Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... s-arăte, cu aur se-nfășoară, Întocmai ca măgarii cu scumpele harșele; De gât, de mâini, picioare în ele ferecați, Vrăjmași odihnei, iarna ei tremură de frig, Iar vara de căldură nu pot să se scutească. Departe de la mine podoabe aurite Nerozilor plăcute! Și voi, peruci, lipsiți! Cu-a voastră amăgire destul m-ați necăjit. PERIERG: Bre, ce văd eu! Un Satir cu scump caftan în spate, Cu pantaloni, ciubote ce-a lui picioare strâmbe Le-arată mai ciudate, iar coarne nu se văd! A, ce caricătură! Ce lucru minunat! De unde oare? Cine-i? Și unde se mai duce? — Dă-mi voie, frățioare, să te întreb ce cauți Pe locurile-aceste? Îmi pari a fi străin? De pot să-ți fac vro slujbă, mă rog să-mi poruncești. SATIR: Lipsește, piei din ochi-mi! Nu-mi trebui a ta slujbă ... din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte mulțumesc! De toată osteneala și truda ce-a avut. Acest om ce ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... un an Vătaful și chelarul? Putea-voi să sporesc Mai multe buți la velniți, mai multă apă-n iazuri? Nu este mai cuminte și cel ce-și frige ochii, Suflând cu ne-ncetare cărbuni înflăcărați, Ca să priceapă soiul și firea de metal; Căci noi cunoaștem bine ce-i buche și ce-i vede, Și osebim argintul din aur, din aramă. Știința pentru boale și cea de buruieni Sunt iar minciuni. De pildă, te doare capul rău, Un doctor îți ia mâna, te pipăie la vână, Și de-i vei da crezare pricina e din sânge. Dacă slăbim, ne zice că sângele-a stătut; La fierbințeală iarăși pe loc îți dă ... în post numai scrumbie, Atunci lăsând paharul m-oi apuca de carte. Medor se jeluiește hârtia că stricăm Cu scrisul și tiparul ce nu sunt de folos, Încât îi este teamă că n-a să mai rămâie Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mândri. El nu dă pe Seneca un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte.
Mihai Eminescu - Amorul unei marmure
... Mihai Eminescu - Amorul unei marmure Amorul unei marmure de Mihai Eminescu Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc, Și norii-și spun ... senin. Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sînu-mi gingașul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie, Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir, Aș face al tău zîmbet un secol de ... Ca sceptrul mîna blîndă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie, Ca un smintit ce
... pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle... în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!... Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol? și toate prăvăliile închise!... s-ar întreba oricine, care nu știe câtă grije are mam ... Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam' mare. Mam' mare se ridică bătrânește și se duce în coridor: - Goe! puișorule! Goe! Goe! Goe nicăieri ... în coridor... De ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... la drum ce să iau, să m-apuc de încărcat? Cucoana Tot ce trebuie să aibă o damă de neam înalt; Oh! dar cât sunt de mâhnită, și mamzela m-au lăsat, Dar prințului Furtunatic nu te-ai dus să dai de știre De-a mea în grabă pornire? Dar mai ales cu cuzinul' ce și ție ți-au plăcut? Bărbatul Ca să mă fac eu și crainic, timpul nu m-au încăput. Cucoana Bârfești, mă rog dumitale, mai mult ... Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n sus întoarsă; Pun în caretă cățălul ce i l-au dat un iubit, Pun și motocul cucoanei de un amic dăruit; Acolo găvănoșele, aici șipuri, butelcuțe; Aice pun cănărașul în aurită pușcuță, Aici capele, bonete, crinoline și festoane; Acolo fleacuri de modă ce
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... la drum ce să iau, să m-apuc de încărcat? Cucoana Tot ce trebuie să aibă o damă de neam înalt; Oh! dar cât sunt de mâhnită, și mamzela m-au lăsat, Dar prințului Furtunatic nu te-ai dus să dai de știre De-a mea în grabă pornire? Dar mai ales cu cuzinul' ce și ție ți-au plăcut? Bărbatul Ca să mă fac eu și crainic, timpul nu m-au încăput. Cucoana Bârfești, mă rog dumitale, mai mult ... Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n sus întoarsă; Pun în caretă cățălul ce i l-au dat un iubit, Pun și motocul cucoanei de un amic dăruit; Acolo găvănoșele, aici șipuri, butelcuțe; Aice pun cănărașul în aurită pușcuță, Aici capele, bonete, crinoline și festoane; Acolo fleacuri de modă ce
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun ... tăria de ...
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... au strâns un punct de spaimă, iar râurile țării Din curgeri întorcându-și întreagă matca lor, Năval-au dat s-alerge spre munți către izvor. De ce să stau pe gânduri, cu lunile și anul? Voi pune pantă nouă, voi trage buzduganul, În fier, și voi adauge venin de șerpi uciși Și-oțel de-un lat de mână pe-al spadelor tăiș, Să pot tăia cu ele cum vreau de-ndemânatic, Un cal, apoi voi prinde pe cel mai furtunatic, Și voi zbura ca vântul, ca gândul de turbat, Și voi răpi pe fata lui Stâlpeș împărat! Trei zile numai! Vreme destulă-i doară asta! Trei zile, și-n palaturi aduce-mi-voi ... dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă de mătasă Și perini moi, scoboară pe prag întraurit Și trece prin pridvorul de marmoră, cioplit, Cu barda și se duce de-a dreptul la portița Gradinii și-apoi intră cu zâmbet copilița Pe-o aripă de ușă, că-i ușa cu zăvor Și două aripi are de-argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... Un ungurean intră cu zgomot: - Câte parale icrele moi? Dar negustorul, strângându-și sprâncenile, ca și cum ar fi voit să facă o asociație forțată de idei depărtate, răspunde prin o altă întrebare: - Câte-ți trebuie, drăguță? - ...Vreo două-trei chile. - Așa?... Da de unde ești d-ta? - De unde sunt, de unde nu sunt, câte parale? - Daca nu spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță; aici e băcănia a ... la dv., marfa la mine; dacă vrea să cumpere, să poftească conul Iancu aici, că ne învoim noi. A plecat băbuța foarte mâhnită de insuccesul misiunii sale diplomatice. Înainte de amiazi, intră în băcănie un funcționăraș foarte pirpiriu, deși afară era destul de ger; zice: - Băiete, o drojdie. După ce bea drojdia și-și suflă în degetele degerate, funcționărașul își face loc cu pardon prin înghesuiala prăvăliei și ajunge până la taraba de marmură. Aci se oprește să dea un târcol cu ochii la marfă. În momentul acesta, negustorul scoate capacul de
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Își duse brațele spre piept Și se-nroși, părând c-așteaptă Un lucru nou și înțelept: Iubirea unică și dreaptă. * Sorbea voinicul din privire Minumea ce-l încremenise, Și revenindu-și în simțire Îi prinse mâinile si-i zise: “De ești un vis, sau ești reală, De ești, sau nu ești, sau poți fi, Tu ești icoana ideală A năzuinții de-a iubi. Eu te-am visat de-atâtea ori, Te-am căutat pe zbor de vânt, Te-am îmbinat pe cer, din nori, Din toamna blândă pe pământ; Te-am deslușit într-un miros, Dintr-un amurg de zi de vară, Și nu a fost nimic frumos Fără ca umbra-ți să nu-mi pară, Te știu că ești prin tot ce-i viu, Precum e raza de la soare, În tot ce este străveziu: Văzduh sau apă curgătoare; Te știu, te simt, te și trăiesc, Te voi trăi îmtotdeauna, Lăsând viesparul omenesc Să-și schimbe patima cu ... spre ea, avea un țel, Acum, mergând, umbla-n neștire. Și câteodată sta pe loc. I se părea că-i iese-n cale Un năzdrăvan de dobitoc Ce se-nchina măriei-sale, Purtându-și ochii pe-o tipsie În labele de
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și ... în definitiv, pacoste însă nu de tot. Întors din prima sa călătorie conservator-democrată, Caragiale mi-a spus: Mă, știu c-am avut de ce râde! Și această formulă rezumativă a revenit pe urmă, ani de zile, în gura lui Caragiale. Sub perturbările de suprafață, după ce