Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ������LA
Rezultatele 1631 - 1640 din aproximativ 1734 pentru ������LA.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă expresia ... opinia ce o arată domnul X nu este personală a lui, ci a luat-o orbește din cutare carte sau de la cutare om? Căci ar avea cineva dreptul să întâmpine: nu este exact, fiindcă orice exprimare a unei opinii se petrece cu necesitate în ... emoțiuni. Cum! Fiindcă în bună și lămurită limbă românească se poate zice că dl X a împrumutat cutare idee ori cutare opinie de la dl Y, s-ar putea zice că dl X a împrumutat bucuria, spaima, frica de la dl Y? Tocmai buna și lămurita limbă românească a știut, cum vedem, să facă deosebire între feluritele fenomene psihice, cum sunt ideile și ... muritor, de două ori două fac patru" sunt adevăruri deopotrivă pentru toți oamenii normal organizați. Emoțiunile însă, frica, bucuria, spaima, iubirea, deși sunt simțăminte analoage ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... a căruia vălurele Dezmierda odinioară sânul ei neprihănit; Și în sfârșit nădușită de suspinurile grele Apucă către căsuță cărărușa ce-au găsit; Acolo numai sperează, la a părinților sân, Păcatul să-și pocăiască și s-aline al său chin. Abia ajunge la ușa părinteștei sale case, Și biata fată simțește fiori reci în trupul său... "O, dragilor părinți, zice. Oh! cât mă umpleți de groază, Oh, brațele ... lăcrimați; În sfârșit, maică-sa curmă acea tăcere cumplită, Zicând: "În acest ceas poate Gafița, cu-al său amat, În sânul îmbelșugării viețuiește fericită, Negândind la sărăcia părinților ce-au lăsat"... Ce-mi pasă, zise bătrânul, dacă la noi nu gândește, Ce-mi pasă de-a ei măreță! Aibă-și parte de noroc, Căci înșelătorul care pe ea astăzi o iubește ... sleind. Iar Gafița, leșinată pe prispa de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele în sân. Simțește că coasa morții la inimă o ajunge... Se înfioară de dânsa, și în suflet o durea! Însă ce ticălos oare de moarte îndelung fuge? Deci și ea, nenorocita, s ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... deasupra catargurilor, înăbușitor, un miros greu de catran și de smoală topită se răspîndea, fluierături și semnale se întețeau, întrebîndu-se și răspunzîndu-și de la proră la proră, și otgoanele mari, o dată desfăcute din belciugile grele, dezrobeau ușoarele trireme care, ca supte de puterea apelor, alergau vesele, cumpănindu-și schelăria de ... ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt etern, priveau fericite la iubitul lor. De la surîsul trecător la cel etern, de la gura mută la aceea care știa să cînte, se întorcea Hipparc și, închizînd o clipă ochii, căuta în afundul sufletului lui viață ca să dea pietrei, cuvinte dulci ... în slavă și apoi năruiți în prăpăstii, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în bucăți, urma să cînte năpraznicul vînt umblînd stăpînitor peste abisuri. Fioroase răcnete ici-colo se ridicară, chemări duioase după ... de cînd îi desprinsese vălul alb din creștet și îi jurase credință pe pămînt și pe ape, în fața liniștii și a furtunilor. ...
... Din punctul de vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei ... bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ... devine veche. O literatură e nouă, f[...]ndoială, mai multă vreme decât o pălărie, dar nu poate fi nouă și după treizeci de ani de la apariție. 31. ... dacă oamenii se strică prin cărți, se strică puțin și prin cărțile lipsite de talent, căci atunci nu-s impresionante, și prin cele ... dă cât mai mult și cât mai multor oameni, să-și trăiască sufletul lor cu ajutorul ei. Orice explicație biografică este o limitare, un atentat ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... Feminitatea agita molem . Ființa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul ,,da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile ... iubire din lume, a mamei pentru copil, nu are altă cauză... 16. Nimic nu este mai deosebit de bărbat, decât femeia. Priviți numai la aceste două ființe, la bărbosul animal masculin, atât de banal, bietul, și la gingașa creatură albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară prin afectivitate. În adevăr, femeia are o sentimentalitate superioară bărbatului: sentimentalitatea ... Nu e deloc natural ca un bărbat să iubească femei mai în vârstă decât el, dar biografiile scriitorilor mari ne arată necontenit această abatere de la normal. Pricina stă, credem, în însemnătatea tot mai mare, pe care o capătă sufletul în ,,geneza" amorului
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... care-și pun în versuri nu gândurile, ci senzațiile, decât de oricare dintre prozatorii noștri adevărați. Partea anecdotică din bucățile dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e lipsită ... viață și revoltă împotriva stavilelor care o zădărnicesc. Această tendință presupune, desigur, și o concepție mai abstractă: afirmarea dreptului, pentru femeie ca și pentru bărbat, la o existență liberă, dreptul oricărei ființe omenești la deplina dezvoltare a tuturor facultăților cu care a venit pe lume, dreptul naturii individuale la realizarea tuturor aspirațiilor și posibilităților înnăscute — dreptul la viață. Toate scrisorile Biancăi Porporata strigă cu pasiune acest drept. Sub frivolitatea lor aparentă, se ascunde o suferință reală și profundă, o protestare de fiecare ... autoarea a încercat s-o facă să răsară mai direct din structura unui subiect anume imaginat, în nuvela Romanul Adrianei . Dar, conceput și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... de a evoca. Aleg, din epoca lui de maturitate artistică, două versuri — destul de simple în aparență: Căci azi le sameni tuturor La umblet și la port... Ideea exprimată de-a dreptul: „azi le sameni tuturorâ€� cuprinde în sine ideea inevitabilă: „odinioară te deosebeai de toateâ€�. Așadar ... sentiment în cea mai caracteristică manifestare a lui, al doilea vers, concentrând esențialul în două cuvinte, arată intensivitatea acestui sentiment — și amândouă la un loc stingerea lui. Adăugați la acestea regretul după amorul dispărut, apoi tonul care dă acestui regret o nuanță de mândrie și, fără să vă mai gândiți la lumina care se răsfrânge în mod fatal din strofele anterioare asupra lor, vă puteți da seamă cât punea Eminescu numai în două versuri de câte ... a producțiilor sale, e o mare doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează ... ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la moment, la comandă" (imaginile acelea de bună seamă) și ca atare "lași gândul liniștit în lipsă-mi, pentru a scoate din el, numai când mă ... prestidigitator dintr-o cutie miraculoasă". Astfel, donna Alba ajungea la curioasa preferință să-și știe amantul mai încet la gând. (Socoț că se referea exclusiv la facilitatea lui de a o copleși cu complimente și galanterii alese, căci altfel ar fi fost cu totul absurd.) ...,,Mi-aș închipui, scrie ... contră-i chiar în sufletul unui vrăjmaș declarat și inventariat. Curioasă, și-a impus să observe lucrul acesta mai ales în plimbările de la Șosea, în repezile încrucișări cu mașina, și a ajuns repede la convingerea că temerea e complet nejustificată. Curiozitatea odată satisfăcută, era gata să se retragă din acest joc, condus cu multă abilitate, dar pe urmă repede ... acestuia. Așadar, faptul pe care-l plănuisem, furtul pe care trebuia să-l săvârșesc și care-mi da de acum delicioase emoții, se amână de ...
... o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie ... goni. În luncă turturica, în crîng privighetoarea Întrecere fac mare natur-a-nveseli, Cînd cerbul de prin piscuri, din codri căprioara În cale la izvoară vin sete-a-și potoli. Pe dealuri sună dulce un cîntec prea de jale, Colo pe culmea verde la deal d-acel pîrău : Păstorul stă pe muche și turma sa în vale Ea paște, el și cîntă cu fluierașul său. Săteanul cu cămașa și ... i plăcu. Acuma și Florica de visuri dulci de noapte, De frumusețea zilii al ei chip alinat, Se scoală, se gătește, apoi vitele scoate Afară la verdeață în cîmp ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... Ce să fie, mămucă ? Ia, cum te-ai dus dumneata de-acasă, n-a trecut tocmai mult și iacă cineva s-aude bătând la ușă și spunând : Trei iezi cucuieți, Mamei ușa descuieți... - Și ?... - Și frate-meu cel mare, nătâng și neastâmpărat cum îl știi, fuga la ușă să deschidă. - Ș-atunci ?... - Atunci, eu m-am vârât iute în horn, și frate-meu cel mijlociu în cherșin, iar cel mare, după cum ... s o văduvă sărmană și c-o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de casa mea ? Și pe voi să vă puie la pastramă ? Nici o faptă fără plată... Ticălosul și mangositul ! Încă se rânjea la mine câteodată și-mi făcea cu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el : n-am sărit peste garduri niciodată de ... i-oiu face eu cumătrului una de ș-a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip !... Ia, de-acu să-ncepe fapta : Hai la ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n ... coapte ce erau, și dulci ca mierea. Părul, văzând pe fată, și-a plecat crengile-n jos; și ea a mâncat la pere și și-a luat la drum câte i-au trebuit. De-acolo mergând mai departe, iaca se întâlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gât purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulțumită pentru că a căutat-o la boală. Și de aici, fata, tot mergând înainte, a ajuns acasă la