Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCHIMBA
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 602 pentru SCHIMBA.
Duiliu Zamfirescu - La Orşova La Orșova de Duiliu Zamfirescu Dunăre bătrână, spune, ce ascunde Trupul tău în unde, De te zbați în maluri, urli de mânie Până ce Carpații piscurile-și pleacă, Apa ta să treacă, Gâlgâind în mersul ei de vijelie? Din adânca umbră de pe malul verde Gândul meu se pierde Peste nesfârșirea căreia-i plutești, Peste timp de astăzi și de altădată, Când bătea curată Inima în pieptul lumii românești. Că de-au fost păcate, lipsă de credință, Păs și neputință, Lifte peste lifte, unguri și tătari, Au mai fost și oameni, fost-au pământeni, Domnii și moșnenii, Drept-coborâtorii din legionari. Și-a mai fost stăpânul stâncilor cărunte, Bourul de munte, Străjuindu-și singur codrul la pripoare, Decebal voinicul, fiu de fiu localnic, Ridicându-și falnic Fruntea către oastea lor năvălitoare. Tu, ce pe sub malul negru de ruine Te frămânți în tine Năbușind avântul apei furioase, Și prefaci în trâmbă lucie de brumă Șipote de spumă, Ca să legeni raza stelelor sfioase, Tu mai speri că, poate, au să mai coboare Lungile pripoare Dacii cu Zamolxe și Boeribiste Ca să ia virtute, bând apă din tine, Și să ți se-nchine, Și ...
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole
Duiliu Zamfirescu - Pe Acropole Pe Acropole de Duiliu Zamfirescu Luna tragică privește, într-o mută contemplare, Pacinica singurătate din împărăția sa, Strejuind de peste ape valea clasică, în care, Pe Acropolea știrbită, Parthenonul dormita. Ah! și cum durerea lumii mă prindea în ghiara-i rece La priveliștea acestei, unice în univers, Protestări a omenirii contra timpulului ce trece, Monument, al cărui nume sunător e ca un vers. Căci așa e, totul piere, ca o umilă scânteie: Jocuri, timp, filozofie; mâna care te făcu; Timpuri noi și jocuri nouă; sărbători panathenee, Totul piere sau se schimbă; — neclintit ești numai tu. Tu, ca toate, ești în lume de substanță pieritoare, Dar în forma ta de astăzi pieritor nu e nimic; Tu ești toată poezia omenirii gânditoare Scrisă într-un bloc de albă marmoră de Pentelic1. Și când razele din lună limpezi curg pe a ta frunte În imensa, infinita liniște de orient, Din trecut și pân’ la tine se întinde ca o punte, Peste care tot trecutul se coboară în prezent. Ah! ajută-mă acuma, tu, Minervă înțeleaptă, Să găsesc printre atâtea lucruri nouă ce mă mint, Drumul către Salamina și navarcul ce așteaptă Să mă- ...
Duiliu Zamfirescu - Sosesc Sosesc de Duiliu Zamfirescu Sosesc cocoarele, sosesc De după deal de țintirim, Iar anii trec, copiii cresc, Se schimbă tot ce-i omenesc, Și noi îmbătrânim. Mi-aduc aminte ca acum Când alergam cu capul gol Prin prăfăria de pe drum Și când ardeam cărțile scrum Și școalei dam ocol. Și mai târziu când am plecat, Ce veselie în trăsură!... Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat, Pe când plângea un biet argat C-un deget dus la gură. Și vreme lungă mai târziu Când m-am întors cu dor de bine, Nehotărât fără să știu Ce pot să fac și ce-am să fiu În lupta mea cu
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...
Gelu Vlaşin - 9:09 â†�â†� 8:50 9:09 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:20 →→ mușc dintr-un măr pata de culoare ascunsă-n buzunar dincolo de ușa liftului despuiatu-s-au gândurile altora dorm figuri de ceară atârnate la brațul tău stâng așteptând aer proaspăt să schimbe destinul camerei de perfecționare muzica subțire alungă păianjenul întins>>>>>>>>>>>>>> peste pleoape și antenele vecinului răscolesc cearceafurile amorțite în plictiseala celor care nu se mai știu lumina s-a stins printre mesageriile telefonului și nici întunericul nu te mai place (cu unghiile tale transparente și
George Coşbuc - Angelina Angelina de George Coșbuc Baladă din Albania Ca Dumitru-n albanime Mai viteaz nu era nime, Nici la braț mai viguros, Nici la umblet mai frumos: Era înger la iubire, Zmeu era la războire; Între fete curcubeu, La bătăi trăsnet și leu. El cu dragii săi tovarăși La război pornit-a iarăși, Dar pe drumul lat și-ntins L-a cuprins un dor pe cale: Dorul Angelinei sale. Și el zice către frați: Dragii mei! Voi m-așteptați, Până-n seară, până-n noapte, Până mâine-seară poate, Pân mă duc la draga mea Căci nu pot de dor de ea! Astfel zise lin și blând Și-apoi pleacă șuierând Pe poteca mult bătută, Care duce la palută! La palat dacă-a sosit Porțile-nchise-a găsit. Ce-i aceasta? Niciodată N-a fost poarta sub lăcată, Și-acum pentr-ntâia oară Geme poarta sub zăvoară?! Greu uimit d-aceste, el Bate-n poartă-ncetinel. Vine-o babă și-l privește, De pe zid apoi vorbește: Ce tot bați? Mergi înapoi! N-ai să cați nimic la noi! Și Dumitru greu mâhnit De răspunsul ce- ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 2) Cântec de George Coșbuc Țară-avem și noi sub soare, Și-o râvnesc dușmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi bine, E bogată, căci în ea Multe inimi sunt, străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum să izbim cu el Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o lege sfântă, Și de-un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre ...
George Coşbuc - Ceas-rău Ceas-rău de George Coșbuc Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile de fag, Fata toarce; stând pe prag Fata toarce; Plinul fus ușor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriți cercei, Că-s săraci părinții ei, Dar ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Și-apoi doi ochi, pentru care Doua-mpărății să dai! Blândă ea, ca faptul sării, Vara când e cer senin, Visator, cu un suspin, Ea privește-n latul zării Cum, din negrul depărtării, Vine-un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata tinerea, Mă-sa vine; lângă ea Mă-sa vine. Și-o întreabă cu suspine: Ce-i cu tine, draga mea?! Nu- ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
George Coşbuc - Crăiasa zânelor Crăiasa zânelor de George Coșbuc Orcanul însuși stă domol Și-n gânduri dulci se pierde, Când zânele cu pieptul gol Răsar pe lunca verde. Ușoare, ca de neguri, fug Prin liniștea adâncă, Obrajii lor, ca flori de rug, Sunt nesărutați încă. Vezi tu departe-n Răsărit Aprins lucind ca focul Palatul lor? Împrejmuit Cu zid d-argint e locul: Acolo ele-n veci nu mor Și vara-n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde, nu s-ascunde, Străbați cu ochii viul cald Al formelor rotunde. Ard flacări ochii ei crăiești Cum stă la ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
George Coşbuc - Legenda trandafirilor Legenda trandafirilor de George Coșbuc O mamă tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din lut era; s-a-ntors în lutul Creării noastre-a tuturor! Și mama-și blestema trecutul Și se-ngrozea de viitor: Vedea întreaga ei viață Un câmp pustiu, prin care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru fețe Și-n hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac cioplită. Tu, patimă ...