Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L����I��OR
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 2105 pentru L����I��OR.
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“ „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi ... Ș-apucând în a sa mână un gigantic bolovan. „A mea!“ strigă Strâmbă-Lemne, ridicând un stejar nalt Și-nvârtindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan. Iată că un răcnet jalnic sus pe munte se aude! Urieșii se-ntorc iute, părăsind armele crude, Și zăresc pe Statu ... de-a lungul pe deal sărind Ș-încurcat în a sa barbă ca un ghem rostogolind. Sfarmă-Peatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă. „Săriți, voi, urgia lumei! săriți!... țipă Statu-Palmă, Răsturnați copacii-n codri, măcinați dealuri și stânci, Astupați cărări și drumuri ... lume, Cu fălci negre scrâșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol. El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pământul să- ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
... va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă și împărăteasa se duse la împăratul și-l sculă zicânduÂi: - Împărate! scoală c-a sosit alba în sat. - Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli așa de noapte; nu care ... și se mângâia oarecum văzând pe Siminoc. După câtva timp, acesta scoase batista, se uită la dânsa și văzu teri picături de sânge. Atunci zise: - I! a murit frățiorul meu. Mă duc să-l caut. Și luându-și merinde, plecă după dânsul să-l caute. Trecu prin orașe și sate, străbătu câmpiile și codrii, merse, merse, până ce ajunse la o căsuță. Acolo întâlni pe o bătrână și întrebă ... până acum. Busuioc bănuind pe Siminoc că s-o fi îndrăgostit cu femeia lui, nu voi să-l crează când acesta îi mărturisi adevărul, spuindu-i că nici prin gând nu i-a trecut una ca asta vreodată. El se făcu dârz, începând a-și teme nevasta. Și așa puindu-i
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
... bucălăi, la lână țigăi, la coadă pârnăi, cu coarnele ciute, cu steluță-n frunte, cu trei ciobănei, tustrei verișori, că-s din trei surori. Unu-i ungurean, unu-i moldovean și uni-i vrâncean. Da cel ungurean și cu cel vrâncean pe cel moldovan, ei mi s-o grăit, mi s-o dămolit, ca să mi-l omoare în apus de soare, umbre când pornesc, negure s-opresc pe munți și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei ... lăcrimând, de mine-ntrebând, să-i spui c-am plecat departe-n iernat, pe-o gură de rai, cam de peste plai… Iar de mi-i zări, dacă-i întâlni, măicuță bătrână, cu brâul de lână, din caer trăgând, din fir răsucind, din ochi lăcrimând, din gură-ntrebând — Cioban ungurean și cu cel ... la straiță, ce-mi sui pe Bistriță? — Mioară, mioară, de trei miei în vară, colo-n calea ta, n-ai văzut badea? — Ba l-oi fi văzut, nu l-am cunoscut. — Lesne-i de-al cunoaște nalt și subțirel, tras printr-un inel, la față-albureț, la păr negru creț, negru câte-un fir, fața trandafir, negru câte ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... visuri să-l îmbete, Căci cei mai mulți din oameni după nimic alerg  Să vadă-n cartea lumii un înțeles deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag ... o strecoară Prin nori până la soare  trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune. Viața lumii toate în minte-i a-ncăput. Trecutul... viitorul el poate-a ți le spune; Bătrânu-i ca și vremea cea fără de-nceput Și soarele din ceruri la glasu-i se supune, Al aștrilor mers vecinic urmează ochiu-i mut. De-aceea voi ca dânsul pe fiul meu să-nvețe Cari cărări a vieții-s deșarte, cari mărețe. Dar el din a ... viața-i să coboare o dată pe pământ?" Și murii netezi, roșii, de marmură curată Lumina lunii blânde în sală o răsfrâng, Și aeru-mprejuru-i, lumina- ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi și el; dară păți ca și frate-său cel mare. Tată-său, deznădăjduit, pusese în gând să-l taie; dar fiul său cel mic, Prâslea, veni cu rugăciune către tată-său, și-i zise: - Tată, atâția ani l-ai ținut, ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, și anul acesta, să-mi încerc și eu norocul. - Fugi d-aci, nesocotitule, zise împăratul. Frații tăi cei mai mari, atâți și atâți ... groapei, să o trageți afară. Se lăsă și cel mai mic din frați și, de ce mișca frânghia d-aia îl lăsa mai jos, și-l lăsară, și-l lăsară, până ce văzură că frânghia nu mai sta întinsă, cum este când are ceva atârnat de capătul ei. Atunci frații ținură sfat și ziseră ... și se luptară, până când zmeul băgă pe Prâslea în pământ până la glezne; iar Prâslea se opinti o dată, aduse pe zmeu și, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi și-i și tăie capul. Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulțumi că a scăpat-o de zmeu, și-l ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" Copilița nu sfârșea Și Domnul astfel grăia: ,,Copiliță, mândruliță, Cu sân alb de porumbiță, Nu mai plânge, că ... pe el". Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua, Singur, singur, singurel Pe o zare de muncel. Iar ciobanul se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc de cârniș, El mergea, frate, mergea Pân' ce-n codru ajungea Drept la fagul Mihului, Lăcașul voinicului. Când de fag s-apropia, Ciobănașul se ... pe ist om? El e mare, căci e Domn, Dar, cât e de Domn și mare, Minte coaptă încă n-are! Hai, copii, de mi-l luați, Prin săbii să-l fluturați, Dar nimic să nu-i stricați, Cale bună să-i lăsați, Că de-i Domnul priceput E destul câte-a văzut Ca să afle, ca să știe: Cu Mihul nu- ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieșea Aleodor la vânătoare ca să-și petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăției. El ținea minte ce-i spusese tătâne-său și se silea să-i păzească cuvintele cu sfințenie. Într-o zi, nu știu cum făcu, dus fiind pe gânduri, și alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N ... de omul dracului, să dai și să scapi. Să n-ai nici în clin, nici în mânecă cu dânsul. Făgădui în cele din urmă să-i facă slujba cu care-l însărcina. Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop știa că, deoarece Aleodor i-a făgăduit, apoi are să-și ție cuvântul, ca unul ce era om de omenie, și-i zise: - Pasă cu Dumnezeu, și să-ți ajute să vii cu izbândă bună. Aleodor plecă. Și cum mergea el gândindu-se și răzgândindu-se cum ... e. Caută-l pe pământ, nu e. Caută-l prin ape și prin mări, nu e. Se luă de gânduri fata. Când, către nămiezi, ce-i ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... mândra ți-a aflat Și pe dâns-a aruncat Într-un tău adânc și lat!" ,,Na, voinice, calul meu Să mi-l duci la tatăl meu. De-a-ntreba unde sunt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus Și că-n apă m-am zvârlit La copila ce-am iubit." III Tatăl ... Amândoi îmbrățișați, Pe nisip galben culcați, Amândoi senini la față De păreau că sunt în viață. Atunci craiul s-a căit, În mătase i-a-nvelit Și-n biserică i-a dus Și-n două racle i-a pus, Racle mândre-mpărătești Purtând semne latinești. [2] Și pe dânsul l-a zidit În altar, la răsărit, Pe ea-n tindă l-asfințit! Iar din el, frate,-a ieșit Un brad verde, cătinat, Pe biserică plecat. Și din ea o viișoară Înflorită, mlădioară Ce din ... argint care torc singure, piatra de teacă a sfinteiMiercuri, peria sfintei Joi și ștergarul sfintei Vineri, date de tustrele tânăruluiFăt-Frumos ca să-i fie de ajutor când ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... său ce șede 1 ce veți. În ceri, unde odihnește, De-acolĂ³ pre toț prăvește. Pre pizmașii și pârâșii Domnul va râde de înșii Și-i va mustra de ocară Pentru carea-l supărară. Cu mânie le va zâce A ce stătură cu price Și-i va turbura-n urgie De muncile cu vecie. Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spui de-nvățătură Ce poroncește-n scriptură. Cătră mine Domnul zâce: „Fiiul mieu ești din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine. Și vei ... las să mi să tâmple Asupra mea pizmașii mânia să-ș împle, Sufletul să-m gonească pizmașii la fugă, Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă. Viața-n pământ să-m calce atocma cu pravul Și slava să-m defaime, precum li-i năravul. Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să ... le-a slobozî-le, arse și-nfocate, Aceste vase toate de moarte gătate. Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere Și-ș fată strâmbătate, de-i face scădere. Cine va săpa groapă altuia să-
... George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea ... pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret ... el, el a vâzut-o ! Și-n pieptul lui mânia O clipă șovăiește, rămâne-ncremenit— Și cum deștepți din leșin pe om, când l-ai izbit Puternic d-un perete, așa era ! Colosul De gânduri, la privirea femeii, s-a topit! Și galben la picioare-i
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale ... în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuțiile animate de la Convorbirile literare. Eu am fost dintre privilegiații care au trăit în stricta lui intimitate. Când l-am cunoscut, eram student la Drept. Venea deseori la dejunurile profesorului Const. Dissescu, care-i era prieten și avocat. La aceste dejunuri luau parte fundatorul Ateneului român, C. Exarcu, Costică Arion, Take Ionescu și alții. Joia trebuia să citesc totdeauna ... ...