, altmintreli nu pot face, Mă leagă pe vecie un vechi blestem cumplit, Odihnă să nu aflu, nici liniște, nici pace, În mantă mohorâtă de tainic călător Prin oarba-ntunecime un blând rătăcitor. Nu sunt om viu, ci umbră, aievea-ntruchipată În boiul ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... și pleacă fără să plătească. Unii zic că fac aceasta din distracțiune, dar gurele rele susțin că nu plătește fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul în parte. Capitolul II - Mitică Rîmătorian În una din nopțile lui decembriu din anul 1858, vîntul muscălesc sufla cu tărie, ploaia curgea în mari cătățimi de apă amestecată cu zăpadă și grindină. Pavagiul Capitalei era plin de noroi amestecat cu gheață; era, în fine, tempo d’innamorati, precum zice Figaro în opera Bărbierul de Sevilia. Orologiul de la Bărăție suna cu lene și melancolie miezul nopții. Liniștea solemnă a naturei nu era turburată de ... feței sale pe omul contrariat de fortună sau pe amorezul certat cu amoreaza sa. Dupe ce se mai plimbă puțin, ca să-și încălzească picioarele ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce
Traian Demetrescu - Două dimineți de aprile
... încet, — și răsăritul Se-nflăcăra de-o pară vie; — Matei, privind, s-opri și zise: „În voia Domnului să fie!â€� Era în satu-acela dascăl, Cu păr frumos, dar cărunțit; Și, cum era zi de vacanță, Părea mai vesel, negreșit, Pe lîngă grîne și pîrîuri Trecînd așa ... aprins de raze Și ușuratec ca un fum? Imi amintește-o dimineață, De sînt trei-zeci de ani acum. Și tot de-asupra-acestor locuri, În dimineața-acelei zi De-Aprile, cerul era astfel: Plin de culori trandafirii!... Mergeam c-o linie în mînă, Nepăsător de gînduri rele; — În cimitir m-abat de odată, Lîngă mormîntul fiicei mele. Era de nouă ani... Tot satul Privea la ea ca la o floare, Și glasul ei ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază ... le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea râvnă la toate e-ncuiată: Nimic nu cer din lume, nimic n-am a dori. Dar dincolo ...
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază ... le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, lacuri, câmpie, A cărora plăcere odată mi-a zburat? Râuri, fântâni, dumbrave, colibă sau palat; Lipsește o ființă, și ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea râvnă la toate e-ncuiată: Nimic nu cer din lume, nimic n-am a dori. Dar dincolo ...
... a încălecat calul și când, scoțând sabia ascuțită, știa că se duce la moarte. Și sub cerul de toamnă al pământului străin, prin ploile mărunte ce parcă-ți picură pe inimă, înfășurat în vânturile ce-i spulberau mantaua și coama calului ce tremura, se simțea fericit. Mânca, dormea, trăia ca soldații lui, îndura toate și era mulțumit. Șuieratul gloanțelor, în recunoașterile pe care le făcea chiar el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de moarte în care s-a aruncat la Smârdan, în capul călăreților, a simțit din nou fiorul acela care-i gâdilase sufletul în cel dintâi vals, ca sublocotenent. N-a simțit zdruncinătura grozavă când calul câzu cu el. În clipa de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase ... ce căuta în oaste. Își dete demisia, își cumpără casa aceasta pe ulița cazărmilor, chiar lângă ele, și, singur, începu să trăiască viața de pustnic. În odăile mari,