Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARE
Rezultatele 1641 - 1650 din aproximativ 2243 pentru MARE.
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...
Dimitrie Anghel - Reverie Reverie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 29 ianuarie 1906 Cîntai un cîntec straniu din țările de nord, O melodie blînda și limpede ca gheața; Și eu visam pe gînduri ce dulce-ar fi fost viața Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord. Ca marmura curată, de sus și pînă jos Să fie albă toată, și-n ape să se vadă, Stătînd misterioasă subt gluga de zăpadă Cum stă pe-un vîrf de stîncă un cuib de albatros. S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli, Să pară-ncremenite de veacuri toate cele Subt mantii somptuoase de albe catifele, Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli. Să dea ocol cu spaimă corăbiile mari, Și-n locul lor, solemne pe calmul apei noastre, Ghețarii să-și pornească escadrele albastre, Plutind fără de steaguri și fără marinari. Iar soarele fantastic să creasc-atunci și el, Nu-n zări, ci pretutindeni, ș-odată în tot locul Să rumenească cerul, și-n urmă roș ca focul, Să stea deasupra noastră, rotind ca un inel. Așa visam, dar toate cu ultimul acord Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimică, Și- ...
Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale
Dimitrie Anghel - Sonete antimusicale Sonete antimusicale de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Informații despre această ediție I Ah, pentru-a suta oară iar „Traviataâ€�! În dreapta iarăși Marșul din „Profetulâ€�! În stânga, „Walzertraumâ€�! Iar, sus, poetul Cum vreți să dee manuscrisul gata?! Dar dac-ar fi să scriu „Mahabarataâ€�? Eu care nu-mi pot scri măcar sonetul? Nu mi-ar ajunge nici cât trăi bietul Bunicu-meu, bunica și cu tata! Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc.., Ah, pentru ce nu sunt un diplodoc: Ce proașc-aș da cu coada prin orhestre... De nu vrei să m-asvârlu pe ferestre, Fă, Dumnezeul meu, un hocus-pocus Și schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! II Pe-un afluent al râului Iordan Stetea a Ierichonului cetate Cu ziduri tari și turnuri crenelate Ce-a fost de mulți asediată-n van. Dar nu mi-aduc aminte în ce an Veni în fruntea unei mari armate Un șef de orchestră Josua, sau poate Un alt ales al neamului jidan Și când văzu că nu-și ajunge scopul Nici cu berbecii, nici cu târnăcopul, A poruncit ...
Dimitrie Anghel - Spre Cythera
Dimitrie Anghel - Spre Cythera Spre Cythera de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , 5 martie 1910 O, ascultați chemarea primăverii Și dacă mai puteți veni cu mine, Luați-vă ghirlănzi și mandoline, Să ne-mbarcăm spre insula Cytherii... Veniți acolo unde palmierii Împresură un templu în ruine, Spre care-atrași de farmece divine Plecau și nu mai reveneau năierii... Profiluri fine, dulci iubite moarte, Treziți-vă prin farmecul cîntării, Veniți, o jertfe-a tristei mele arte Ca să plutim în voia întîmplării Pînă ce templul va luci departe, Ca un mărgăritar deasupra
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
Dimitrie Anghel - Tovarășilor mei
... nu se-ntrista alt'dată de jalea unei asfodele ? Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine ? Leandru a trecut o mare ca să ajungă pîn' la tine, O, Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentr-o floare... Ferice-i cine poate strînge mănunchiul de nemuritoare ! Plecați ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...
Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre
... moarte, Cătați ascultători! Eu vă respect durerea ce viața vă-nconjoară, Cu voi, întotdauna vărs lacrime chiar eu. Dar lacrimile-alină durerea voastră oară, O, mare Dumnezeu! Adeseori un popol ce cade sub durere, Durerile-i amare lui însuși e dator! Să plângă cel ce pierde speranță și putere, Ce merită ...
Dimitrie Bolintineanu - Șerbănești
Dimitrie Bolintineanu - Şerbăneşti Șerbănești de Dimitrie Bolintineanu I Când vedea-vom încă un erou român!.. Secolii se scură... fiarele rămân... Nici o zi n-aduce a țării mărire; Viața noastră trece fără strălucire. La gândiri de fală, sufletul, căzut, Tremură ca sclavul ce s-a abătut. Jugul pentru dânsul s-a făcut un bine. Viața în robie nu mai e rușine! Și cu toate astea, o, pământ iubit, La mai mândre zile tu ai fost ursit. Dacă poți tu încă să mai simți, o, țară, Cânturi de mari fapte ce te-ncununară Și să verși tu încă lacrimi de mândrie, lată-un cântec încă, tristă Românie. II P-un gonaci în spume, Manta cel bătrân Trece sub vedere corpul său român. Peste barba-i albă, pletele-argintoase, Razele de soare scânteiesc voioase. Apoi generalul, mândru d-ai lui ani, Zice-aceste vorbe către căpitani — ,,Sabia străină pleacă frunți plecate; Când inima-i slabă, brațele-s legate. Mulți roșeau în viață mândru-a mai gândi În străbuna țară fericiți a fi; Căci robia lungă sufletu-njosește Tot atât cât corpul dureros zdrobește! Cât sub arme dalbe popolul ...
Dimitrie Bolintineanu - Ștefan la moarte
Dimitrie Bolintineanu - Ştefan la moarte Ștefan la moarte de Dimitrie Bolintineanu Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește La Suceava veche și-astfel le vorbește: - "Fiul meu cel june! Voi, români doriți! Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți. Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte; Omul chiar când naște face-un pas spre moarte. Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând Ce prin nopți s-arată și se stinge blând. Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros; Soliman ce mâine poate se prepară A lovi cu moarte draga noastră țară. Ungurul cel falnic se supune lui. În poloni credință nu mai poți să pui. Un pilot cu minte prin furtuna tare Nu desface toate pânzele ce are. Astfel pân? ce fieru-i nou să-l încercăm, Cu temeiuri bune țara să-nchinăm. Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date, Să muriți cu toții pentru libertate! Nimeni nu e în lume mai disprețuit Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit, Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul Ce dorește viața cu robia, dorul! ...
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele străbune, astăzi cu mândrie Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru cauza creștină. Dacă vom învinge pe apăsători, Dorurile țării s-or preface-n flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână ...