Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUSPINA
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 314 pentru SUSPINA.
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule prea sfinte Cel de toate le privești ; Adu-ți de mine aminte, Nu-n veci să mă pedepsești. Vezi necazurile mele Că s-au foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai cu totul s-au stins. Eram slobodă grădină Ver' la cine-ar fi venit, Cu tot felul de rod plină, Făr-a fi nimic oprit. Și-acum am ajuns în stare Mai de tot să mă sfîrșesc, Plîng, suspin fără-ncetare, Din zi-n zi mai rău slăbesc. Pînă cînd a ta mînie Să petrec tot în oftat ? Întoarce-ți a ta urgie Vezi că m-am dărăpănat. O tîlhărească pornire Dodată m-au prididit, A mea toată moștenire Foarte rău s-au risipit. Frică, spaimă, deodată Peste mine au venit, Ai mei fii, norod mult, gloată, Pribegind m-au năpustit. Toți s- ...
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...
Nicolae Nicoleanu - Urăsc Urăsc de Nicolae Nicoleanu Publicată în Ateneul român , an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a
Panait Cerna - Cântec de martie
Panait Cerna - Cântec de martie Cântec de martie de Panait Cerna Românul , Arad, III nr. 73, 31 martie 1913. A fugit din lume faur, Trist și nejelit – Cu săgețile-i de aur, Martie l-a gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă sufletu-aurorii A rămas în ei... Gârlele și-ncep fanfara, Și, pornind șuvoi, Strigă-n lume: primăvara A sosit la noi! Ce gândești la vremuri duse Și suspini mereu? Lasă visele apuse, Suflete al meu! Uită lumile de stele, Ce-au căzut pălind – Bucură-te de acele Care se aprind... Ah, ce dulce e povara Mugurilor noi! Primăvara, primăvara A sosit la
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu)
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu) În atelier de Traian Demetrescu Bătrânul s-arată în ușă E gârbov sub anii cei grei. „Stăpâne, pricepe-mi durerea: Furi pânea copiilor mei! Ce lesne săracii ca mine Netrebnici pe drumuri s-aruncă! O viață întreagă muncit-am Și-acum îmi iei dreptul la muncă. Din brațele mele, odată Puternice, acum îmi rămâne Doar unul, și-acuma cu-acesta, Cer mila ta crudă, stăpâne! Când nu mai sunt bun de nimica, M-alungi, și nu ai îndurare! Și uiți ca din brațele mele Ești astăzi puternic și mare! Departe nu-i ceasul din urmă Când zilele mele s-or duce, Căci toată răsplata vieții-mi E-atâta: o groapă ș-o cruce!â€� Patronul afară-l alungă, - Bătrânul sub anii cei grei, Cu glasul în lacrimi suspină: „Furi pânea copiilor mei!
Traian Demetrescu - Două dimineți de aprile
Traian Demetrescu - Două dimineţi de aprile Două dimineți de aprile de Traian Demetrescu După Wiliam Wordsvorth Mergeam încet, — și răsăritul Se-nflăcăra de-o pară vie; — Matei, privind, s-opri și zise: „În voia Domnului să fie!â€� Era în satu-acela dascăl, Cu păr frumos, dar cărunțit; Și, cum era zi de vacanță, Părea mai vesel, negreșit, Pe lîngă grîne și pîrîuri Trecînd așa, ne învoim În dimineața-aceea, veseli O zi prin munți să pribegim... Ei, ce e? îl întreb atuncea, Cînd soarele a răsărit, Ai suspinat fără de voie, Și-o vorbă tristă ai rostit! Matei s-opri a doua oară, — Durerea lui nu mi-o ascunse; — Privind spre culmea unui munte Aceste vorbe îmi respunse: Vezi norul cel aprins de raze Și ușuratec ca un fum? Imi amintește-o dimineață, De sînt trei-zeci de ani acum. Și tot de-asupra-acestor locuri, În dimineața-acelei zi De-Aprile, cerul era astfel: Plin de culori trandafirii!... Mergeam c-o linie în mînă, Nepăsător de gînduri rele; — În cimitir m-abat de odată, Lîngă mormîntul fiicei mele. Era de nouă ani... Tot satul Privea la ea ...
Vasile Alecsandri - Blestemul Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele." [1] ,,Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat, Și-n răi codri m-ai băgat! Dare-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu! Să te duci, bădiță, duci Pan-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mâinile-n cătuși! Să te-ajungă dorul meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă ...
Vasile Alecsandri - Cântece și sărutări (Alecsandri)
... eu, N-ar fi în ceruri dalbe lumine, Nici flori pe lume s-ar legăna, Pe câte versuri de amor pline Eu pentru tine Aș suspina! ROMÂNCA Când primăvara cu lărcimioare În locul iernii vine zâmbind, Inima, dulce privighetoare Scăldată-n soare, Cântă iubind. Dar când se luptă țara-n durere ...
Vasile Alecsandri - Floricica Frunză verde de alună, Mă dusei noaptea pe lună, Să găsesc o floricică Care mult inima-mi strică, Și s-o-ntreb de ce-n grădină Pleacă fruntea și suspină? ,,Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde, Arde sufletu-mi și geme, Căci mă trec fără de vreme. Trei zile sunt înflorită Ș-apoi cad de vânt pălită. De-abia cresc și mă fac floare, Abia mă-ncălzesc la soare, Și pe mine cade-ndată Umbră neagră-ntunecată, Încât nime nu mă vede, Floare sunt ori iarbă
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, ...