Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NE
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 1684 pentru NE.
Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora
... mine o mare nenorocire. Baroneasa nu se poate consola de plecarea ta; ea crede că ți-a adus vreo displăcere și de aceea ne-ai părăsit atît de brusc. Amelia mă întreabă neîncetat de tine. Ce eram să fac? I-am spus că ai plecat; dar căta să fii ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... din toate părțile alergau înaintea lui, dând semne de cea mai mare bucurie. — Bine-ai venit, Timuș, fiul lui Bogdan! strigară cu toții. Tu ne lipseai, și noi rătăceam ca turma fără călăuz. — Călăuzul vostru este Dumnezeu, și eu ascult porunca lui. — Și care este porunca lui? â ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... calul zise: - Stăpâne, am făcut o greșeală care nu se mai poate întoarce. Dă-mi voie să mă duc să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. - Asta nu se poate, odată cu capul, răspunse băiatul. După ce am ajuns pe aste tărâmuri neumblate, prin pustietăți fără locuitori, să mă lași ... vro nevoie, scutură-l și într-o clipă sunt la tine. Eu mă duc să caut pe unde să ieșim la lume, și cum să ne chivernisim. Calul, vedeți d-voastră, era năzdrăvan. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă și se întoarse numaidecât. El vânturase ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... împărăție și degrab trimise de aduse pre sfântul în țara sa și-i dĂ©de toate pre mână zicând: "Eu să domnesc, iar tu să ne îndreptezi și să ne învĂ©ți legea lui Dumnezeu și să ne fii tată și păstoriu mie, și tuturor oamenilor, și solitor la Dumnezeu". Iar el află turma neplecată și neascultătoare, și bisĂ©rica izvrătită și cu ...
Ioan Slavici - Popa Tanda Popa Tanda de Ioan Slavici 1874 I Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Țapului, și pe Trandafir, părintele Trandafir, popa din Sărăceni. Pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! Este om bun; a învățat multă carte și cântă mai frumos decât chiar și răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! și totdeauna vorbește drept și cumpănit, ca și când ar citi din carte. Și harnic și grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe și face din nimica ceva. Strânge, drege și culege, ca să aibă pentru sine și pentru alții. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinerețea lui. Școlile cele mari nu se fac numai iac-așa, mergând și venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... cleștar, se trânti în pat și începu să plângă. Iar împăratul și împărăteasa îi culegeau fiece lacrimă în năframele lor ș-o întrebau: — Spune-ne nouă ce vrei, lumina și toiagul bătrâneților noastre! A doua zi, împăratul și împărăteasa stăteau încremeniți pe jețurile lor de sidef presărate cu ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... mă întru o pustietate, m-aș spânzura cu liniște de un copaci, fârâ să văd norod, nici să aud pe mulți! Dar, fiindcă acela supuindu-ne pe noi cu toate chipurile, nu au lăsat pe cineva nici stăpân pe viiața sa, ci și aceasta au supus-o giudecății, îl blastăm, dar ...
Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂn, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...
... râdeți, nepricepuților? Atunci unul mai mehenghi răspunse: — Dă, râdem și noi, c-am pus un rămășag cu ist de l-ați căutat. Că el ne-o spus că n-are nimica și c-o să vă-nșele. Doctorul se repezi la lădiță, o închise, țipă ca ieșit din minți: â ...