Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN PARTE

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 1049 pentru IN PARTE.

Alecu Donici - Leul la vânat

Alecu Donici - Leul la vânat Leul la vânat de Alecu Donici Leul, lupul, vulpea și câinele odat', Ca niște buni vecini, s-au fost alcătuit, Cu toții întrunit, Să umble la vânat: Și ce vor căpăta să-mpartă măsurat. Se-ntâmplă dar, că vulpea-ntâi Un cerb frumos au prins, Și adunând pe toți ai săi, Spre jertfă l-au întins. — Acuma e treaba mea, băieți, Le zise leul lor. Voi trebui numai să vedeți Cum eu împart ușor. Și despicând îndat' pe cerb în patru părți, Au zis: "Aceste sunt frățeștile bucăți. Și iată: cea întâi e partea mea de frate; A doua, pe drept ca unui leu se cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge, Pe loc îl voi

 

Alecu Donici - Momița și două mâțe

... Apoi cașul drept în două Rumpându-l ea prea frumos, Au pus întru amândouă Cumpene câte un boț. Dar când cumpăna ridică, Vede c-o parte-i mai mică; Mușcă, cearcă, chibzuiește Și bine nu nimerește. Acum partea cea mușcată Nu trăgea ca ceialaltă; Mușcând iar din acea grea, Tocmai drept ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... fii cu o femeie, dar de ești un om de lume, Trebuie după aceea, doamnă, ca să-i zici, și eu, Care fac din lume parte, ca un om cu manieră, Pot să sar pe ici, pe colo, câte-un gard din drumul meu... Însăși le-ai sărit adesea... Să sar ... Ca să-mi fluture pe buze și să-mi spuie că iubesc! E ciudat, și n-am ce zice, dar ciudat așa cum este, Face parte integrantă din a dragostei poveste Inima este-o enigmă și iubirea un mister, Le urmez, și iată totul: să le înțeleg nu cer ...

 

Alexandru Macedonski - Raze

Alexandru Macedonski - Raze Raze de Alexandru Macedonski Dacă raze de-astă dată voi s-adun cu-mbelșugare E că frunțile brăzdate de al grijilor făgaș Sub a razelor coroană află-o sfântă alinare Și să urle pasiunea nerozescului oraș. Cerurile pentru mine nu mai pot să fie stinse, Îmi vând partea mea de lume pentru partea mea de cer, Către ziua veciniciei zbor cu aripe destinse, Și să mă strivească soarta sub călcâiul ei de fier. Razele de astă dată îmi vor fi îmbrăcămintea, Tot ce am avut cu lumea de-mpărțit am împărțit. Iar de-mi las în urmă corpul, e că-mi duc nainte mintea Și să nu mă înțeleagă decât cine-a

 

Alexandru Mocioni - Conștiința națională

... corpul viu prada dismembrată a avidităței, ambițiunei și domniei străine și precât nu aceasta, apoi prada ilegitimelor interese particulare. Și dacă astăzi o parte a acestui popor, cu îndreptățită mândrie se bucură de marile sale cuceriri, de cuceriri ce fac ca, inima fiecărui român să bată mai ... de a-și vedea realizate toate legitimele sale aspirațiuni. Este deci natural dacă și al nostru popor, pentru trecutul trist și prezentul în parte nefavorabil, caută să-și afle mângâierea și desdăunarea în speranța sa pentru un viitor mai frumos. Acest viitor mai frumos parcă providența l-a ...

 

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață

... totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ... totdeauna un interes mai viu, când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; acesta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult, izbutesc a caracteriza într-asemenea scrieri ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 6

... nevoie-i să mai știi? Astăzi, grav și demn, învață "Disciplina" pe copii ! Și ce ifos, ce mîndrie, Ia uitați-vă la el ! La o parte ! La o parte

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

Alexandru Vlahuţă - Răspuns la o cronică rimată Răspuns la o cronică rimată de Alexandru Vlahuță Așa-i: spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm, Când toți, sub fundul pălăriei, Câte-un crâmpei de cer purtăm? Tu zici: crâmpeile-s la fel... Pe osebitele cărări Toți ne-ndreptăm către un țel, Unii pe jos alții călări. E drept că-n cele patru scânduri Prostia cea mai guralivă Și capul cel mai dat la gânduri Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului mumii, Și-n oasele fosili de bestii Cat rostul și urzeala lumii. Iar alții zilele-și petrec În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te ...

 

Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F

... își aduc folos lor însele, cât și împărăției în care trăiesc, căci, mergând înainte în toate privințele, ele mișcă și dau înainte, pe de o parte, cultura (învățătura, luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din ... autonomia) lui, căci fiecare neam numai atunci se ocârmuiește bine, când se cârmuiește potrivit cu obiceiurile lui, potrivit cu drepturile lui naționale. Pe de altă parte, dintr-un oraș, cum este, de pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăți de pământ din împărăție ...

 

Alexei Mateevici - Hristos la Martha și Maria

... răspuns Hristos: ,,Tu, Marthă, te grijești De multe, dar Maria de asta e departe, Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte

 

Alexei Mateevici - La noul-Neamț

Alexei Mateevici - La noul-Neamţ La noul-Neamț de Alexei Mateevici (Clipe trăite) Clopotnița înaltă domnește-mprejurimea Tihnitei mănăstiri, Și plopii de la Nistru privesc în adâncimea Măreței oglindiri. Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea, Înalt și somnoros... Răcoarea ne cuprinde, și toată mănăstirea Ne pare-un rai frumos. Ne hodinim. Dar somnul nu poate să mă fure Și mă mai duc prin vii. Se coace poama. Cântec răsună prin pădure, Și ziua-i la chindii. Mă-ntorc. Aproape-i slujba și frații se adună De prin chilii ieșind. Chemarea își îndeamnă a clopotului strună... Lumini în hram s-aprind. Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește După un somn ușor... Dar bucurie mare că știu moldovenește: — Bătrânu-i vorbitor. Frumos moșneag bătrânul. Știut-a și pe tata Și pe bunelul meu. Biblioteca? Veche-i. (El totdeauna-i gata Cu ajutorul său.) Destul îi de bogată... A fost și mai avută, Dar cărți s-au mai furat; I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă, Dar șters de-un învățat. Era nerânduială. Acuma-i mai cuminte Monahul pus la cărți. Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte Din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>