Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 1311 pentru DE LA.
Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s ... au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor... De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt ...
... ucid zdrobindu-se de stânci. În timpurile de demult, strămoșii noștri aveau obicei de a îmblânzi șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din tributul ce se plătea sultanilor după închinarea Moldovei. Acest tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând în balade ca imagine de vitejie și de repezime. Un voinic e Căpitan Șoiman și are ochi șoimuleți . Un cal sprinten zboară ca șoimul . În balada lui Serb-Sărac descrierea alergării cailor pe ... în chipul cel mai poetic: Alalah! cai arăpești, Alalah! cai tătărești, Cum mișcau copitele Ca șoimii aripele. [2] În letopisețele noastre se zice că semnalul de război se da prin buciume. Domnii porunceau a buciuma când oastea română era gata a se încleșta la luptă cu dușmanul. Este dar de presupus că în secolele de înainte buciumul nu era numai o țevie de cireș, ca acela al ciobanilor de la munte, ci un instrument de metal, un soi de
... Să n-o joace Alți feciori. Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră, Să n-o strângi prea mult la tine, Că ea, biata, de rușine Mai mult horă N-ar juca. Tu o vezi și n-o-nțelegi; De-o cuprinzi, ea știe una: Moartă-n brațe ți se lasă, Dar de ciudă plânge-acasă, Plânge-ntruna Zile-ntregi. Calea ei să n-o colinzi —De-i vedea-o la fântână, Treci și las-o-n bună pace, Nu glumi, că ei nu-i place. Nici de mână Să n-o prinzi! Ea va zice tot ce vrei; O desmierzi și nu te vede, O săruți și-i pare bine. Ah, dar ... te puie Pân-acasă S-o petreci. Nu știi cât îi faci de rău! Mă-sa-i rea și nu o crede, Și-o primește de pe-afară Cu bătăi și cu ocară, Cât ce-o vede C-un flăcău! Dar te uită să știi ce-i Pe la casa lor! De iese, Ori de intră oarecine! Tu să știi pe cel ce vine Mai adese Pe la
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei cruci de iatagane ruginite, stă coliba Șuerenilor, mândră și ridicată de la pământ ca la trei tălpi de grindă. De zăvorul ușii e priponit roibul, și suflă sperios pe nări răsfrânte, și bate cu copita iarba de sub picioare. În colibă mama Kira se dezmiardă între copiii săi: o fată mare ș-un flăcău. Fata e bălaie; flăcăul e oacheș
... râzi? Ah, cum mă dor Aceste râsete-ale tale! Ea are flori de crâng la sân, Și-n păr un trandafir sălbatic, Și părul ei de rouă-i plin. Ei, las să râd! Tu ai cules Trei fragi, venind peste coline, Și vezi cu ce mi te-ai ales! Trei fragi ... atât e doară bine! Căci n-am putut în deal să ies; Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine! Cu ochii-nchiși și strânși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! Fricoasă ești! Da! Te-aș vedea! Fricoasă, eu? Așa e frica? N-ai milă de ... că eu n-aș vrea Să-mi fie șchioapă nevestica! Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămâne! Eu nu zic ba! Dar uite, joi Ni-e ... ție vreau să-ți fiu pe plac; Și n-o să joc, și ce-i cu asta? Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac? La nuntă-mi, bată-o năpasta, Să nu joc eu? De ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El ... păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea — zice Veda — Este mută, vecinic rece. Gupta strigă, dă un ordin, Dă pe-al doilea, dă vro zece Ș-apoi ... omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mândru Cu virtuțile ce are ; Deci nu-i o minune dacă Dintr-atâte mii de sute De femei, nici una mândră N-am găsit de-a ei virtute ? Iar frum'sețea-i bun netrainic Și ispititor la rele, Știu nevestele-acest lucru, Și, vezi, ce cuminți sunt ele! Când ajungerea frumuseții Este-atât ...
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... • • Vai, o, Țară Românească Vezi cin' să te stăpînească ? Un Dumitru Turnavitu Care n-ai mai fi gînditu ! Păi, să te fi dat de-o parte, Că facea prin București Tot tarturi mavroghenești ; Apoi avea o mîndrie Lipită de mojicie Și-atîta o semeție, De nimeni nu vrea să știe ! Venea la dînsul boieri Pentru niscareva trebi Ca la un stăpînitor Țării oblăduitor ; Iar el ca un blestemat, Ședea în pat răsturnat Și boierii în picioare Stînd cu capetele goale. Alteori sta prin pridvor ... din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și o ghebă în spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu iminei, Se desprinsese cu ei. Iar să-l fi văzut călare Chiar vătaf de haimanale. C-o grămadă de voinici Tot arnăuți, șocarici, Avîndu-i pe lîngă dînsul De nu puteai să-ți ții rîsul. Și da prin tîrg cîte-o raită Ca să-l vază lumea toată La ce treaptă a ajuns Și cît s-a-nălțat de ...
Vasile Alecsandri - Serb-sărac
... sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc! Cu aur să-l cumpănesc." ,,Nu mi-e negrul de vânzare, Nici mi-e negrul de schimbare, Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată că-l zărea, Din sarai, de la zăbrea, [3] Și din gură-așa grăia: ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea, lângă zăbrea, Să-ti dau iuzluci cât îi vrea, [4] Negrul tău să-l primenești ... fac Să vin turcilor de hac!" ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult mi-ești drag și-mi ești pe plac, Dar eu, frate, mult mă tem De căzlarul din harem [7] Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap Și cu solzii mari de crap. El că-și are-un bidiviu [8] Cu sânge de argint viu, Un fugar neîntrecut Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut". ,,
... Gheorghe Asachi - Castorii Castorii de Gheorghe Asachi Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Și păzind iconomie, Spre nutreț ave-n camară Tot producturi de la țară: Frunză, scoarță, nuci și ghindă, La prânz, cină și merindă. Cu această rânduială Trăiau fără de sminteală În duratul foișor Acii soți cu fiii lor Fericiți, d-ar fi urmat Cu cest metod măsurat, Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moștenire, Și-n repaos gios trăind, Mai presus n-ar fi dorind. Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin ... Ce la curte se dregea, Cât-armonie, lumină, Se lățea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La aceste luând sama, A castorului madama Începu la
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... Andrei Mureşanu - Glasul unui român Glasul unui român de Andrei Mureșanu Informații despre această ediție La ceriu, părinte bune, de caut cu umilire, În darn 'mi este ruga, deșert al meu suspin! Un vierme, de se mișcă, tu scii de a lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De n'a păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de ...
... fulgeri repezea Pe Stoian popa-l lovea, În cenușă-l prefăcea! [5] ↑ Acest Stoian care, după cum zice balada, s-a lăsat de popie și de sfânta liturghie de s-a dat în haiducie, nu a fost singurul hoț ieșit din sânul clerului. Pe la 1820, s-a mai ivit în țară un alt voinic de drumul mare, anume Andrii Popa, care, când se întâlnea cu potira, striga la tovarășii lui: Dați, copii, în numele Domnului! El a hoțit mai mulți ani, bătându-și joc de domnia lui Suțu, dar în fine a fost ucis în luptă de viteazul Mihai Cozoni, care primise ordin de la vodă ca să prindă pe Andrii viu sau mort. Vezi în Doine și Lăcrimioare balada lui Andrii Popa. ↑ A da și a ... i dă mâna. La înmormântări se fac colaci mari ce întovărășesc pe mort, cu pompă, până la mormânt și acolo sunt împărțiți la săraci. Cuvântul de colaci a ajuns cu vreme a fi sinonim de prezent , plocon . Așa, locuiturii de