Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE
Rezultatele 1641 - 1650 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, ...
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt. Să n-apuci, din păcate, Să-ncepi cu dânșii vorba, c-apoi să te mai ții Sute și mii De cugetări înalte și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult S-aud palavre lungi și late, Și despre-aceasta probe pot da necontestate: La Cameră sunt nelipsit. Și, la tot ce s-a vorbit În Atheneu Eu Am fost cel mai fidel dintre auditori. Fac haz pe oratori... Dar... să lăsăm ...
Vasile Alecsandri - Moș bătrân
Vasile Alecsandri - Moş bătrân Na păcatul! ce văzui Pe colnic, lângă Vaslui? Fată mare, moș bătrân Cerând fetei măr din sân! ,,Fugi la naiba, ghiuj bătrân, Nu-ți dau nici un măr din sân. Chiar degeaba ți l-aș da, Ca nu ai cu ce-l mușca, Nici ești copil mititel Ca să mi te joci cu el". ,,Tu n-ai minte, fata mea! Ochii vad, inima vrea. Copilu-i copilăros, El arunca mărul jos Și nici știe-a-l dezmierda, Nici cu el a se juca"! ↑ Această horă se cântă și în Valahia, însă ea începe astfel peste Milcov: Aoleu! ce mai văzui Colo-n deal, la Călmățui? Voinicul are noroc Și cu dânsul treci prin
George Coșbuc - Poet și critic
George Coşbuc - Poet şi critic Poet și critic de George Coșbuc —"Ce știu nu vreau să țin secret— Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mâi prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să-i furi!" Dar n-a sfârșit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai proști din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi sta La cap, citind până-ndeseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. Dar după ce-a ...
Ștefan Octavian Iosif - Consilii
... Și sălcii sălbatice, triste. Acolo-ți vei plînge îngustul tău dor, Durerile mici, egoiste. Ci dacă te urci la munți, cu păduri Durerea-ți va fi mai ușoară; Pe stîncile sure vezi numai vulturi Și țipătul lor te-nfioară. Acolo devii tu însuți vultur, Renaști din senin ș-o să-ți ...
Alecu Donici - Muntele Muntele de Alecu Donici Un munte se trudea de facere cumplit. Trei zile au vuit, Încât se clătina pământul de sub el; Dar în sfârșit s-au desfăcut Și au născut: Un șoricel! Această fabulă ca muntele e veche; Eu însă să vă spun secretu-i la ureche: Sunt oameni de la care-aștepți Minuni să vezi; Așa vuiesc de tare Când ei se socotesc că au vro treabă mare; Iar cercetând în faptă, Găsești isprava lor deșartă. Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc, Ca când o epică piimă născocesc; Iar după trudă multă În faptă mă trezesc cu o făbuliță
... Și sălcii sălbatice, triste. Acolo-ți vei plînge îngustul tău dor, Durerile mici, egoiste. Ci dacă te urci la munți, cu păduri Durerea-ți va fi mai ușoară; Pe stîncile sure vezi numai vulturi Și țipătul lor te-nfioară. Acolo devii tu însuți vultur, Renaști din senin ș-o să-ți ...
Iacob Negruzzi - Jurământ Jurământ de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție E destul! Prea multe chinuri Și dureri am suferit De mult plâns și de suspinuri Sufletu-mi e amărât. E destul! De-acum-nainte Eu deplin mă hotăresc Să n-o mai văd niciodată, Niciodată să-i vorbesc. Ca să fiu mai sigur încă C-oiu ținea acest cuvânt În secret, în mine însu-mi Jur un sacru jurământ. Jur!... Vai mie! Iat-o vine Singură în calea mea Am să fug... dar ce mă ține De nu pot fugi de ea? Am să mai cerc înc-odată Poate astăzi m-a privi Cu amor ș-a sale buze Cu blândeță-mi vor
George Coşbuc - Nedumerire Nedumerire (După Strodtmann) de George Coșbuc Cât de rău ești, Doamne, Doamne! Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins, Dacă te-am iubit vreodată? Ce-i cu tine? Ce te-a prins? Dac-aș ști, eu ți-aș răspunde; Cum să știu, că n-am de unde! Eu la asta niciodată N-am gândit cu dinadins. Tu mă știi. Eu râd într-una, Numai de glumit mă țiu - Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea Parc-aș vrea să nu mai fiu! Lumea de dureri e plină, Calea vieții mi-e străină; Tot așa-mi vorbește mama, Iar eu, biata, ce să știu? Eu cu drag te văd la horă, Ochii tăi și toate-mi plac; Orice-mi zici tu, nu mă supăr, Și cu orice faci, mă-mpac. Dar să stăm târziu în noapte Tăinuind iubirea-n șoapte Și să te sărut — ei, asta! N-am putere să o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodată, viața ce-i! De-mi zici «dragă», râd cu hohot, Ascunzând obrajii mei. Tu te superi dintr-o dată, Mă faci proastă și-ngâmfată, M-ameninți, c-o rupi cu mine - Rău ce ești! și ...
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...