Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (ÎN)AFARĂ
Rezultatele 171 - 180 din aproximativ 639 pentru (ÎN)AFARĂ.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... de diferite densități turnate în același vas. Da, mon cher , în natură știm de mai nainte care va fi deasupra și care va fi dedesubt, în lume, însă, sunt nebuni care conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce ... după câtva timp, șopti, ca și cum și-ar fi vorbit sieși: A mea ... mă costă... chestie de noroc... Cosmin se uită drept în ochii lui Candian, și în privirea lui era întrebarea: "A ta, te costă? când n-ai de unde, cum te costă?" — Numai eu am fost așa de ... le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și batista. — Mon cher ... continuă ... nenorociți, care au greșit să se însoare cu femei tinere. Dacă e vorba însă de bărbații care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar vrea să culeagă zvonurile împrăștiate în aer, se întinde și dibuiește prin întunerec... Afară însă, dulce, domoală și liniștitoare, noaptea își caută ritmul și se statornicește. Luna, înălțată sus, a chemat ochii visătorului care se privește în ... coboară portativele, chemate de atracția asta nevăzută, că vor să treacă dincolo de marginea hîrtiei și să-și ia zborul în lume. Nerăbdarea gloriei, încătușată în cuprinsul acela mic, se răzvrătea parcă și voia să iasă cu orice preț, cu negrul ei norod de semne, sătulă de sărăcia și întristarea cuprinsului ... ca scăpate fiecare dintr-o urnă funerară, cele trei note sunară din nou, încet, tot mai încet, ca dornice de a se reîntoarce în întunerec... Speranțe de glorie și de fericiri, glasuri de îndoială și glasuri de revoltă, șoapte de umbră și înfiorări de lumină, toate tăcură sub mînele ... praful răscolit din unghere, ori măruntul norod al miilor de note, trecînd pe lîngă ochii mirați ai portretului de femeie de pe masă, juca acum în sulul de lumină ce pătrunsese în odaie și ca pe un uriaș portativ de raze se înălța și se pierdea
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... ce se clatin, se luptă, se sparg, Feciorul de rege trecea fără frică— Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie 'ntunerecul larg. În van la picioare-i fug râuri spumate Și stâncele rupte în cale-i s'ațin, Nimic nu-i în stare s'oprească v'odată: Cu pasul lui sigur prin râuri înnoată, Se 'ndreaptă spre țelul cel mic și senin. Stejarii cei rupți sunt podețe ... cerul lasă a vântului frâuri S'asvârle toți norii de-a muntelui brâuri, El trece la astrul ce luce curat. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o 'nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se 'mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c'un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur'le ... nume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E - acel trandafir roșu, ce mut - duios - uimit Lucește - un gând de aur de-asupra-mi în zenit? Un om se naște — un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în ...
... cartofor, zisese hotărât: Vreau să fiu iubită. Cu toate aceste tânărului ea îi vorbește mult, și fără cochetărie, de durerile ei politice; i se dă, în sfârșit, zdrobită de ceea ce în mintea ei este o grozavă catastrofă a patriei eline. Iar dragostea vulcanică a lui Spyros pe loc se preface în scârbă, când află că femeia e gunaristă, și dezgustat îi întoarce spatele zbierând: Zito Venizelos! În 1862, Emile Gebhart, proaspăt sosit în capitala Greciei ca elev al școlii franceze din Atena, dă peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite ... bărbie. Printre aceste icoane de arșiță și lumină pedepsitoare, sunt așezate contrastele care vin să împlinească volumul impresiei totale. Popi spune: dorm pe o saltea, în vestibul, unde marmura ține răcoare. Mă plimb în lung și în lat în cămașa prelungă... cu picioarele goale pe lespedea răcoritoare. Imaginea aceasta, robitoare pentru povestitor, îl cuprinde halucinantă atunci când, înfășurat în cearșafurile clocotite ale aerului de afară, așteaptă în fața casei lui Popi: vedeam vestibulul de marmură în ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de octombrie Noaptea de octombrie de Alexandru Macedonski Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară A ieșit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz, Întinzându-și nimicirea din o țară-n altă țară, Și în veci fără cruțare, neavând, nici dând răgaz? În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească, Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească. Și e groaznică urgia, însă e ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile ... să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual. Dintre aceștia din urmă se recrutează mai ales artiștii; dintre ceilalți, mai ales cugetătorii. 11. ...un suflet niciodată ... ales, că sinceritatea ți-ar aduce dezagremente. 14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă față cu propriu-ți suflet. 15. Omul întâi privește în ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici ... cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și ... astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade ... Nu mai merge... M-am hotărât. Trebuie s-o încerc și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii ) : Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL ( hotărât ): Știi s-o scoți? Scoate-mi-o! IORDACHE: N-ai idee cum ți-o scot; până să clipești ... pus? IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește. CATINDATUL: Ce n-am pus?... În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la noi de la percepție... IORDACHE: A! d-ta ești de la percepție?... CATINDATUL ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... puține lacrâmi pe declinările latinești, învățate de spaimă, ca să nu deschiză asupra mea ochii reci și răi profesorul neclintit și galben ca un mort, în jețul catedrei! Nici un câne n-a fost mai încolțit de vrăjmași. Cartea, pe care trebuia s-o născocim noi (afară de doi-trei profesori, toți ceilalți nu deschideau gura decât ca să ocărască), colegii mei, rău nărăviți, spioni și lași, afară de câțiva săraci, sălbatici, prinși ca cu arcanul, pedagogii îngâmfați, provizorul, un neamț cu favoritele roșcate până la brâu, directorul, un suflet bun, strigând de ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ... dea
Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica
... Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar ... sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând ... ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar mult mă mir în