Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PARTEA DE JOS
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 417 pentru PARTEA DE JOS.
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar ... vânt. Și plângea Simina și privea-n pământ Și-și vedea viața toată pustiită Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită Ca d-un veac de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de spus. Ieri, de către seară, a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai bună-n sat Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat Mere; și Simina ... Și cu-aceste gânduri ea s-a-mbărbătat Dar în clipa asta Turcu și-a nălțat Capul, întorcându-l într-o
... pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e ... fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în unghere de ziduri; despărțiri sfâșietoare, în praguri de uși. O întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un frământ, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l citea ca pe o ... carte. Știa când răsare luceafărul; când pornea la drum carul mare; când își încorda strunele lira; când își aduna puii cloșca. Era un astronom. Și de sus, ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... cum că acesta nu era un salon principal de paradă, căci într-acelea l-ar fi uimit luxul sau mai bine zis acea barbară superfluență de mobile scumpe aduse din străinătate, ci o odaie mare destinată plăcerilor intime a băutului de ceai, a jocului de cărți și a limbuției răutăcioase asupra tuturor întâmplărilor, altfel atât de corupte de pe vremea aceea. Ș-aceste lucruri se povesteau în românește, căci sunt lucruri care nu se pot spune decât în românește. Limbajul era parte acela al cucoanei Chiriței, parte acela a filozofiei lui Gane ― dacă cunoaște cineva filozofia lui Gane. Samovarele nalte de alamă galbenă fierbeau pe mese și ceștile de ceai împărțite dădeau minții și vorbirii acea voluptate caracteristică pe care o dă numai sara de iarnă unită cu plăcerile ei. Șezând, alături, pe un divan turcesc, lâng-o masă lunguiață încărcată cu cești, ședeau mai mulți oameni bătrâni, jenați vădit ... ordinul sântei Ana în briliante. Fața era bine lucrată, dar rasa călugăreascacoperea cu desăvârșire conturele corpului, numai mâinile foarte fine și mici păreau mai mult de damă decât de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... să nu vă îndoiți. Câte mi s-au întâmplat din pricina aceasta, nu vă pot spune. Ar fi prea lung și ați râde prea mult de mine, fără ca să iau și eu parte, privind, bineînțeles, cu ochii în jos. Să încep. Când îmi muriră părinții, amândoi în același an, eram mic, mi se pare de șapte ani. Am voit să-i plâng pe amândoi — pe amândoi îi iubeam. M-am apropiat de cosciugul lor. Nu eram singur. Trebuie să știți că tata a lăsat o avere frumușică. Erau dar la capul lui mulți care nu ... Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați uita cam la o parte, m-aș înroși și v-aș răspunde: da. Iar de m-ați privi, chiar acum când mi-au răsărit multe fire albe, ca un copil vinovat, v-aș spune: — Nu, nu e adevărat că ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea ...
... piano... Apoi se dete jos, dar, în contra tuturor așteptărilor sale, constată cu regret că două din sunetele ce îl compuneau, alterându-se prin trecere de timp, degeneraseră: unul, în o pereche de mustăți cu ochelari după ureche, iar altul, în o umbrelă - cari împreună cu un sol diez ce îi mai rămase, dădură lui Fuchs forma precisă ... alerge întâi puțin prin cameră, dar Aphrodita, cu mâna ei fină, cu degetele ei de trandafiri parfumați, îl scoase din încurcătură... Ea îl culese ușor de jos, îl mângâie, îl ridică de două-trei ori până în tavan și, privindu-l lung, îl sărută o dată cu patimă. Apoi îl mai mângâie, îl mai sărută de o mie de ori și îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să alerge ca un mormoloc ieșit din minți ... trandafiri a Zeiței, îl luă pe artist ușor de o ureche și, cu un gest nobil, dar energic, îl azvârli în Haos. O ploaie de strigăte și amenințări. O ploaie de disonanțe,
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
... Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe ... luat? Și se repede roșu ca focul, apucă pe adversarul său de piept și-ncepe să-l zguduie cu putere: — Astea vi sunt mijloacele de luptă? Notele! Dă-mi notele! Am lucrat o noapte la ele; dă-mi-le înapoi că te zdrobesc. — Să n-am parte de ochii mei, coane Alecule! Să n-apuc să mai văz pe liberali la putere, dacă le-am văzut măcar! Ministrul aruncă departe pe Costache și
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... părți: cu o parte a cumpărat acareturi, care-i aduceau destul venit ca să poată trăi cum se cuvine, fără să s-atingă de capete ; iar cu cealaltă jumătate, în bani sunători, a hotărît să să pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia ... lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care s-ar fi dat chiar atunci jos de pe corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de tot: -Prea cinstite domnule, bine-ai venit sănătos la noi în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu ... a pofti la el, i-a spus în cîteva cuvinte ce obicei are dînsul cu musafirii lui. Califul a făcut haz ...
Alexandru Macedonski - Calul arabului
... Alexandru Macedonski - Calul arabului Calul arabului de Alexandru Macedonski Arabul căzuse în aspră robie, Mușchioasele-i brațe legate era... El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga ... l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la ... de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de ... Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, îl roade și ... sfârșit Deschisă îi este pustia cea mare, Cu albă cărare, Cu sân împietrit! Dar calul atuncea, de ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... brutarului, nu știu, dar cât pentru mine, îmi aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră. Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe franceze, germane și grecești [1] ; obligația de a ne trezi dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit ca un tam-tam chinezesc de doamna CuĂ©nim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu care nu erau deprinși; o mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna și examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră la o desperare amară... Deși luam parte la jocurile camarazilor mei când suna ora de recreație, însă cea mai scumpă petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub ... acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin
... tâlhari păgâni! Cum o să vă dau la câini, Că de-atâta sunteți buni". Apoi durda-și întindea Și-n plin durda lui pocnea. Potirașii jos cădeau, În sânge se vârcoleau. Iar Leonti-Arnăutul, Înghiți-l-ar pământul! Nasturi de-argint că scotea [11] De-ncărca o șușanea [12] Și-n Codrean o slobozea, Pe Codrenaș mi-l rănea! Voinicelul meu turba, În durdă se rezema, Baltagul și-l ridica ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de iubire se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de busuioc, pentru că aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... bun? — Măi, potlogarule, îi zise el deodată lui Petriță, eu când eram ca tine, apoi numai gustam vinul și niciodată n-am fost așa de beat, cum ești tu acu. Pe mine mă țineau părinții din scurt, și nimine dintr-înșii nu-mi ținea mie parte, cum îți ține ție mă-ta. Da pe tine măcar ocărăște, măcar nu te ocărăște, măcar bate-te, măcar nu te bate, că-i totuna ... mi sameni tu mie, te-ai aruncat în sămânța cea rea a mâne-ta. — Dă lasă-l, bre omule, hăi, lasă-l de acu, fi-ți-a odată! Știu că are parte, bietul băiat, de probozit. Du-te, Petriță, dragul mamei, și te culcă. Vezi că tatăl tău e zmuncit din botez. Petriță încet, pe cumpănite și bolmojind ceva nelămurit ... aruncă din urmă o privire mânioasă și-i strigă: — Și piei din ochii mei, să nu te văd beat. * * Soarele scăpăta spre asfințit. Ziua de duminică era posomorâtă. Pe deasupra satului, în cerul cenușiu și nemărginit, umblau niște nouri mari, întunecați, și părea că ei au de gând să cadă (să pice)