Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂRUT(ARE)
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 408 pentru SĂRUT(ARE).
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu) Luceafărul de Mihai Eminescu A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mândră-n toate cele, Cum e Fecioara între sfinți Și luna între stele. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lângă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. Privea în zare cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorința-i gata; El iar, privind de săptămâni, Îi cade dragă fata. Cum ea pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i ...
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă...
... ncă una! Spre sărutare gura-ți se încreață Și ochii tăi privesc întunecat Și visători. Â Iubito, tu, glumeață, Nu știi c-a săruta e un păcat Și că-n întunecata lor dulceață Nu s-uită ochii de copii vodat' Â Fără să plângă-n urmă-a lor ...
Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă
... ncă una! Spre sărutare gura-ți se încreață Și ochii tăi privesc întunecat Și visători. Â Iubito, tu, glumeață, Nu știi c-a săruta e un păcat Și că-n întunecata lor dulceață Nu s-uită ochii de copii vodat' Â Fără să plângă-n urmă-a lor ...
Traian Demetrescu - Biletul de noroc
Traian Demetrescu - Biletul de noroc Biletul de noroc de Traian Demetrescu Iubita mea, care mă-nșeală De două ori pe săptămînă. Mergea alăturea de mine. Ținîndu-mă de mînă. Și mă gîndeam c-amăgitoarea, Rîzînd de visul meu deșert, Mai dulce o să mă sărute Rugîndu-mă s-o iert! La colțul unei strade-nguste, De-abia puteai găsi un loc, Un vrăjitor vindea mulțimei Bilete de noroc. Am tras și eu la întîmplare Biletul meu și l-am plătit; În el sta scris aceste vorbe: „Nu poți fi fericit!â€� De-atuncea, cînd îmi cert iubita Că mă înșeală pe tot locul, Ea mă desmiardă și îmi spune: „Așa ți-e scris norocul!
... noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos! FURTUNESCU ( râzând ): Știi că ești politicoasă... Merci! LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de căvălării... Sărmanul! l-a luat într-o noapte pe sus de la poliție... ziceau că făcuse ruble de hârtie. FURTUNESCU ... scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii ) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu, care nu puteai suferi romanurile și melodramele oribile, tu vei avea onoarea să-ți citești numele trecut în faptele diverse ale gazetelor. Un autor popular te va imortaliza printr-o nuvelă originală în „Calendarul Progresului ...
Dimitrie Bolintineanu - Dromichete
Dimitrie Bolintineanu - Dromichete Dromichete de Dimitrie Bolintineanu Lisimac închină toată-oștirea sa Ce-n tărâmul dacic soarta delăsa. Și, bând apă, zice-necat de suspine — ,,Zei prea buni! Ce rele revărsați pe mine! Dintr-un mare rege pe pământul meu, În străine locuri astăzi rob sunt eu!" Dacii, după datini, cer să-omoare prinșii; Însă Dromichete vine printre dânșii Și-astfel le vorbește: — ,,Dacii mei stimați, De vom da noi morții p-ăști străini bărbați, Frații lor veni-vor c-oaste mult mai mare În pământul nostru pentru răzbunare. Dacă, dimpotrivă, viața le-am cruța, Amicie lungă ne vor conserva." Regele vorbește. Popolul consimte. Regii se sărută, cu mândre cuvinte. Dacii cheamă prinșii la splendide mese Unde vase d-aur și bucate-alese, Vinuri generoase pe meseni răpesc Printr-un lux ce farmecă-ochiul omenesc. Însă l-alte mese dacii-atunci s-așază Și din vase simple, simplu ospătează. Lisimac nu știe pentru ce cuvânt Cu-ndoite moduri, două mese sânt. Crede că barbarii vor să-i învenine. Dromichet pricepe și cu vorbe line — ,,Nu luați aminte chipul cum mâncăm. Noi cunoaștem luxul, dar nu-l practicăm. El dă nevoințe cari-aduc în viață Griji ce ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu) Lăutarul de Dimitrie Bolintineanu Într-o noapte furtunoasă Prințul cu-ai săi cavaleri Într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. Cupele de aur sună, Candelele strălucesc; A plăcerilor cunună Damele drag o-mpletesc. Noaptea este foarte rece; Iar afară-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonând cântări de dor. —"Aduceți îndată-aice Pe drumașul lăutar!" Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. Lăutarul se aduce, Coamele-i voios se joc; Fața-i palidă și dulce; Ochii-i varsă dulce foc. — ,,Cântă nouă, lăutare, Tu, ce-n lume ai născut Pentru-a noastră desfătare, Pentru-al nostru trai plăcut!" Lăutarul, cu mândrie, Sparge harpa de pământ. — ,,Pentru inimi de robie Nu voi, doamne, eu să cânt! Dacă cânturile mele June suflete răpesc, Ale voastre inimi rele, Inimi moarte, nu-nfloresc. Astfel vântul dezvelește Cu-al său fraged sărutat Crinul care-mbobocește, Dar nu crinul cel uscat!" Zice și pe loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce- ...
Mihai Eminescu - Preot și filosof
Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...