Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 1661 - 1670 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Mihai Eminescu - O, dulce înger blând...
... Mihai Eminescu - O, dulce înger blând... O, dulce înger blând... de Mihai Eminescu O, dulce înger blând, Cu ochi uimiți de mari, La ce mai reapari Să-ngreui al meu gând? Părea că te-am uitat, Că n-oi mai auzi Că-mi amintești vo zi Din viața mea ... Mai poți să-ți amintești Cum noi îmblam disculți Și tu steteai s-asculți Duioasele-mi povești? Spuneam cum au îmblat Frumos fecior de crai În lume nouă ai Iubita de-au aflat! Ca și când te-ai mira, Tu ochii mari făceai, Deși mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ș-apoi când te rugam Să-mi spui de mă iubești Prindeai ca să șoptești Cu buzele abia! Și-mi răspundeai cu dor ... ai arătat Ca-n tinerețea mea; Suflarea ta ușor Zburat-au răcorind Și reîntinerind Întâiul meu amor. Mai tare să-mi vorbești: Â De mine ce te temi? Â S-aud cum lin mă chemi Acolo unde ești! Curând, curând și eu Îmi pare c-oi pleca Pe dulce urma ta ...
Dorin Ștef - Antologie de folclor din Maramureș
... muri primăvara Foc te bată, lume-amară Așa-mi vine câte-un dor Așa-mi vine câteodată Când eram io tânăr prunc Ce te lini, ce te clătini Nu mă bate, Doamne, rău Trei cocoși negri-și cântară O, moarte, ce ți-aș plăti Împărațî și cu craii La săvârșitu’ lumii XI. Legende și mituri Fata Pădurii Ileana Cosânzeana Baba Dochia (Odochea) Soarele și Luna Colinda ... Mișcării Artistice de Masă din județul Maramureș, Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din Maramureș, Baia Mare, 1979. Lenghel Izanu, Petre, Poezii și povești populare din Maramureș , în seria Folclor din Transilvania, vol. VII, Editura Minerva, București, 1985. Memoria ethnologica , revistă editată de Centrul Județean de Conservare a Culturii Tradiționale Maramureș ... a Culturii Tradiționale Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2004 (ediție bilingvă). Papahagi, Tache, Graiul și folklorul Maramureșului, ediția a II-a, în Grai, folklor, etnografie, Editura Minerva, București, 1981. Poezii populare din reviste (din secolul al XIX-lea), în Folcloristica Maramureșului , Dumitru Pop, Editura Minerva, București, 1970. Pop, Dumitru, Folclor din zona Codrului , Centrul de Îndrumare a Creației populare și a ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... luați în păstrare, sub chip de împrumut, de către boierul Mihalcea, om cu vază, cu avut, de la care, de câte ori îi cerea înapoi, în loc de bani căpăta câte o strașnică ocară: — Ce, vrei să-i dai și pe aceștia? Vrei să ajungi muritor de foame, măi Gheorghieș? Nu vezi tu că banul nu-ți stă în mână nici cât ai clipi din ochi? Lasă-i aici, asigurați în moșia mea; cine știe ce vremuri or mai veni! Nu-i rușine oare, ca noi, ce bruma de boieri am mai rămas în Moldova asta, să ajungem să calicim de la slugile noastre? Conul Gheorghieș pleca amărât. Acum, în vremile din urmă, își mai astâmpărase închipuirea, trăia tihnit, ascultând mai mult de coana Ruxanda; dar tot îl munceau, câteodată, planuri mari și tare încâlcite ... coana Ruxanda, da vorba-i că n-are de unde să ți-i deie. Conul Gheorghieș se uită puțin nedumerit la coana Ruxanda, strânse sinetul în patru și-l trecu în partea dreaptă, în rândul celor citite; luă un altul, îl desfăcu, îl ridică în ...
Vasile Alecsandri - Vântul (Alecsandri)
... flori. Vântul fură o scânteie și-n girezi el o aruncă, Privind cum se perde rodul unui an întreg de muncă, Apoi merge la copile ce culeg laur de in Și râzând le despletește, desmierdand albul lor sân. În tuspatru părți a lumei turbat vântul se tot duce, Ca păgânul pe mormânturi răsunând creștina cruce, Și de-a moriilor blastemuri ... scaldă-n lapte și de răni îl lecuiește ... - "Nu mai plânge, măiculiță! zice el, așa cum sânt, Când sărut ochii lor veseli, se dau fetele în
Alexandru Vlahuță - Tu ești poet
... Alexandru Vlahuţă - Tu eşti poet Tu ești poet de Alexandru Vlahuță Eu vreau cântări de veselie. Că tu ești trist, ce-mi pasă mie? Nici vreu să știu de ce te doare, De grijile ce te frământă, De inima ta care moare... Tu ești poet, deci cântă. De te urăsc, de te sfâșie Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie? Zâmbind, tu rănile-ți ascunde, Și-n stele sufletu-ți avântă, Cui te lovește, nu-i răspunde... Tu ești poet, deci cântă ... E să mă-nveselești pe mine; Tu ești poet, deci cântă. Iar dac-un vânt de nebunie Peste viața ta pustie S-abate pentru totdeauna, În
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... apa curge mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se ... scoț dacă ți-i număr? A făcut haz băiatul de vorba babei și zice: - Aoleo! la bună gazdă avusei noroc să pic!… În loc să mă-ntrebi: "Ai mâncat tu ceva, mă băiete, astăzi?... ți-o fi foame?" dumneata îmi ei tacrirul pe nemâncate. - Păi ce stric eu?... tu de ce ești găgăuță și taci?... N-ai aflat tu că, până nu plânge copilul, nu capătă țâță?... - Ba, aia am aflat-o eu; da, dacă m ... apucă să-l mângâie blând pân păr; o ia-ntâi de la ceafă și, când ajunge cu mâna spre frunte, dă de două cucuie tari - ce mai încape vorbă? -, niște cornițe în lege. - Ei! zice baba, d-ăștia mi-ai fost?... Lasă, că-ți cunosc eu dumitale meșteșugul! Îi înfige o mână-n păr și cu alta ... ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta ... și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al Bistriței, când șesurile întinse și aurite ce se zăreau dincolo de munți la marginea orizontului. Trei oare și jumătate Costin urcase mereu la deal și căldura soarelui începuse a-i ... zice că Rarăul, cât e de mare, geme purtând pe spinare povara lor. Mâncate de șiroaie, brăzdate de fulgere, ele se desfac pe unele locuri în ...
... primarele? până ce intră în primărie. Ciobanul se sculă în picioare și spuse: — Parcă-i un momițoi. Flăcăii râseră. Peste câteva clipe notarul ieși în ușă de strigă: — Să vie bolnavii încoace! Din pâlcuri se rupse o mulțime, ca să se ducă. Bughea se sculă și el; câțiva flăcăi ... începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să vie. Pășea bleg, cu capul în jos. Lângă ușă flăcăii se îmbrânceau unii pe alții. Doctorul se uită; își răsturnă capul pe spate, ca să poată vedea fața lui Bughea. Se ... cu primarul. — Să știi că ți-o coc eu, măi Bugheo, îi zise acesta. — Păi bine, domnule premare, cum o să mă înjunghie în mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai să vezi tu, ascultă ce-ți spun eu! Și primarul, rotofei, cu pălăria de pâslă pe ceafă, se depărtă încet, călcând ca din pod
Ion Luca Caragiale - Un mare sculptor român
... un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă. Iată ce știam cu toții până astăzi despre Dumitru Brătianu. Dar oamenii mari au în genere niște deprinderi ciudate. Ei, în afară de ocupațiunile lor, de sfera lor de activitate publică, se ocupă, în momentelelor pierdute, cu câte o lucrare de predilecție; în genere, artele sunt, acelea cari fac pe oamenii mari să-și uite de preocupările ce le dă misiunea lor publică. Frederic cel Mare cânta cu flautul și făcea versuri; Carol Quintu făcea ceasornice; Goethe — pictură, Dumitru Brătianu făcea sculptură ... care emul al lui Michel-Angelo a produs această capodoperă? În sfârșit, am aflat, grație eminentului nostru confrate din Ploiești , Democratul. Un articol în care face apologia virtuților civice ale bărbatului de stat, îndemnând pe cetățeni a-și întări caracterele față cu amenințările “reacționarilor de la ... fost resturnațiâ€�, Democratul îl încheie astfel: „Miercuri, la 9 curent, este prima aniversară a doliului pentru pierderea lui Dumitru Brătianu, autorul statuiei ce ploieștenii au în
Ștefan Octavian Iosif - Harpistul
... — Sunt veseli ; unii rîd sau cîntă, Căci fiecare are-o țîntă Și-un vis de care e purtat. Se duc, și trist le cat în urmă În colț de stradă cum dispar — Orice noroc, orice plăcere Mi-ascund o tainică durere Și-aduc în ochii-mi lacrimi, iar ! Mă simt așa, pe zi ce merge, Tot mai pierdut, tot mai străin, Ș-ades m-ademenește gîndul Să-mi fac pe lumea asta rîndul, Că sînt sătul de dor și ... cheamă blînd și mă-nfioară Și-n toate cîte mă-mpresoară Resimt un farmec dureros. Că nu știu, ah ! cît ești de dulce, Viață, cei ce-o zi n-au fost Dați frigurilor foamei pradă Și nici n-au tremurat pe stradă O noapte fără adăpost ! Nici cei ce n-au purtat blestemul Iubirei fără de noroc, Cei ce uitați de lumea întreagă, Orfani de-orice ființă dragă, N-au rătăcit din loc în
... până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus și vinde mai bucuros cu câștig puțin decât ca să-i "clocească" marfa. Numai în zilele de Sântă Marie se întoarce Mara cu coșurile deșerte la casa ei. Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murășului, e mănăstirea minoriților ... în vreme ce ea gătește mâncarea. Mănâncă însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine. Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face numai ... ...