Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 1910 pentru O.
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... a menitu-l, Se făcu frumos cu-ncetul, Cine-l vede l-a-ndrăgitu-l. Și deși ca leul tare, Era gingaș ca o floare Și isteț era cu duhul, Cum a toate-s știutoare Doară luna și văzduhul. Într-o zi văzu pe-o rablă Un tobaș ce lumea cheamă, Cu musteața ca o greablă Și c-o trâmbiță de-alamă: Â Împăratul preanălțatul M-a trimis s-adun tot satul, Să dau știre tuturor Că el caută în latul Lumii ... nu crede, Ce văzură ochii săi? În oglinda fermecată, Dintr-o negură s-arată, Ca-ntr-un vis frumos în somn, O figură minunată Într-o mantie de domn. Ea mai face-o dat-ocolul Adunării...-i pare cum că Într-un colț ea vede solul Frumuseței, ce-și aruncă Ochii triști, numai văpaie. Â Nu știu cum ... fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. Â Nici nu ai de ce să stărui, Zise ea cu ochi-n vis, Bucuros mâna ți-o dărui, Căci în suflet te-am închis, Și-a ei mână preafrumoasă, Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-a lui creștet adorat, El la gură-i
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... europene; dară prin strînsele relațiuni ce țara noastră legă cu turcii, introducîndu-se la noi obiceiurile otomane și muzica lor, lăutarii găsiră în acea muzică o nouă sorginte de inspirare și imitațiune. Astfeliu sta muzica noastră pe cînd se stabili în țară domnia fanarioților. Acești străini, fiind tot de o religie cu noi și mari amatori de muzică, aduseră în țară o mulțime de cîntăreți de sarai și bisericești și, în mai puțin de un secol, nu numai că strică cu totul muzica bisericească și lăutărească, dar ... de curînd s-a adoptat violoncelul și canonul. Vioara lăutărească este armată tot cu patru coarde, ca și cea europeană. Coarda de sol o numesc Rast; pe cea de re, Neva; pe cea de la, Seba sau Saba, iar pe cea de mi o numesc iarăși Neva. Lăutarii acordează vioara întocmai ca europenii, adică la o distanța de o chintă mare de la o coardă la alta, cu osebire numai că, în caz de a esecuta cîntece naționale, lasă coarda de mi cu un ton mai jos ... Patru din aceste coarde sunt principale și se numesc Rast, Saba, Neva și iarăși Rast, iar celelalte sunt secundare și puse numai ca să dea ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un ... mire, că de îndată alergă la părintele ei spre a-i zice că este gata să se jertfească pentru liniștea lui. Bătrânul vornic o strânse cu duioșie la piept, și era cât pe ce să verse o lacrămă de bucurie. În acea zi, mare serbare se făcu la moșia vornicului Smereanu. Mai mulți juncani și cârlani fură tăiați și împărțiți la oameni ... nu se făceau toate după cheful ei, ori că ciorba nu era destul de caldă, ori că muștile bâzâiau prin odaie, gura ei umbla ca o moară stricată, și nimene nu mai avea odihnă în casa lui Baltag. Sărmanul Baltag suferi cât putu, dar de la o vreme pierdu cheful și pofta de mâncare, și căzu într-o ...
... urmare a unui cuvânt, cu atât mai îndărătnic și mai neinteligent, firește, rezistă publicul la critica acelei stări de confuzie, pe care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură, el vrea mai întâi să definească nu un gen ori stil literar, ci o stare interioară specifică. El caută să explice ce fel de stare a sufletului este aceea din care ia naștere expresia pe care teoria ... lui mi se pare, alte cauze aducătoare de confuzie. Fiindcă, în căutarea poeziei, el se oprește la starea mistică și spune că experiența poetică este o întâlnire cu Dumnezeu o atingere, inconștientă ori nu, dar reală și fecundă cu Dumnezeu. Preotul literat lasă astfel ideea poeziei pure confundată în ideea experienței religioase. Așa încât tot ... pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul de regretabilă. În atitudinea mistică, astfel cum o arată Bremond, încape muzica mult mai potrivit decât poezia. Preotul spune: acea întâlnire cu Dumnezeu e cele mai de multe ori obscură. Obscură, se înțelege ... ...
... ai Sfatului împărătesc răzbătu țări și cetăți, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o țărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să ... olecuță. Merse ce merse, și ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit și smerit. Iară daca ieși bucătăreasa și o văzu, i se făcu milă de dânsa și înduplecându-se de rugăciunile ei, o primi înăuntru. Spuse și împărătesei că o fată sărmană și nenorocită a năzuit la curtea împărătească și o rugă ca să o priimească să fie găinăreasa curții. Împărăteasa se înduioși când auzi că o sirimană nevoiașă cere adăpost de la dânsa și porunci ca să o puie îngrijitoare de găini; dară ea, bucătăreasa, să răspunză de dânsa. Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Alecsandri I A. Russo, trimis de copil într-un institut din Elveția, săvârși studiile colegiale și se întoarse în Moldova la 1838 cu o colecție de încercări poetice scrise în limba franceză. Printre aceste bucăți inspirate de amorul libertății se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față ... dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură legendă: Piatra corbului, culeasă la Bicaz. La 1846, Russo compuse pentru teatrul românesc din Iași o mică piesă intitulată: Jicnicerul Vadră, în care un țăran cânta următoarele două versuri: Din Focșani la Dorohoi Țrara-i plină de ciocoi. Îndrăzneala-i fu ... nu a găsit cu cale să-mi răspundă oficial. Iată însă prepusurile geloșilor impiegați, care mi-au deschis porțile închisorii: l-ul prepus. — O
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ... se mlădiau, încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați de greutatea rodului. Țăranii cu dare de mână se îndesau să-și găsească loc între grânari. Era o fierbere de muncă, o dragoste de propășire ș-o frăție de trai, că nu se mai pomenea așa mahala tihnită și harnică. Când sosea câte un jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul din ... Moși n-au cu ce să-și cumpere fluiere și hârâitori. Zmeurile nu mai vâjâie pe la Sân-Petru. Dascălul Nicuță nu mai cântă cu o sută de băieți într-un glas: O daĂ¡tă-i una, uĂșna! doĂ³rdoĂ³ paătrĂș! Nunta de azi se cheamă sărăcie la sărăcie , botezul, din cumetrie cu chef și lăutari, se numește ... pricep... Uite, ne-am stins în câțiva ani. Se zice că acele mașini blestemate de drumuri-de-fier au luat cheagul grânarilor noștri. Apoi de, o ...
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... rădică cu amor, A nemernicei bufnițe cântecul îngrozitor, Aduc multă alinare la a inimii durere, Și sub vălul său natura are-o mai vie plăcere. Toamna veștedă și tristă are iarăși frumuseți Ca și omul ce ajunse ale vrâstei cărunteți. Când din văi cu turbăciune achilonul se ... rădică, Și când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzând natura murind, La al său iubit prieten departe de el gândind, Află-o crudă mulțămire în a firei dezbracare, Căci frumoasa primăvară înfrunta a sa-ntristare; Însă toamna suferindă potrivită cu-al său chin ... aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu de un patriotic plâns. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Văd o veche monastire, sfânt azil de pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii ... ne e dat să suferim... Unde sunt? Unde mă aflu? — Lângă-un jalnic ținterim! Ce cucernică privire! Ce icoan-înavuțită! Câte gânduri mângăioase pentr-o inimă rănită! Îns-aice nu se vede nici un falnic mausoleu, Care să învecinicească pomenirea vrunui reu; Nu, nici marmură, nici aur, nici aramă se ...
... n-o văzusem niciodată încă. Subt luciul alb al lunii, figura celui ce dormea era aceea a unui om ce pare cuprins de-o spaimă nevăzută, o mască lividă chinuită de-o primejdie ce se apropie și pe care n-o poate înlătura, o față crudă și bestială care își ascundea gîndurile subt pleoapele închise de somn. Eram doi străini împrejmuiți de larg pustiu, doi inși îndepărtați prin naștere ... și aceeași față chinuită își urma gîndurile rele prin somn. Pe masca aceea bătută de lună, peste care șuvițele de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva, că un imbold obscur încearcă să învingă, că un gînd sălbatic își face loc și o întețește să se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere biruitoare o ținea locului și n-o lăsa să se deștepte. Dincolo de marginea gardului și de porțile închise, începea pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase ... trebuia să se întîmple după credințele în cari eram crescut, și deci unul din cele două ființe adăpostite subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o ...
... obicei cînd își potrivea florile, rămase nedumerită, căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză. Prinse un mac cu inima neagră, dar nici macul nu se potrivi. Alese apoi o gherghină, dar prea era înghețată și fără de mireasmă. O pată roșie ca sîngele ar fi trebuit, un roș puternic și scînteietor, și, aruncînd mănunchiul, cercetă grădina cu de-amănuntul, doar o găsi ce-i trebuia. Din strat în strat, păși purtîndu-și umbra mînei albe peste flori, pe răvare se apleacă, de-a lungul ... forma aceasta i-ar fi trebuit, trandafirul ar fi mers cu haina ei. Dar pe locurile acelea numai trandafiri albi erau pe lume, și ei o pată de sînge îi trebuia. Obosită atunci, se așeză lîngă o fîntînă și visă la podoaba ce n-o găsea nicăiri. Nălucitor gîndul acesta îi revenea în minte. În umbra pleoapelor lăsate, o
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd ... de nepoți. În fond însă era altfel. Patriarhul era un stîrv care ocupa un loc inutil în spațiu, o gură inutilă care mai bine de o jumătate de veac trebuia hrănită, o pacoste pe care moartea care-și are și ea, se vede, ironiile ei, se încăpățîna s-o păstreze spre deznădejdea fiilor și nepoților. Moștenire să rămîie după el nu era de unde, că ce avea bietul bătrîn fusese de mult cheltuit în ... miros puternic de chiparoase îngreuna aerul. El însă urma să nu vadă, nici să audă ca mai înainte și, cu toate aceste, un zîmbet de o șireată mulțumire parcă-i flutura pe buze. Sub mustățile mari și albe, o lumină misterioasă ca un început de ziuă parcă mijea, un reflex venit de cine știe unde, ...