Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... singură femeie lipsită ce-i de patemi Și eu... eu îl voi crede, în stare tot să cred:  Numai a ei făptură de înger dac-o văd  Că niciodată buza n-atinse-o altă buză, Că niciodată-urechea de-amor nu vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins, Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin Și mâna asta dulce, ca floarea cea de crin, Că nu a strâns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns  Că setea de iubire pe ea n-o au atins. Dar vai, e prea frumoasă! Putut-a sta-mprotivă  Plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă  Acelor vorbe calde, șoptite cu durere, Ce aerul îl umplu și inima de miere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... albele pieptare De za — puternici marturi ai apărării lor, De-ar vrea să-i năvălească sălbaticul popor — Și-n codri ei lăsat-au, de-ar fi vro mișelie, Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se ție. VI Acolo fete blonde cu ochii de azur Cântau sinistre cânturi de luptă, și-mprejur Flăcăi înalți, sălbatici, jucau cu vuiet mare Războinicele jocuri a ginților barbare. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbați stau în șiruri, iar cupele cu mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntruna, Din om în om. Iar astăzi paharnic e ... se-nchină ?" El vrea să se desprindă și urlă, e turbat. — „Ah, până când toporul nu-1 văd adânc intrat În pieptul tău de fiară, eu nu te las, romane ! Lovit se simte Tibull de multe buzdugane Și sângele-i țâșnește din calde tăieturi: Atunci cu nebunia supremei izbituri Se scutură, de fată abia se mântuiește ; El prinde pe Hiltruna de mijloc și-o izbește De-un brad — ea cade moartă cu blondul cap zdrobit, Și cade-apoi și dânsul
... Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna ... cer Și într-a lor albastră zare Păduri întunecoase pier. Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând de lumea zgomotoasă, El dragul tinerei creștine Hrănește-n mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute fără seamă. Albastra noapte-a primăverii I-arată însă chipul drag Și-n ochi nădejdile-nvierii, Ce chipul luminos îl fac!... III De-atunci, când tânăra fecioară La judecată a venit, De-atuncea lui a prins să- ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... ca să vază: Privește, uită-te la faptele-ți cumplite, Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte, Cu multe desfrânări Vezi fiice depărtate De-a lor nevinovate A sexului chemări, Vezi deznădăjduirea familiilor întrege, Adusă prin a tale mintioase încercări. Tu de însoțiere, de legături, de lege Ai râs, ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e vis amăgitor? De cine-i încântat nemernicul amor? De tine! Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată Prin o îmbrobodire de adevăr înalt Și răzbunarea urii de tine-nfășurată În scutece de sânge de om din om vărsat. Aceste fapte toate, Prin scrieri înfocate Certând ai proslăvit Și-n loc de fericire, Tu omului ai dat povară de gândire. Dar încă câte rele nici nu s-au dezvelit Din scrierile tale Ce sunt cu-mbelșugare: Deci rabdă, suferind!" Au zis Mejer scrâșnind Și ... căldare. Dumnezeu să nu se-ndure De oricare autor, Ferindu-i pe toți de
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... subsuori. - Hai ! deschideți cu fuga, dragii mamei, cu fuga ! - Ia ! Băieți, zise cel mai mare, săriți și deschideți ușa, că vine mama cu demâncare. - Săracuțul de mine ! zise cel mic. Să nu cumva să faceți pozna să deschideți, că-i vai de noi ! Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și de răgușit, că-i mai subțire și mai frumos ! Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar și puse să-i ascute limba și dinții, pentru a-și subția glasul, ș-apoi, întorcându-se, începu iar : Trei iezi cucuieți Ușa mamei descuieți !... - Ei, vedeți ... și ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătru-său. Se pune ea și stă în cumpene, cum să dreagă și ce să-i facă ? "Aha ! ia, acum i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci ! că i-oiu face eu cumătrului una de ș-a mușca labele !" Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei. - La cadă cu dubală, cumătre lup, că nu-i
... Birsa. Ai tu minte? Au trecut cincizeci de ani de când am fost eu june: cine È™tie pe unde au putrezit oasele murgului meu de atuncea?! În podul grajdului îmi pare, cum că mai e o curea din frâu. Atâta am È™i mai mult nimic din cal. Petru icni supărat È™i spuse babei "cum È™i ce". - AÈ™teaptă numai - strigă baba râzând de bucurie. Dacă stă lucrul aÈ™a, apoi stă bine. Du-te È™i adă bucata din frâu. Doară voi È™ti eu face un lucru cu cale din ea. Podul era plin de frâie, de È™ele È™i de curele. Petru alese cele mai roase, mai ruginite È™i mai neîngrijite È™i le duse babei, ca să facă precum a fost zis. Baba luă frâiele, le afumă cu fum de tămâie, zise peste ele o zicălă din cuvinte mărunÈ›ele È™i grăi după aceea către Petru: - Ia frâiele È™i dă cu ele de poarta casei. Petru făcu precum i se zise ca să facă. Vraja babei a fost bună. Abia dete Petru cu frâiele de poartă se È™i întâmplă... nu È™tiu cum
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gândiri să le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun ...
Alexei Mateevici - Din psalmul al XIV-lea
... Alexei Mateevici - Din psalmul al XIV-lea Cui, Doamne, i-i făgăduită Înălțimea muntelui Tău sfânt? A cărui inimă-i cinstită Dorințele curate-i sânt Și care faptele cu banul Nu și-au vândut, n-au cântărit, Ce nu și-au clevetit dușmanul, Pe frate n-au obijduit... Dar ... drept și curat. Și sfânt, o Doamne, Ți-i alesul: De va ieși-n război cu arme Doritul cerului, trimesul Putea-va uriași să sfarme; De-i împărat, a lui noroade Și prin oraș și pe la țară, Dori-vor adevăr, dreptate, Sorbi-vor aur din ogoare... De va lua timpanu-n mâine, Minuni va face-a Sa cântare Și îndreptându-se spre Tine Nu se va pierde în uitare. Ianuarie ...
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... Vasile Alecsandri - Zilele Babii Zilele Babii de Vasile Alecsandri Baladă I Cât au fost iarna de lungă Au ținut soarele strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină ... au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici răsărit. Iar în lipsa lui, pământul Zace-n triste amorțiri, Bântuit ... Scump odor și lumei drag, Care-acum ieșise-afară Dinlăuntrul unui fag. Brândușică zâmbitoare Și cu mersul leganat Pe sub ceriu-nseninat, Ea părea așteptătoare De un mire mult visat, Căci pe inima-i fecioară Purta-n sânu-i mii de ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ...
George Coșbuc - Legenda rândunelei
... George Coşbuc - Legenda rândunelei Legenda rândunelei de George Coșbuc Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica Sub streșini ciripind Era și fată mare Și mândră de-a cătare Și-apoi, pe lângă toate, Și fată de-mpărat. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. Și-n toată lumea vestea I-a mers, cum merg de-acestea Când trec din gură-n gură Grăbit din sat în sat. Dă roate șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum ... doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește Și vesel se pornește La doamnă-sa să-i spuie, Scăpat de-atâta chin. Aripele i-au frânt, Se zbate-acum de moarte În țărnă, pe pământ De-acum tu nu mai plânge! Și-n brațe el o strânge. Cu mâna cea purtată Prin sânge pe inel, Bărbia el i-o prinde: Dar brațele-și întinde Cu țipet doamna-n aer, Uitându-se la el. Iar brațele-i deodată În vânt încep să bată, Mișcări părând