Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUPĂRAT (PE)

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 328 pentru SUPĂRAT (PE).

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... era tocmai grea; căci ședeam zece zile la cazarmă și douăzeci acasă. Ce m-a încurcat mai mult a fost reglementul pe care a trebuit să-l învăț pe de rost ca Tatăl nostru. Noroc că știam câteva buche de la dascălul Chiriac din sat. Iar celelalte datorii ale slujbei: ,,La stânga, la dreapta ... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ... schimburile și pe umăr pușca. Când mă dusei la tata să-mi iau bună ziua, mi se umeziră ochii, iar el, după ce mă sărută pe frunte, îmi zice cu glas înduioșat. — Mergi cu bine, Andrei!... Dumnezeu să te apere de primejdii și să te întoarcă sănătos acasă! Îmi luai ... intrând în viața de oștean, începui să-mi las grijile îndărăpt și puțin câte puțin venii în cheful meu obicinuit. Un singur lucru mă mai supăra. Îmi părea rău că n-am găsit

 

Anton Pann - Lupul, pocăit

... cîine schimbînd, S-a smerit ca un bătrîn Și s-a băgat la stăpîn, Să slujească într-un an La oi, pe lîngă cioban. Într-acest chip dar slujind Și oile-n cîmp păzînd, Într-o zi fiind lungit, O oaie l-a mirosit. El ... să uita Ș-într-acest chip să-ndrepta -Eu, zise, fiind culcat, M-apucasem de visat. Oaia cum păștea-mprejur, Vind tocma ca un fur, Pe la șpate mă mușca Și coada îmi îmbuca. Eu i-am zis o dată "mîr", I-am zis ș-altă dată "bîr" Dar ea tot ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da însă altă dată; ceea ce putem invoca sunt chiar mărturisirile lui Delavrancea. În Memoriile Trubadurului găsim o pagină pe cât de frumoasă, pe atât de adâncă și de adevărată. ,,Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășoară înainte-le. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei ... să facă! De câte ori i-a venit să azvârle în foc tot ce-a scris, și cât va fi zvârlit!... Pe ce ne bizuim ca să spunem toate acestea? Pe pagina citată mai sus, precum și pe temperamentul artistic al scriitorului. Dacă scriitorul însuși nu e, nu poate să fie cu desăvârșire mulțumit de creațiunea sa, simțind unele lipsuri fără a ... literatura contemporană franceză știu că Faguet e unul dintre cei mai talentați critici. Pentru a fi mai convingători, să lăsăm la o parte ...

 

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

... lingușesc,   Să-i aude că-s galanți,       Sînt nobili, sînt figuranți :   Și cu mesele ce dau,       Și mai mari defăimări au,   Că satură și hrăiesc       Pe corbii ce-i păgubesc ;   Iar nu dau la cei lipsiți,       La cei săraci și smeriți,   Ci la bîrfași ce le spun       Basne la ei cînd ... născuți,       Ci din cer de sus căzuți,   De a fi poruncitori,       Celor mici stăpînitori,   Iar cei mici sînt născuți,       Numai pentru ei făcuți.   Pe cei mici îi socotesc       Viermi, nu oameni ce trăiesc.   Zic cum că le sînt datori       A le fi lor slujitori,   Cu nume că ... la desfătări   Șed la cărți, dau, păgubesc,       Pierd avutul părintesc.   Vin la zioă, desperați,       Par că-s lei înverșunați.   Se culcă degrab' gemînd,       Spume, foc pe nas lăsînd.   Apoi dorm pînă la prînz,       Zic, nu-s negustor să vînz   Nici nu-s oameni lucrători,       A să scula pînă-n ... urît le las.   Toți acei mari și bogați       Sînt foarte nerușinați.   Toți mint, jur, făgăduiesc,       La nevoi cînd îi găsesc.   De loc virtute nu au,       Pe minciuni jurămînt dau   Cînd au trebi, sînt în nevoi,       Supun p-ăi mici ca ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa ... perfectă dreptate. Dl Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din ... operă, în legătură cu o anumită treaptă de dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma ... așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj ...

 

Ion Luca Caragiale - Mamă...

... suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da ... că-n adevăr era o arătare. Mai mulțumit ca oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau ... ochi cu împăratul și cu-mpărăteasa, să-i întrebe: cum se poate, fără știrea și a ei, care l-a crescut pe băiat, să hotărască dânșii așa de soarta lui? și, răspicat, le-a spus că Florică al ei nu poate lua pe orcine, că lui Florică al ei trebuie

 

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... aceste sunt minciuni, nenecuță; și se vede că acest blestemat de tractirgiu prepune că aș fi fost eu, dar el, șonțul, spune minciuni, căci eu pe crucea mea mă gur că astă-noapte când citeam am auzit mare calabalâc pe la poarta noastră, și nu știu ce au fost pricina! CUCOANA: Nu-i nimică, drăguță, nu te supăra, că eu voi vorbi cu aga vărul Iacovachi, și-ți voi cere cinstea de la șarlatanul de tractirgiu pentru năpasta ce-ți face... CUCONAȘUL: Dar ... ale legii, am înțeles și eu cât ai învățat. Aș vrea acum să-mi spui din istoria lumii; știi dumneata, cilibi, cum l-au chemat pe cel întâi om, și cine l-au zidit pe dânsul, și cum au chemat pe fiii lui? CUCONAȘUL: Mi se pare că Adam. ( Către neneaca sa. ) Mata mi-ai cumpărat de la ungurii ce umblă cu torba în spate niște ... pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească și pe Eva făr’ de coasta lui Adam? Sau poate și mata, neneacă, ai ieșit din coastele băbacăi? ( Râzând. ) CUCOANA: Ba nu, drăguță, că Dumnezeu au făcut ...

 

Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"

... birt și de alta o cafenea mică. De la fereastra mea văd bine ce se petrece peste drum. În catenea, un individ, aplecat cu pieptul pe biliard, citește o gazetă deschisă mare pe postavul verde; într-un colț, doarme altul cu capul pe masă. Dincolo, în birt, sunt două femei și doi tineri; beau și râd; lângă ei pe o lavița, cântă doi lăutari. După gesturile și grimasele cobzarului, după mișcările ce le face cu pântecele pare a fi un cântec obscen ... creștet... Insecte!... Iute jos din pat!... Iau lumânarea să văd de aproape... E grozav!... Un popor întreg, ca la un plebiscit... și umblă și aleargă pe cearșaful alb încoace și încolo uimite de lumină! Ce să fac?... Trebuie să dorm!... În pat imposibil... Trag cearșaful, îl scutur bine pe fereastră și-l întind pe covor în mijlocul odăii; desfac un pachet de tutun, presăr pe cearceaf și mă culc pe jos... Îmi arde toată pielea; nu pot adormi; sunt amețit, nervii iritați - simt enorm și văz monstruos. Lumânarea îmi dă drept în ochi... Mă scol ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii într-o întâlnire, frații de arme îl aduc pe năsălii, îl întind pe catafalc, și amanta vine să-l plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură ... și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac în vârful unei nuiele, vâră nuiaua pân spartura perdelii și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când îl jelea atâta lume adunată cu venerație împrejurul catafalcului. „S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit ... scrâșnirii: — Cine e? să-l ucid când m-oi scula! Ah! m-a omorât mișelul... ticălosul! Aș! l-a chinuit pe răposatul până s-a lăsat perdeaua... Se scoală-n sfârșit Mihaileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese „mișelulâ€� și-i arde lui Iorgu cu sete câteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. După aceea mai vine ... țanțoș și plin de „morgăâ€�. Odată se plimbă cu nobila „donaâ€� de Colibrados, ligniți amândoi de foame, pân satul vasalilor lui, și-ntâlnește pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie ... despuiat și lungit pe-o rogojină la umbra bălăriilor. Cum văzu pe bătrân, vru să îndruge ceva, și cum deschise gura, gura — clanț, falcă pe falcă. La urma urmelor, se frecă bine la ochi, căscă zdravăn, de i se văzu omușorul și, clefetind buimăcit de câteva ori, izbuti să spuie ... de-ai simți și foc în cerul gurii, să nu te pleci la izvorul meu. M-ai blestema și tu ca toți care au trecut pe lângă mine. Mai bine ți-ai căta de drum și-ai întreba pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

... prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și ... ăla, care vrea să ne cumpere țara. Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce ... da tocmai atâta, tot o să dea ceva... - Apoi are de unde? - Are; și dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăș pe americanul la parte... Isnaful, auzind balivernele mele, zice: - Ia ascultă-mă, de la țară oi fi eu, dar așa de prost nu sunt să-ți ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>