Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMPLE DIN NOU (CU)
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 215 pentru UMPLE DIN NOU (CU).
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... îndemână. Dar că asemenea legături există e mai presus de îndoială. Artistul ne dă numai ceea ce primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al mijlocului social, ea la rândul ei lucrează asupra acestui mijloc. Pesimismul deznădăjduit și bolnăvicios al lui Leopardi, care e productul (pe cât ... idei și sentimente artistului, creațiunea artistului, caracterizată prin idei și sentimente sugerate de societate, va sugera societății, la rândul ei, idei și sentimente în armonie cu cele primite. Acestea sunt, în câteva cuvinte, tezele pozitive și esențiale care mi-au părut că ies lămurit din cele spuse de mine. Din aceste baze fundamentale iese tot ce am spus până acuma în privința teoretică literară. Asupra acestor câteva chestii fundamentale, cei care vor să mă critice ... în afara societății. Bineînțeles că o mulțime de fenomene, de fapte artistice sunt altfel explicate de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... Veniturile școalelor pe atunci era, o puțină parte, ale moșiilor mănăstirii Glavaciocului (până la 10 000 lei cel mult), iar cea mai mare parte — din contribuția preoților. Argumentul acesta, de a se împărtăși și preoția din foloasele banilor cu care ea sprijinea școalele, erau cam tare, și dreptatea striga pentru acești birnici bisericești. În sfârșit se puse la cale a se întocmi ... ce se găteau a se preoți și pe care îi învăța catihisul și slujba bisericească; îi dideseră și vreo câțiva panachideri sau ucenici din școalele din Colțea și Sfântul Gheorghe. Aceștia abia știau să slovenească, și Lazăr trebuia negreșit să iasă cu dânșii la câmp, cu masa de inginer și cu astrolabul, ca să ardice harte din triunghi în triunghi; trebuia să le spuie că tustrele unghiurile unui triunghi sunt dopotrivă unui jumătate de cerc, că unghiurile alterne și întivitoare la vârf ... a deosebi că alta este limba elenică și alta sunt științele, care se pot învăța în orice limbă. La Veniamin trecuseră aritmetica, o parte din geometrie și câteva capete din filozofie. Lipsa unui profesor de a-i conduce până în sfârșit
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... să păzim câte unul singur. Și astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Și deoarece știa ce-l așteaptă, el își luă cu dânsul armele și se găti bine de luptă. Pe la miezul nopții se pomeni și el cu cineva că vine. Vru el să întrebuințeze armele; dară unde îi dădu ăla pas; căci el se arătă ca o vedenie ieșind ca din pământ, și se luară la trântă. Lupta fu crâncenă, căci duhul necurat, duh necurat era cel ce venea să dezgroape pe împărat, își pusese toate ... de nasul tău o asemenea bucățică! Ca să te credem că tu ai făcut o așa vitejie, arată-ne vrun semn care să ne scoată din bănuială. - Dară mai semn ca satârul și hainele mele cele stropite cu sânge, ce mai poftești? - Cel care a făcut o asemenea vitejie nu crez eu să fi fost el așa de ușurel, încât să ... sâcâia pe scaun de neastâmpăr și de frică pentru mișelia ce făcu. Iară fiul de împărat, încă vorbind, scoase mărama și inelul ce luase fetei din deget. - Aoleo! astea sunt ale mele, zise și fata, și mi-a pierit în învălmășeala
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... ducea întotdeauna cu sine, deoarece Buduleasa fugise cu un scriitor al satului, și nu putea să-l lase pe copil singur acasă. Când Budulea cânta din vioară, Huțu ținea cimpoile, iară când oamenii se săturau de vioară, Budulea schimba cu feciorul său. Fluierul îl purta Budulea totdeauna în șerpar; altfel nu l-am văzut de când îl țin minte și nici nu-mi pot închipui ... o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în brațe și eram foarte fericit. Eu m-am dus apoi la școlile cele mari din oraș, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huțu era tot mare, dar îmi părea mai puțin strașnic. Nu-i vorbă, și acum ... descurce. Într-o duminică Budulea i-a zis lui Huțu: "Ia scrie numele meu pe hârtie". Huțu a a scris cu slove mari: Lăpădat Budulea, locuitor din ...
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele. — Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, văzând troscotul cel fraged și mândru de pe lângă drum. Stai puțin cu carul, c-am să-ți spun ceva. — Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui? â ... pornește tot la vale înapoi spre casă. — Aho! car nebun, aho! Când te-oi încărca zdravăn cu saci de la moară, ori cu fân din țarină, atunci să mergi așa! Și cât pe ce, cât pe ce să nu-l ia carul înainte. Dar de la o vreme valea s ... Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânță. Iaca îți dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE ... LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită... DESPOT (zâmbind) Am fost crescut la Roma, în școala iezuită. LASKI Ești om cu două daruri: sub haina de oștean Porți inimă vitează și cugetul... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... în bordei, el băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. - Dară ce vânt te aduce pe la noi? - Sunt strein. Acum am sosit din alte împărății. Rogu-vă să mă găzduiți. - Bucuros, cu ce vom putea. - Foarte vă mulțumesc, le mai zise el. Nu vă va fi degeaba. Dară de ce vă stinghiriți din lucru? Lucrați, nu vă opriți pentru mine. Am băgat de seamă că făceați ceva când am venit! Muierea vru să îndruge câteva minciuni. Dară bărbatul ... vază ochii? Un mistreț cât toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău tânăr la față, și se silea a-și descurca colții din arcul flăcăului spre a-l sfâșia. Fiul împăratului își scoase cuțitul de vânătoare și, cu un curaj nemaiauzit, se repede asupra mistrețului, îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri ... fiul de împărat, dară cinste nu. Să nu socotești că pentru bani am făcut ce am făcut eu acum pentru tine. Se rușină oarecum flăcăul cu pricina; dară mai prinzând limbă, îi spuse șiritenia, cum venise în vânătoare cu ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei ... femeiască curiozitate și, fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilț elastic, am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m-am pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, și unele, lunecând pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ... morții. GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele ... genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând ...
... contele; am să duc damelor răspunsul d-voastră, pentru ca să afle că pe cât sunteți de gentilă, atât sunteți și generoasă. — Adaugă și din parte-mi, observă dna DĂ©jazet, că dumnealor au prea multă ocupație cu ochii bărbaților pentru ca să-și piardă timpul cu ochii copilelor... — Mă duc îndată să înfig cu mulțumire această săgeată în sânul lor, zise contele râzând, dar, până a nu ieși din lojă, se adresă încă o dată la Dridri cu următoarele cuvinte: „Domnișoară, sunt unul din cei mai sinceri admiratori ai talentului d-voastră; dațimi voie a spera că veți primi a mă număra și între amicii ... deprinsese a primi omagiile tuturor bărbaților care îi erau prezentați, și această deprindere îi dase un aer măreț. Echipajele sale luxoase, briliantele de preț cu care se arăta în public îi ridicaseră un piedestal în ochii parizienilor. Aceștia o numiseră regina de Saba, nume potrivit cu soiul frumuseții sale și care îi inspirase atâta superbie cât nu putea suferi nici o rivală alăturea cu dânsa. Prin urmare, chiar din ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din morminte și din pivnițe pentru spaima copiilor nesupuși? Care nu a râs și nu râde încă ascultând întâmplările țiganilor ce și-au mâncat biserica sau a ... nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în țările noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... adus de speculatorii din urmă, mulțumită lipsei de orice control din partea locurilor competente, în stare de tot păcătoasă, precum oricine are ochi îl vede; cu toate astea, o critică împotriva mersului stricat al acestei instituții cu cât va fi mai obiectivă și mai insuflată de adevărat gust, cu atât va avea mai multă greutate să-și găsească o coloană de ziar în care săpoatăvedea lumina tiparului. Ba dimpotrivă... O piesă stupidă a ... așa de puține că le-am putea număra pe degete. E de neapărată nevoie, pentru a fi deslușiți, să privim în parte fiecare din aceste categorii: așadar, să urmăm astfel, luând mai întâi categoria cea mică. Un străin cu minte și cu cunoștință de ce va să zică cultură omenească, picat de curând în București, și care ar fi văzut clădirea, frumoasă pe dinăuntru, ca și pe ... și înșiruite pe același fir; putem tăia firul ori în ce parte și lăsa să cază oricâte boabe: daca înnodăm firul la loc, mătăniile, deși cu mai puține boabe, sunt tot mătănii. Altfel, însă, trebuie să fie planul unei drame; aci, catastrofele atârnă una de alta, curg una din alta, se țes una