Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE AJUTOR
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 265 pentru DE AJUTOR.
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... întinde mâna și a-ți da orice ajutor. — D-ta? Dar ce folos poți să-mi aduci? Socoți poate că am nevoie de bani? Nu, domnule, eu nu sunt săracă de bani; că n-am ce face cu ei; sunt săracă de noroc! M-am născut într-un ceas rău; ș-acel ceas îl plâng acuma. — Dar știm și noi, draga mea, că multe sunt care ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe de-o parte, Ștefan, pe care-l iubeam; pe ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... Adecă, de! Ce să zici? Ar fi fost și ei, poate, mai îngăduitori, și mai cu răbdare, dară burta le da ghies și îi făcea de multe ori să fie neînțelegători. Într-acestea, boierului pe moșia căruia se afla acești oameni, caĂŠși urgisiți de Dumnezeu, i se făcu milă de ei și, într-o zi, când veni să se roage pentru sălaș, el îi zise: - Omule, te văz harnic, muncești de te spetești, și două în tei te văz că nu poți lega. Iată, eu mă îndur și-ți dau un petec de loc, să fie de veci al tău. Du-te de-ți alege petecul ce-ți va plăcea și apucă-te numaidecât să-ți faci un bordei. - Bogdaproste, cucoane, și Dumnezeu să priimească. De unde dai să izvorască, răspunse bietul om. Se duse de-și alese un petec de loc și până în seară groapa pentru bordei o și dete gata. Nepartea lui. Cum se brodi ca locul ce-și alesese să fie alături ... arăta a fi mulțumit, dară se îndoia. Se înfățișă înaintea boierului. Bogătașul, mândru și cu pieptul deschis; săracul umilit și strâns la piept de sta să-i crape sumanul cel zdrențuit ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
... acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrĂ©mea și anii, de au scris acest lĂ©topiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vĂ©de cu ochii săi și multe zmintĂ©ște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vrĂ©me de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat." După acĂ©ia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am ... făcut Alexandru vodă cu craiul leșesc 25 Domniia lui Iliiaș vodă și a lui Ștefan vodă, ficiorii lui Alixandru vodă celui Bătrân 26 De războaiele acestor 2 frați 27 Al doilea război 28 Al treilea războiu 29 Al patrulea războiu 30 Al cincilea războiu 31 De împăcarea fraților 32 De niște tătari ce au prădat țara în doao rânduri 33 De orbirea lui Iliiaș vodă 34 Domniia lui Roman vodă, ficiorul lui Iliaș vodă 35 De domniia lui Pătru vodă 36 De moartea lui Roman vodă 37 ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... politicos ): Da, poftiți... Barba? părul? PAMPON: Nimic... IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap? PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de... IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată... pac! PAMPON: Ei, nu de măsea... sufăr de bătăi... IORDACHE: De bătăi ?... Știi cum le... PAMPON: Ei! Lasă-mă-n pace, omule; nu mă spăl la cap pentru că sufăr de bătăi de inimă. Înțelege odată că n-am venit pentru alișveriș. IORDACHE: Atunci, pentru ce? PAMPON: Am o trebuință cu d. Nae Girimea... Nu cumva ești d ... o carieră ca tânăr... IORDACHE: Mai e vorbă... CATINDATUL: A! eu aș fi avut parale multe, daca nu mă-n-curcam în tratație de amor pe vremea războiului. O iubeam, o iubeam!... și ea mă traducea... cu un ofițer de itidenție. IORDACHE: Ei, ș-acuma? CATINDATUL: Acuma... nu-ți spui? catindez la percepție. ( mâhnit ) Dar catindez de mult... Știi, catindezi azi, catindezi mâine, o lună, două, trei, un an... Bine, până când? Nu zic să mă facă ajutor, ori reghistrat, domnule, dar măcar acolo ceva. IORDACHE: Adică să te înainteze. CATINDATUL: Măcar un copist
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frânÂghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lunÂtrele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își ... la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, conÂtele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îmÂpreunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungurești și rusești de Viatka. Rezultatul obținut se judeca la concursurile hipice, ținu Morunul, nisetrul și somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... avea nici o trecere; ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste. Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise: — Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculți, că ești rea de gură și înnărăvită și că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta, din pricina ... lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint și le dă tătâne-său; apoi deschizând lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi ies din ea, încât moșneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea bogății! Iară baba a rămas opărită și nu știa ... pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de ...
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
... ce le-a dat cerul. Acest om, lăsîndu-se cu totul în posesiunea inspirărei inimii sale cei nobile, dete lui Verdi mijloacele necesarii de a-și complecta educațiunea muzicală. Verdi priimi acest ajutor, fiindcă încrederea ce avea în fortele sale dispozițiuni muzicale îl lăsa să prevază că viitorul va arăta protectorului său că nu s-a înșelat ... o viață fără speranță și fără proiecte, o viață, zicem, de apatie și melancolie, în care nu îndrăzni a cere nici o distracțiune de la artă, pentru că cunoștea neputința ei de a-i alina o durere atît de mare. În fine, după acest period de timp, plin numai de memoria pierderii consoartei sale, d-l Merelli prezentă lui Verdi un libret ce fusese declarat de nemuzicabil de către un maestru, al cărui nume de delicateță îl vom ține secret; acel libret era opera Nabucodonosor . Plăcu prea mult lui Verdi acest grandios argument, îl învesti numaidecît cu o muzică briliantă ... 1844, dete la Roma frumoasa opera I due Foscari , care-i procură o a patra solemnă consacrare reputațiunei sale dobîndită cu o așa de mare celeritate și susținută printr-o serie neîntreruptă
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... neglijența cea mare, când iată-l că intră în cupeul meu foarte îngrijat, zicându-mi cu grăbire: — Noi, domnule, ne aflăm aici la jumătate de drum între două stațiuni și ne oprim numai un minut, apoi iarăși ne întoarcem îndărăt la stația cea mare, ca să luăm ...
... De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului ... înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O! Doamne! ce văzui! în loc de înfricoșatul urs, văzui o veveriță mică și sprintenă care sărea de pe creangă pe creangă, se uita galeșă la mine și părea a se strica de râs de fiorii ce-mi dăduse. Iar eu nu tăgăduiesc că în acea clipă ...