Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARE
Rezultatele 1671 - 1680 din aproximativ 2243 pentru MARE.
Dimitrie Bolintineanu - Lui V. Alecsandri
... o dată; Îmbată-ne de fumul suavei poezii, Pe când ambițioșii visează la domnii! Nu este nici un bine a fi în lume mare Înaltul arbor cade l-a vântului suflare; În vârful naltei stânce ce-și pierde fruntea-n nori Nu nasc mai niciodată suave, mândre ...
Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ștefan
... Mici și fără merit vă făcea în lume. Neputând să mergeți unde suntem noi, Au voit să cază domnul pân' la voi. Dar Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai
Dimitrie Bolintineanu - Mărirea lui Mihai Mărirea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu I Din trei țări române, cei mai mari s-adună Și cu trei coroane pe Mihai cunună. La prea mândre mese căpitanii-nchin Pentru sănătatea regelui creștin. Dulcile speranțe ce pe toți conjoară Împletesc cu roze timpul care zboară. Mâna verginală, fragedă ca crin, Atrăgea din harpe sunetul divin, Iar accentul vocii cei armonioase Se-ntuna cu-aceste vorbe grațioase: ,,Tu, reunire splendidă, De minte, de tărie, D-amor; cerească glorie! Sublimă armonie! Ce-n coama dalbă-a zorilor Verși valuri auroase Și pe gurița verginei Pui roze grațioase, Unește d-astăzi țările C-o singură cunună! Protege-a noastră patrie Și domnul ce-o rejună! Ascultă rugăciunile-i, Vezi lacrimile-i line Ce zbor cu fumul florilor, Prin spațiu, către tine!" Astfel cântă hora junelor vergine. Dar Mihai revarsă lacrime divine. II Domnul trece noaptea singur în veghere. Inima-i răpită fuge spre durere, Până somnul dulce cu-aripa-i d-eben Vine de-i îmbată sufletul său demn. Printre vise vede o fantasmă dulce. Fața-i ca lumina florilor străluce, Ca torent sub soare râură-ai săi peri; Ochii-i plini de ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin Mihai la Vidin de Dimitrie Bolintineanu Domnul merge-n frunte luminat mereu De lumina dalbă sufletului său. Nimeni nu mai poate domnului să urme. Căpitanii roagă pasul să-și înturne. Câțiva turci văzându-l repede-l atacă. Mândrele lui arme furia-i împacă. Unul dintre dânșii care mai trăiește Își ridică lancea. Domnul se sfiește. El apucă lancea cu-ambele lui mâini Așteptând s-ajungă bravii lui români. Amândoi cu mâna cruda lance țin. Turcii către dânșii cu turbare vin. Dar ca două valuri pe mări furtunoase Iată vin Buzeștii cu săbiile scoase. Ei ucig străinul și pe domn îl scap Și toți trei s-aruncă în al oștii
Dimitrie Bolintineanu - Mihai revenind de la Dunăre
... cu-ai săi scutieri Domnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri. Turcii în bătaie strigă cu putere, Iar eroii noștri se lupta-n tăcere. O minune mare
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
... soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare ...
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna Monastirea Putna de Dimitrie Bolintineanu Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi și o dărâmă pâna-n temelie Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie". Iar Vasile-domnul d-aur pătimaș, Pune să dărâme ăst frumos locaș. Când ostașii sapă până-n temelie, Un bătrân călugăr zice cu mânie: - "Domnii mari nălțară sfinte monastiri Să aminte țării zile de măriri. Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nțelegi, Căci tu nu ai fapte de urmași să legi. Când un domn la aur inima-și robește, Tronul se degradă, țara veștejește. Însuși ca magnetul tragi și însușești Aurul oriunde poți să îl găsești. Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine Cuiele de aur ce de tronu-ți ține." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Domnul nu ascultă în a lui orbie, Sapele răstoarnă vechea temelie. Domnul și boierii între ei se cert... Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert. Pe mormânt sunt scrise litere străbune. Un tălmaci citește și la toți le spune: - "Din comori ce strângem pe acest pământ, ...
Dimitrie Bolintineanu - Morții
... fac mai aspre, mai negre, mai amare Acele-ntunecimi. Căci ce sunteți voi, oare, o, fericiri frumoase, Mai mult ca niște flacări în nopți de mare dor? Voi ați lucit pe viață-mi ca raze mângâioase, P-abisuri ce-nfior, Și când lăsarăți ochii să vază-aici în viață Tot ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Năvala lui Țepeș
... Dimitrie Bolintineanu - Năvala lui Ţepeş Năvala lui Țepeș de Dimitrie Bolintineanu Noaptea-i furtunoasă, și superbul domn În deșert mai cheamă fugătorul somn: O gândire mare sufletu-i îmbată; Printr-o faptă rară să triumfe cată. Printre noapte, ploaie, tunete de foc, Cu cinci mii de roșii el își face loc ...
Dimitrie Bolintineanu - O cugetare
... îmi străluce: — ,,Aceste țări eroice Pot să se dezrobească Și numele românilor De fală să lucească!" Dar coborând din măgură Să merg în valea mare
Dimitrie Bolintineanu - O patimă
... aflu toate bine, Când pe carul morții eu voiesc să zbor, Când găsesc că viața e numai amor. Și cu toate astea dorul meu cel mare