Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE FATA
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 557 pentru FI DE FATA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... ceilalți și prietenia tuturora pentru mine, acest merit ar fi prea mic când e vorba de tovarășii mei. Revoltați contra școalelor, cârtind contra profesorilor, nesățioși de studii, cercetând împreună toate greutățile științii, răsfoind ultimele descoperiri, veghind nopțile de iarnă pe formule algebrice și pe operile criticismului modern, acești frați de studii și de viață deveniseră, înainte de vreme, niște capete culte și severe, pentru cari nimic nu era străin cu desăvârșire. Cel mai tânăr era de douăzeci și unu de ani. Slab, palid, cu capul mare și tuns mărunt; ochi negri și vii, gene lungi și lucioase. Nervos și totuși stăpân pe mișcările lui sufletești ... nu, mai bine să ne spuie câte ape de colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau, ca o rețea vânătă, firele vinelor. Gura mică, cu niște buze subțiate, ca ...
... glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să-ndemne la râs pe ceealaltă. O vede mică-n leagăn, și inima ... brațe cu odorul, sub sfântul pătrahil Și tot nu prinde suflet sărmanul ei copil. E singură. Bărbatu-i e dus la liturghie. E prea păcat de moarte ca nimeni să nu fie Din casă la-nviere, și s-ar
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
... George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă, Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Nu există berărie, Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de ... noapte Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi adânc comuna... Numai luna Galbenă ca un bostan Iese, mare și rurală, La iveală, Dintr-o margine de lan. Când și când un câine urlă Ca din surlă... Carul mare s-a oprit Suspendat, ca un macabru Candelabru, Peste satul adormit ... Păcătoșii, Ca să facă iar scandal, — Să te saturi de viață Și dulceața Traiului patriarhal! D-aia zic eu, prin urmare, Vorbă mare: Că ...
... a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturor femeilor ce trec din viciu în viciu, ea o fi căzut în datorii și or[i] fi vânzând pe cale judecătorească singura ei avere: căsuța. Ce-mi păsa mie ― trebuia să mai intru în casă, să-mi mai readuc încă o ... că veghează cusând sau împletind asupra copilului meu. Aș fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal ― aș fi putut fi nebun. Dar la ce? Apoi, oricât de lungă să fi fost acea nebunie, totuși fiecare își are momentele sale de trezie, momente în care sinuciderea e cugetarea cea dintâi, momente de urât, de scepticism, de
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică ... prin mușchii rădăcinii. Prin mândrele grădini în cer ridică Saraiuri albe cůpole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi de maur Iar căile-s cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave, Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah, e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, ...
... noi? Nu sunt fete pe la voi?" ,,Ba sunt, da-s cam mititele, Nu mă pot iubi cu ele. La voi sunt mai năltișoare, Și de chip mai bălăioare, Mi le-a făcut Dumnezeu Tocmai după placul meu!" ,,Barbule de la munteni, De-ai veni la moldoveni, Potoale-ți dorințele Și nu-ți pierde mințile". ,,Mi-oi semăna numele Prin toate cărările Să răsaie flori de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... lumea asta a fost o lungă și aceeași poveste. A fost odată un împărat. Împăratul avea o nevastă. Amândoi aveau o fată. Împărăteasa își iubea fata ca luminile ochilor, dar împăratul se prăpădea după ea. Împăratul, bătrân, bătrân, de câte ori o lua pe genunchi, zicea: — Tu mi-ai deschis pleoapele, că, p-aci-p-aci, era să le închid de veci, fata tatei! Iar peste capul fetei cu cosițe de aur cădea barba lui albă ca niște șuvoaie de apă. Și fata, despicând în două barba mai lungă ca ea, scotea capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul ... ochii-i scânteiau ca doi cărbuni aprinși. Domnița dădu să țipe și nu putu. Sări în picioare, vroi să fugă, da', ca și cum ar fi fost prinsă de talie de niște brațe lungi, începu să pășească spre cântărețul care o aștepta cu mâinile întinse. Când se apropie de el, deschise brațele și, voind, fără să vrea, ca să-l strângă în brațe, mâinile îi trecură prin el, apoi simți un sărutat sub bărbie ... pe jețurile lor ...
... econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila și pentru numai 60 florini pe an, căci e văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai bine decât ori și cine; dar n-o ierta firea să rupă din nici unul dintre cei trei ... Mara, încrețindu-și sprâncenele, și începu să facă în gândul ei socoteala cam câți oameni vor fi trecând în fieștecare an peste podul de plute de pe Murăș. Nimeni în lumea aceasta n-ar fi putut să facă socoteala aceasta mai bine decât dânsa, care atâta timp a stat pe țărmurii Murășului. Ce-ar fi fost adică dacă ar fi luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai mult decât alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva ... nu putea să fie mulțumită de a le fi
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... estetice. Cu toate acestea, patriotismul este în inimile sincere, în afară de orice tendință politică, un simțimînt adevărat și adînc, și întrucît este astfel, poate fi, în certe împrejurări, născător dc poezie. Și în asemenea împrejurări excepționale ne pare a se afla autorul nostru cînd, într-o parte a ... sudoare Țărîna plaiurilor noastre ! Din casa voastră, unde-n umbră Plîng doinele și rîde hora Va străluci odată vremii Norocul nost' al tuturora." Și așa de firesc și de puternic este aici simțimîntul poetului, încît el înalță și nobilitează figuri și expresii cari în alte împrejurări s-ar împotrivi la orce mcercare de poezie în limba românească. Un lăutar poate fi poetic de la sine, și ce simpatie duioasa. deșteaptă Barbu Lâutaru în cîntecelul lui Alecsandri ! Dar un lăutar țigan cu numele Nicolae, în prescurtare Laie — care ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de mărgârint. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Cu o singură trăsură măiestrit ... și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Cu o singură trăsură măiestrit ... și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de