Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA UN CAP LA ALTUL
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 319 pentru DE LA UN CAP LA ALTUL.
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... mă? -Am venit la d-ta ca la un duhovnic... N-aude nimeni? -Aș! cine s-auză? -Neică Stavrache, zise popa înecat, m-am nenorocit! -De ce? Popa a-nceput să plângă cu hohot și să se bată cu pumnii în cap. Neica Stavrache nu înțelegea deloc. -Ce să mă fac?... ce să mă fac, neică?... spune d-ta, că mi-ești frate mai mare... Ce avea ... a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atîtea acareturi și cuprins, mai bogat decît multă lume dimprejur! - frate-său! preotul - să fi fost capul bandei de tâlhari! Și cu toate astea era adevărat. Dracu-l împinsese! Și nenorocitul își povesti din fir în păr toate isprăvile. Călcarea de la el fusese un marafet ca să adoarmă bănuielile. Cu câteva zile înainte, un notar de stat - era cam beat - dușman vechi al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: "Bun buiestraș ai, părinte! ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile-n urmă!" și pe urmă: "Bine-ți mai merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie! Cum ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și tocmai aceasta face că Copoul este o primblare singură și unică în felul său între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din București. Poetul care a cântat: Frunză verde de bostan, Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ca un ... moda Parisului și a Vienei, se coboară în cofetărie. Cea mai vizitată cofetărie este acea din ulița mare, în preajma uliței ce duce la palatul domnului Sturdza; în această cofetărie adeseori societatea este așa de numeroasă, că gustătorii nu-și pot apropie lingurița cu înghețată de la farfurie la gură, și scaunele se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca ... băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără
Panait Istrati - Chira Chiralina
... — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin, o haimana suspectă, servitorul plăcintarului kir Nicola. Dar, ce? Eu ce sunt? Un zugrav de case și, pe deasupra, o fostă slugă a aceluiași plăcintar! Și dacă mâine am să mă duc în altă țară, numai pentru atâta ... ei și să facă din odaia mea o hazna! Ei drace! S-ar zice că nu e nimic mai inteligent pe lume decât să prăsești la proști, să umpli lumea de sclavi și să devii însuți primul sclav al acestei prăsile! Nu, nu!... Mai bine un prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, se umplu de mulțumire sufletească, căci Dumnezeu îi dase un copil tocmai după gândul său. Învățând el toată cartea, împăratul a început a trimite pe fiu-său din cetate în cetate ... este, zise hoțul într-una din zile, să ciordești, fără să te prinză cineva; să buzunărești și pe dracul, fără să te vază nici pui de om sau altă gadină; să n-apuce să cază și tu să găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu să iei și să păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, să fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald ... ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... partea lui de bine pe lume. Înaintea lui Dumnezeu, în adâncimile tainice ale destinelor omenești, cine știe dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a unui răsărit care întârzie. În ce vifor am trăit noi, e de mirare că mai avem și ce-avem. Mă gândesc la cât sânge s-a vărsat pe bucățica asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de semă că în limba noastră instrumentul de țesut se cheamă "război". Cântece însă, cântece de vitejie și de dor, avem cum nici un alt neam de pe pământ nu cred să mai fi avut vrodată. E aproape singura artă ce ne-a rămas întreagă din zilele acelea. Binecuvântată, mântuitoare ... te înțelege! Sunt insule care răsar deodată din valuri, în urma unei uriașe zguduiri telurice. Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice ...
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... nu era pus în rânduială, ci toate obiectele zăceau aruncate în toate părțile și încă unul peste altul. În fundul scenei se vedea o bucată de pânză mânjită cu vopsea albastră închipuind marea cu valurile, alăturea era o treanță ce închipuia o parte dintr-un castel, mai departe un coÂdru, o cascadă și o peșteră, toate bucșite una peste alta, un adevărat haos pierdut în întunecime. La dreapta atârna un nor dintr-un copac rezemat de coloana unei zidiri, iar la stânga luna, făcută din o hârtie unsă cu seu și întinsă pe un cerc, zăcea aruncată pe un poloboc, de după care se ivea soarele tot din hârtie transparentă mânjită cu roșu. Pe vârful unui munte se afla o pereche de pantaloni și o căciulă floÂcoasă cerchezească. Pretutindeni prin unghere se vedeau arunÂcate oale cu boieli, scaune stricate și prăvălite, butelii — se înțelege ... mi, așa-i că voi căpăta rochia?!... Suflerul. Da contenești, doamnă, cu șăgile?... ceilalți așÂteaptă intrarea în roluri. Burakova (alergând spre sufler, îi șoptește la ureche) . Te rog, drăguță, lasă-mă un moment să înduplec pe Aristid, și zău că îți voi da încă un ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... vestitul, înfricoșatul hatman Baltag? A chemat îndată slujnica spre a stropi cu apă pe soția sa; a trimis după un doctor; apoi repede s-a scoborât în curte și a alungat pe toți ciracii săi, dând, la care cum apuca, drept ziua bună câte un picior în spinare, întovărășit de câte o zdravănă sudalmă. Știut este că multe femei au meșteșugul de a pune pe bărbații lor sub papuc. Din numărul acelora era și hătmăneasa. Astfel, prin un mijloc sau altul, ea puse o mare stăpânire pe hatmanul Baltag. Puțin câte puțin, zi cu zi, an cu an, ea tot mai mult îl supunea voințelor sale ... lași singur. Sluga credincioasă ieși, și Baltag închise ușa cu zăvorul. — Să-mi fumez întăi ciubucul, zise hatmanul ș-apoi sara bună. Punând cuțitul la îndemână, el se răsturnă pe jilț cu picioarele întinse spre foc, și, după fiecare înghițitură de vin slobozea câte un gât de fum din ciubuc. El începu să gândească la fel de fel de lucruri, la supărările lui de față, ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... Constantin Stamati-Ciurea - În vis şi aievea În vis și aievea de Constantin Stamati-Ciurea I ... Dulcea armonie a orchestrei, ce cânta un vals fermecător, îmi gâdilea auzul și, când am intrat în salonul de bal al cazinei de la Spaa, dansul era în cea mai mare înfocare. Sute de perechi se învârteau în acea volbură atrăgătoare, și dinaintea ochilor mei treceau atâtea femei frumoase ce semănau cu un legion de îngeri coborâți din nouri cu aripile ascunse sub stofele bogate ale rochiiÂlor și horbotelor de mătase. Ele abia atingeau cu piciorușele lunecosul parchet. În coafurile lor străluceau diamante, care pare că, trecând prin bolta cerească, se aninaseră în mândul lor ... mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână. — Sofio, Sofio! strigai eu ștergându-mi sudoarea rece de pe frunte, vină, te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a apropiat de căpătâiul patuÂlui meu și s-a pus pe un scaun. — Sofio, i-am zis eu, luând-o de mănușița ei uscată ca
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând ): „Și mă cere, mamă, cere. — Cine dracul te mai cere? — Și mă cere d-un bărbier..." PAMPON ( intrând prin fund ): Aici este frizăria lui d. Nae Girimea?... IORDACHE ( sculându-se politicos ): Da, poftiți... Barba? părul? PAMPON: Nimic... IORDACHE: Atunci, poate ... PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de... IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată... pac! PAMPON: Ei, nu de măsea... sufăr de ...