Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE
Rezultatele 1671 - 1680 din aproximativ 2473 pentru DE PE.
... din luna trecută noiembre 15 cu No. 654, avem onoare a vă repeta cu insistență rugăciunea ce v-am făcut în privința lemnelor de încălzit necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă, mai ales așa de aspră cum este cea actuală, încât elevele sunt incapabile a mai scrie cu mânile înghețate, și chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în ... distr. X... No. 4599 - 15 decembre D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Astăzi 15 decembre făcând inspecțiunea reglementară la școala de fete No. 1 din urbea Z... am fost întâmpinat de doamna directoare Aglae Poppesco împreună cu doamnele profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie locală, pe care în nenumărate rânduri au rugat-o prin adrese oficiale, care se văd la dosar, dar care n-au avut până în prezent nici un ...
Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu) Cântec vechi de Mihai Eminescu Vino, scumpă, de privește Dorul tău cum mă muncește. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe ... te pierd Și te chem și te dezmierd. Ars deodată sar din pat, Singurel m-am deșteptat, Suspinând și amețit, Mă simt mai nenorocit. Sunt de carne, nu-s de fier! Ce să fac ca să nu pier. Căci rănit sunt de amor, De nici tăiesc, nici nu mor: Somnul meu nu este somn, Nici pe mine nu sunt domn. A dormi de sunt pe
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... distruseseră ori amenințau clasele vechi, pozitive, boieri, meseriași, țărani, răzeși, din care se recrutează, dezrădăcinându-se, scriitorii. Scriitorii vremii reprezintă durerile mari și ridicolele produse de îmburghezire a țării. În Ardeal însă, poporul român, oprimat de unguri, e tot în situația de mai înainte, -- numai cât acum, după 1848, spiritul "revoluționar" nu mai "domnește în lume", iar literatura o fac fiii de țărani, care, ca și mai înainte, sunt legați de clasa lor, nu se simt, ca cei din Regat, declasați, rupți de clasa lor, stingheriți, "singuri". Ei au, pe la sfârșitul epocii, un singur "eminescian", pe Popovici-Bănățeanu, fiu de târgovăț, de meseriaș (nu de țăran) -- dintr-o clasă tânjitoare și rupt si de această clasă, și deci singur și fără atingerea lui Anteu. Replica lui Popovici-Bănățeanu, la noi, și deci în sens invers, e dată de Creangă, care (personalitate puternică; incult; preot; institutor; trăind în vremuri mai vechi decât ceilalți și deci mai ușoare, și păstrând viu în suflet imaginea vieții ... ideilor Revoluției Franceze. În adevăr (vezi detalii în Pompiliu Eliade), Bucureștiul a fost unul din centrele principale ale culturii grecești și ale mișcării de eliberare a Greciei. Ideile Revoluției Franceze se răspândesc încă ...
Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră
... Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră Muzică de cameră de Cincinat Pavelescu Într-un salon. E ora zece seara. Suspină ghetele de lac. Văd sânuri albe, mâini ca ceara, Rochi decoltate, domni în frac. Tăcere! Ora este gravă, Căci într-un colț a răsunat Un ... Acest răspuns e lapidar. Biata virgină-și ia o mască, Căscând și ea, însă mai rar. Cu toții sunt cuprinși de splinul Ce te apucă pe vapoare, Dar toți, gentili, îndură chinul Cu zâmbete admiratoare. Unul se scarpină la ceafă, Altul stă țeapăn ca un graf; Plutește-un zâmbet de caiafă Pe buze rase cu perdaf. Și toți voiesc să aibă aer C-au simțul muzicii ș-o gustă, Iar notele, ca dintr-un caier, Se torc ... Când plâng subtilele gavote, Majoritatea-nghite sabur; Și sorb, sărmanii, mii de note Pe lângă baia cea de abur. Un domn cu cioc și cap de faun D-un bacfiș s-a apropiat, Un altul sforăie p-un scaun; Se crede, poate, la Senat. Ah! muzica e infinitul! Îngână ... și de ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei de gheață ai morții m-am ales Și totu-mi pare veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, De-amor fără de margini, de scumpe fericiri, Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar ... atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic ...
Cincinat Pavelescu - Din schit
... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala ... s-o ia razna pe câmpii! Și alergând spre larga zare Cu păsărelele ce zbor, S-ajungă iar în satul mare, Și iar s-aștepte pe cărare Pe Anca-n drum către izvor. Să-i spuie iar, cu glas fierbinte: Mai negri-s ochii tăi ca mura, Și când te văd, îmi ies ... Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de
Mihai Eminescu - O, de-ai ști cum șoapta ta divină
... Mihai Eminescu - O, de-ai şti cum şoapta ta divină O, de-ai ști cum șoapta ta divină de Mihai Eminescu O, de-ai ști cum șoapta ta divină Deschide-al visurilor labirint, Că ce văd eu în privirea-ți senină N-a văzut nimeni, nimeni ... nu-i scris în sine, Încât ar trebui un trai de sfânt Ca să-nțeleagă șoapta ta surprinsă, Privirea ta cea dulce și aprinsă. Și de-ar pricepe-o... știi tu ce ar zice Acel fără de seamăn muritori? Ți-ar împleti cununi de aurite spice? Ghirlănzi de stele mestecate-n flori? Ar tremura de vorba ce i-ai zice, S-ar bucura de-amor și iar de-amor?... Ce-ar zice e... o știu  și eu ți-o zic: Privind în ochii-ți n-ar zice nimic. Căci ce-i de ... sine Că nu-i pe lume față ca a ta, Priviri c-a tale-albastre și senine, Sân ca al tău de alb  o caldă nea  Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă, De aur bucle-așa frumos să șadă. O, lasă-mă să mângâi a ta frunte, Să plec
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei La băile Cleopatrei de Dimitrie Bolintineanu I Să stăm p-această stâncă ce se prevede-n valuri! Aceste scări tăiate în lespezi de granit Recheamă o regină ce-n umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc! Cosița-i voluptoasă, în aure ... răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i un cerc ... trece-o sărutare Aicea pe pământ! Putere, fericire și nume mândru, mare, Nu vor putea să-mpuie la viermii din mormânt. O floare se usucă de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos
... putĂ©re nebiruită au arătat cu cĂ©le 10 rane, prin mijlocul lui Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, casele, feciorii, fĂ©tele și toată avuțiia ce avea, ci și trupul lui s-au umplut de bube și de viermi și zăcea într-un gunoiu. Iar pentru căci au răbdat ispitele cu mare vitejie de inimă, fără de zăbavă i-au dat Dumnezeu îndoit cĂ©lia ce au pierdut. Însă cu acĂ©ste vorbe ce am zis, socoteala noastră nu iaste alta, fărnumai ... astăzi a schimbării fĂ©ții lui Hristos, cu carea au dat mare ajutor apostolilor la nevoia necredinții, ce era să cază. Că văzând apostolii pe Hristos într-atâta lipsă și sărăcie, cât nici capul nu avea unde să și-l plĂ©ce și într-atâta smerenie de margine și într-atâta hulă, ce-i făcea jidovii, să turbura în cugetul lor, ca niște oameni proști ce era; și pentru acĂ©ia au ... ajute apostolior să nu iasă din credință, văzându-l pre cruce, zice mai înainte că vorbĂ©ște cu Moisi și cu Ilie pentru moartea cea de ...
Alexandru Vlahuță - Tu ești poet
... Alexandru Vlahuţă - Tu eşti poet Tu ești poet de Alexandru Vlahuță Eu vreau cântări de veselie. Că tu ești trist, ce-mi pasă mie? Nici vreu să știu de ce te doare, De grijile ce te frământă, De inima ta care moare... Tu ești poet, deci cântă. De te urăsc, de te sfâșie Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie? Zâmbind, tu rănile-ți ascunde, Și-n stele sufletu-ți avântă, Cui te lovește, nu-i răspunde ... sărăcie, Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie? Tu du-mă-n alte lumi, senine, Căci singura-ți chemare sfântă E să mă-nveselești pe mine; Tu ești poet, deci cântă. Iar dac-un vânt de
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... Emil Gârleanu - Pasăre de noapte Pasăre de noapte de Emil Gârleanu O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască ... celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un izvor, un pârâu, să bea o picătură de apă măcar. Și cum nu era deloc deprinsă, își fâlfâi aripile, dintru-ntâi, de la un copac la altul, apoi de la o poiană la cealaltă, până ce a ajuns, în sfârșit, într-o altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii zilei. Răcoarea nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub ... apă, și-acum nu mai izvora decât câte-o picătură pe care Dumnezeu o păstra, în fiecare noapte, privighetorii. Lucea picătura ceea ca un ban de