Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FATĂ BĂTRÂNĂ

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 318 pentru FATĂ BĂTRÂNĂ.

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într-o memorabilă ședință a parlamentului, care a avut imprudenț a, sau, mai bine zis, impudența ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce

... răspunse cazacul cu căciula în mână. Marele duce bătu de trei ori în palme, și cei doi voinici porniră. Zburau! Dăparte, dăparte, era un copac bătrân. Acolo trebuia s-ajungă. Cazacul ajunse întâi. Mulțimea puse ochii în jos surâzând. Când călăreții se întoarseră, marele duce scrâșni din dinți; se cletănă pe ...

 

Alexei Mateevici - Cumătriile

Alexei Mateevici - Cumătriile Cumătriile de Alexei Mateevici În zorile vieții, ca și la apusul ei, sunt la românii țărani o seamă de obiceiuri și credințe, vrednice de luat aminte. În ceasul nașterii niște ființe nevăzute, numite ursitoarele, sunt de față și menesc copilului soarta vieții lui. De aceea, în cursul vieții, când sosește cineva la o primejdie de boală, îi fac bătrânele satului de ursită pe o frigare nouă; tot asemenea mai fac și fetelor de măritat, ca să le sosească ceasul mai curând. Când intră tatăl în casă, baba (moașa), pe a carei zbârcită față, deprinsă cu posomorât, se vede o rază de senin, îi sare înainte sprintenă, ca o copilă, și-i spune voioasă veste că are un băiețel sau o fetiță. Dacă noul-născut îi băiat, atunci baba se repede și-i smulge căciula din cap, vestindu-i prin aceasta, înainte de a-i spune vreo vorbă, că are un fecior, căruia-i trebuie astfel de lucruri. Tot asemenea face și cu alți bărbați ce se ivesc în casă. După ce s-au vestit în sat de naștere, încep a veni, una câte una, megieșele și prietenele lehuzei, aducându-i, ...

 

Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...

... n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit. Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit; În urmă tace chiar și a mamei rugăciune ­ La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea și ...

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... pierde cu totul. Marginile acestor covoare sau scoarțe erau cuadrate roșii și verzi, iar în mijloc, țesut în lână, câte-un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verde un[ei] capre, dincolo doi copii îmbrăcați ca-n poveștile dramatizate și care, prin pozițiunile lor, par a afecta reciproce ... decât cei ce se pierd în complexul flecăririi și a[l] petrecerii. Alături cu căminul, lungindu-și picioarele în curmezișul oblonului, ședea un bătrân cu fața prietenoasă și senină. El era ras și rădăcinile albe ale bărbii îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă ... bonomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironicfinețe. O femeie nu ― dar o fată s-ar mai fi putut înamora în el. Dacă fusese vreodată pasiune în sufletul acesta și îndoială, ele făcuse loc unei liniști curate și bătrânești ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... pier... și sabia Domnului e în mâna norodului... și sabia atunci mănâncă carne și nu cruță pe nimene, de la sugătorul până la cel desăvârșit bătrân. Și sângele curge ca un izvor, căci sângele îmbată mintea, ca spirtul și ca vinul... și în acea zi se vor auzi mai multe vaiete ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... plecat nejudecată? MOGÂRDICI: Întreabă pe tat-tău, Baloș, că el ține locul domnului... CREMENE: Și unde-a plecat? MOGÂRDICI: În Muntenia. Era munteancă, fată a lui Neagoe Basarab. A sărutat pe jupânesele și fetele curții și s-a suit în olac. Femeile plângeau ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea ... În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare ­ trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune. Viața lumii toate în minte-i a ...

 

George Coșbuc - Dragostea păcurărească

George Coşbuc - Dragostea păcurărească Dragostea păcurărească de George Coșbuc Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Și din răcoroasa apă Ele-n vreme ce s-adapă, Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de-un fag; șede Supărat, zdrobit se vede. Pe-a lui frunte nori s-adun Și privirile-i curate De grei picuri par udate; El tresare: nu-i semn bun, Căci tot stă căzut pe gânduri Și suspină-n dese rânduri. Cum nu-i neamțul blăstămat, Căci se face, ce se face, Multor feciori nu dă pace Și nici mie nu mi-a dat, Că m-a scos din sat afară Să mă ducă-n altă țară! Vai, și neamțul nu-i milos, Nu se uită și nu cată De-i ești frate, de-i ești tată, Numai om să fii frumos; Te dezbracă și te tunde Și cătană te răspunde. Iar cătană... n-ar fi greu Și plăcea-mi-ar, plăcea mie Să tot fiu în cătănie, Dac-aș fi-n pământul meu Să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>