Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE JUMĂTATE

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 388 pentru PE JUMĂTATE.

Ioan Slavici - Rodul tainic

... capul. Danciu s-a învoit să-i taie capul, dacă nu va fi în stare să se urce, și a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meșter faur să-i facă cățărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate. S-a urcat omul și iar s-a urcat timp de trei zile și trei nopți, și deo­ dată a ... ea, dar nu poate să se ridice de acolo. Lia se încruntă și-i porunci olacului său să se ducă iute și să-l aducă pe moșneag la locul lui. Olacul se puse pe drum și alergă o zi întreagă, de dimineață până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, și pe înserate îl ajunse, puse mâna pe el, îi trase o trânteală bună, apoi îl luă în spinare și-l duse la Danciu, care se și sculă îndată ce ei sosiră acolo ... cu părul de aur. — Dacă vrei să intri în slujba mea, îi zise lui Danciu, scaldă-te în putina aceasta. Țiganul nu mai stete ...

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

... numai; cu ochii tăi frumoși Tu vreai să-mbeți, copilă, bărbații-ntunecoși Cu plete lungi pe umeri, cu bărbi ce te-nspăimântă Puternici ca mânia pe care ei o cântă Cu glasuri răgușite, când pleacă la război! De ce zâmbești ? Aruncă cununile de foi Și pune diademă pe fruntea ta senină ! Ce-ți. pasă dac-ai noștri la alte legi se-nchină ! O, de-ai vedea tu Roma cu turnurile ei, Cu lume ... n număr, puterea oștitoare A Romei în clipita dintâi a atacat, Și ea mergea-nainte ; izbit-apoi a stat, Pe loc strângându-și șirul. În urmă șovăiește, Se apără, se-ndeasă, dar fierul o rărește, Și-n zid, format din piepturi, puterea-și face porți ... pe-ai lor ce-i morți La mijloc, intră-n codri și iau acum cărarea Spre șanțuri. Și din urmă, din față răzbunarea Barbarilor izbește pe ... plini de rane, Se târâie pe șesul castelelor romane Goniți mereu. O sută, optzeci au mai rămas Și mai rămân dintr-înșii la fiecare pas Pe câmpi oșteni de-ai Romei. Câmpia geme cruntă, Ei se retrag întruna, și viforul înfruntă, Și morți de

 

Ion Luca Caragiale - La Peleș

... cari nu vor să stea cum vrea dumneaei. — Lasă-mă, soro, să te potrivesc, îi zice coana Lucsița. Și trage lângă fereastră-n lumină pe frumoasa ei fiică; ia fierul de frizat de dasupra flacării de spirt, îl apropie de buze, suflă-n el și-l vâră apoi în cârlionții ... prea ești nevricoasă!... A să văz. Și coana Lucsița se uită-n ceafa grăsulie a lui madam Piscopesco și o scuipă, pe de o parte să-i mai potolească ustureala, pe de alta să n-o deoache: în adevăr, are de ce să se mândrească o mamă. Apoi, cu mai multă atenție, supune și aranjează cârlionții ... ar a dracului și-afurisită de viață! zice madam Piscopesco. Unde-mi sunt mănușile? Caută cocoanele-n sus... caută-n jos... — Cheamă pe dobitoaca... Unde-i dobitoaca? fir-ar a dracului să fie! ea știe unde le-a pus. — Uite-le! strigă coana ... a încrucișat brațele și s-a așezat bine. Birjarul mână. — Mamițo! strigă madam Piscopesco, uitându-se-napoi către coana Lucsița, care de pe ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... să-l ție sfântul. Ajunse-o vale mândră și frumoasă ­ Părea că-i chiar grădina lor de-acasă. Și sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale ­ Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i vine să nu se mai scoale. Și ... astfel a fi pot: Grădine, rediuri, lacuri, ziduri, șipot. Dar un balaur tologit în poartă Sorea cu lene pielea lui pestriță, Cu ochi-nchiși pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță, Iară Florin ­ inima-n el e moartă ­ Când vede solzii, dinții cei de criță, Sărind la el ... o, scumpul meu odor, Pân- ce să mângâi inima-mi amară Culca-mi-aș capul la al tău picior Și te-aș privi etern ca pe o steauă Frumos copil, cu umerii de neauă. ­ O, geniu mândru, tu nu ești de mine, De-a ta privire ochii mei ... sufletu-i divin: El stă frumos sub bolțile ferestii, Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e-azi și părul lui de aur moale Pe

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N. B. Această scenă se petrece într-un salon mic, pe care francezii îl numesc boudoir , alături cu salonul de joc. El este luminat prin două lămpi cu gazojen, care răspândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante și pe etajerele pline de bronzuri artistice și de porțelane pețioase care împodobesc acel locaș misterios. Trei dame tinere s-au retras în el, urmărite fiind de ... DE PE CANAPEA: De este așa, nu fi egoistă, și ne împărtășește și pe noi cu acea plăcere. DAMA DE LA CLAVIR: Cum? DAMA DE PE CANAPEA: Făcându-ne să auzim romanța. Cânt-o numai pentru noi, ca să vedem dacă poezia e vrednică de armonia cântecului: (Dama de lângă clavir ... DAMELE: Fii liniștit; vom râde cât se poate de încetișor. (Domnul X se pune la clavir, face câteva acorduri armonioase, și apoi cântă următoarele versuri, pe o melodie plină de lacrimi:) Adio... ah! niciodată N-am crezut că pe pământ A mea inimă-ntristată Va rosti acest cuvânt; Dar tu însăți, tu ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... de Chinezi. Deschid, cu permisiunea d-voastră, o mică parenteză istorică explicativă. (Acum două mii de ani, Chinezii declarară resbel Rusiei, vastă țară ce coprindea jumătate din continentul Europei. - Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. Chinezii triumfară și, trecând peste regimentele rusești ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică ... umoare. Dacă nu vă este antipatică figura lui Pim-Pim și doriți să-l mai vedeți, veniți aci și mâne și-n orice zi voiți, pe la orele astea; pentru dânsul procederea d-adineaori este o sacră datoriă pe care în toate diminețile o împlinește cu cea mai strictă fidelitate. Edificiul de colo, pe ușa căruia se văd încrucișate două cotoare de lemn de banan - emblemă ce reprezintă libertatea-n alegeri - este așa numita de chinezi Muma Tutulor. Câtă ... calmă și neofensivă: nici rachitismul primatur al micelor chineze; nici legenda bietului Pim-Pim, fidelul vizitator matinal al Casei-Justiției; nici crâmpeiele de banan încrucișate pe ușa edificiului Mumei-Tutulor; nici chinul sărmanului chinez care este condamnat la intrarea Pungei-Publice să-ncerce a sătura ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare ... său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri ... ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă țigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară pe farfuriuță, iar țigareta în toc, și se sculară să plece. Coana Profira dori să vază ...

 

George Topîrceanu - M. Codreanu: Sonete parnasiene

... florărie. Dar, hocus-pocus, binișor o lasă Cu gura-n jos... E altă boscărie: De sub joben apare-o farfurie C-un șnițel bine garnisit, pe masă. Așa, mereu... Și vulgul cască gura La cel ce pare c-a învins Natura, El concurează pe copiii Muzii. El, din nimic, îți dă fripturi și poame Și, totuși, rabdă uneori de foame... E fabricantul nostru de iluzii. Pagliaccio O zi nefastă ... o mila, Dar aplecându-și trupul plin de grații, Zâmbind i-a smuls un fir de păr, Dalila, Și-a suspinat pe gânduri: — Oh, bărbații!... Testamentul unui poet cunoscut Din cel ce sunt acum o jumătate E cât p-aci să zboare către stele... Las dracului necazurile mele Și-un post vacant la "Contabilitate". Las dragii mele scumpa libertate, — De ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul ... De fag, cari stau în fața odăii lor și cari Țin masa pe picioare. Trei scânduri, cari au capăt pe vatră așezat Și merg până pe laiț, fac slujba unui pat Mai gol și mai nemernic ca tot ce-i prin odaie; Și ghem făcut, pe dungă de scândură ce-l taie, Trist zgribură, sub coaste-i având câteva paie, Copilul înghețat. De calzi genunchi aproape lipiți stau obrăjorii; Ca paiele ... ori dânsa piere!... Piciorul ei de sânge pe drumul grunzuros Și viscolul izbește cu șuier viforos În față-i fulgi; cu pieptul mai gol de jumătate

 

George Topîrceanu - N. Davidescu: din Cântarea Omului

... N. Davidescu: din Cântarea Omului de George Topîrceanu Ploaia A venit întâi un nor călător și-a acoperit ca fumul o jumătate de cer și soarele. Eu mi-am dezgolit picioarele și-am pornit încet pe drumul care duce la pădure. Toți copacii au început să murmure. Mai târziu un fulger a spart pântecele cerului. Copacii și-au încetat ... aducă niște poame și o bucată mai mare de azimă, că până s-o frige vițelul mor de foame... Phi! câte lucruri ciudate am văzut pe unde-am trecut. De vreo două ori am fost chiar slugă și-am păzit o turmă de râmători. Dar stăpânul m-a luat ... băț uscat de măslin. Vai, tată, prin câte locuri am umblat! Dar să știi că nicăieri nu te-am uitat, ci de câte ori vedeam pe

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)

... o să nu mai calce pe la secretariat. Când preparam examenul de clasa VII la Sf. Sava, locuiam în str. Teilor, într-o casă frumoasă pe care tata o construise cu toată priceperea și gustul lui cam aristocratic. În fundul curții era o grădină cu o boltă de viță. Acolo mă ... tutungerie de lângă Biserica Olari, trebuind a doua zi să mergem la via senatorului Const. Paulescu, frate cu tatăl meu, inginerul Ion Paulescu. Pe când vărul meu tocmea cutia cu iarbă, eu cercetam jurnalele și revistele apărute de sărbători. Un actor Alexandrescu, de Ia Teatrul Național, scotea pe atun- ci o revistă săptămânală și literară Biblioteca familiei. Aveam pe vremea aceea un mare respect de lucrurile publicate. Unde e candoarea copilăriei mele de odinioară?! Și mi-a venit aproape să leșin de ... emoție când găsesc, în prima pagină, poema mea de la Sinaia: Odă pentru vila Antimescu. Ea ocupă toată pagina întâi a revistei și jumătate din pagina a doua. Am cumpărat, bineînțeles, cele 5 numere găsite la tutungerie și am fugit spre casa unchiului meu din str. Armenească ... prezentării volumului meu de versuri la premiile Academiei, în 1911, un raport extrem de elogios. Academia totuși nu m- a premiat atunci nici ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>