Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE
Rezultatele 1601 - 1610 din aproximativ 2416 pentru FACE.
Ștefan Octavian Iosif - Un cântec
Ştefan Octavian Iosif - Un cântec Un cîntec de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție O, mamă, dulce mamă... EMINESCU Aud un cîntec. Vine de departe, Adus de vîntul serii, și mă cheamă... Nu-i plîns de fluier, nu-i suspin de-aramă, Nici glas de om... E dincolo de moarte... Sunt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte ? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte ! E doina ta cea dulce, dulce mamă !... E vocea ta... Mă strigă cîteodată De sus, de-acolo unde nu-i durere Și unde toți ne-om întîlni odată... — De ce se zbate pieptu-mi cu putere ?... Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată În jurul meu, — ce groaznică
Ștefan Octavian Iosif - Un cîntec
Ştefan Octavian Iosif - Un cîntec Un cîntec de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție O, mamă, dulce mamă... EMINESCU Aud un cîntec. Vine de departe, Adus de vîntul serii, și mă cheamă... Nu-i plîns de fluier, nu-i suspin de-aramă, Nici glas de om... E dincolo de moarte... Sunt alte lumi de care nu-mi dau samă, Viază-n noi, trăiesc în altă parte ? Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte ! E doina ta cea dulce, dulce mamă !... E vocea ta... Mă strigă cîteodată De sus, de-acolo unde nu-i durere Și unde toți ne-om întîlni odată... — De ce se zbate pieptu-mi cu putere ?... Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată În jurul meu, — ce groaznică
Ștefan Octavian Iosif - Vesele semnale
... pîcla mă îneacă. Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară; O dimineață umedă, posacă, Pătrunde în odaia mea săracă... O, de s-ar face-odată primăvară ! Dar... fulger alb a scăpărat în zare : Se mișcă norii, izbucnește ploaie : Prelung și surd un tunet vuie, crește, Răzbubuind voios ...
Ștefan Octavian Iosif - Vis Biblic
Ştefan Octavian Iosif - Vis Biblic Vis Biblic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele duc lipsă de nutreț... Am dejunat apoi, și într-un jeț Am ațipit vre-o câteva clipite. Și iată-n vis mi-apar șapte poeți Slabi, jigăriți, cu fețe scofâlcite Și-alți șapte grași, cu burțile boltite, Păscând în mijlocul unei fâneți. Ca faraon am tresărit cu frică Și am strigat: „Iosife, tu explică Ce-o fi-nsemnând aceste lighioane?â€� Și a zis Iosif atuncea: „Faraoane! Fă material pe șapte ani, că-n țară Va bântui o criză literară!
Ștefan Octavian Iosif - Visul unui slujbaș
Ştefan Octavian Iosif - Visul unui slujbaş Visul unui slujbaș de Ștefan Octavian Iosif Visam deștept pe jumătate... Era o liniște în casă, Și ziua în amiaza mare Părea că-i noapte luminoasă... ... Și se făcea că am o mie Monede-n aur... o comoară! Trântit pe canapea alene, Sorbeam cafea, fumam țigară... Copiii mei, în loc de zdrențe, Purtau veșminte noi, alese, Nevasta mea era mai mândră Ca cea dintâi dintre prințese. Chiar eu schimbasem redingota Cea roasă-n coate și cu pete; Perdele scumpe-aveam la geamuri, Și ce covoare, ce tapete! Ba-i dasem unui biet prieten, Acuma chiar, un pumn de lire, Și cum îmi mulțumea, săracul, Plângând d-atâta fericire... Tresar... Cine-a bătut în ușă? Mă pipăi... Unde-s banii mei? — Bărbate, scoal', uitași de slujbă? Hai, uite, că-i trecut de
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...
Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900 ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...
Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)
Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea senină, Ca visul nopților de vară, Ce se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce de izvoare, Ci e iubirea mea nebună, Căci lacrimi mari și tăinuite Ca roua limpede și rară Coboară-ncet și liniștite În ceasul jertfelor de
Alecu Donici - Înființarea fabulei
Alecu Donici - Înfiinţarea fabulei Înființarea fabulei de Alecu Donici În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum îndrăznești, Gol, aici, să te ivești? — Adevărul sunt. — Ce vrei? — Vreau să-ți spun a mea părere: Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Și norodul jefuiesc; Legile îți sunt călcate... — Ieși afară! Ieși afară! Golule nerușinate! Dați-l uite jos pe scară! Iată cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtară. Dar a lui dorință bună Un alt chip i-au arătat. Adevărul mai pe urmă Iar au mers la împărat, Însă nu gol, ci-n veșminte Împrumutate la minte Și, cu aer de respect, Au vorbit frumos, încet. Împăratul, în mirare, I-au dat toată ascultarea; L-au pătruns, l-au înțeles, Și îndată au ales Alți miniștri, altă curte, Au făcut prefaceri multe, Trebile au îndreptat Ș-au fost
Alecu Donici - Țăranul și calul
Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...
Alecu Donici - Bondarul mizantrop
... șagă, Spre pieire lumea-ntreagă. Vai, nu-i bine, zău nu-mi place. Bondărimea s-a sfârșit, Peste dealuri nu-ș ce-aș face, Să mă duc necontenit. Spun c-acolo se găsește Bondar mândru cântător, Ce tot încă bâzâiește Al său viers fermecător. Merge iute, zău nu-i ...