Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA PIEPT CU

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 383 pentru DA PIEPT CU.

Andrei Mureșanu - Cele două căpățâni goale

... mă din somn?â€� „Eu, zice-acea căpățână, Am fost numai matelot; Pâne neagră și puțină, Apă, din bălți, a fost tot Cu ce-am trăit în vieață; Desculț, trențos, urgisit, Dusei cărarea-mi cu greață; Acum moartea, ce-am dorit M-așeză în libertate, Care-n lume n-am aflat, Scuturând jugu-mi din spate, Ce atâta l-am ... o parte! Strigă capu-nfumurat, Tu ești prost, tu nu știi carte, Genu-ți apus, blăstămat! Alt soi sunt eu, nu ca tine: Sunt boier, cu prinți rudit, Iată-aici pe piept la mine Orduri, stele, sunt mărit! Eu mă plimb tot în calește, Aur, scule, am prisos, Vinu-mi în buți mucezește, Ah, să-ți spui ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două sfeșnice cu trei ramuri. Rotundă la obraji, albă, cu ochii negri și mânioși, se-ntoarce când pe-o parte, când pe alta, nemulțumită de cum își potrivește pieptănătura. Cu o fustă scurtă, cu corsetul pus, cu mâinile goale până în umeri, cu ghetele descheiate, cu o talie rotundă și mlădioasă, cu pieptul plin... femeie bine zidită... tânără încă... frumoasă... mai mult plăcută decât frumoasă. Coleg de liceu cu Delavrancea în 1875-1876; a făcut parte din grupul "Trubadurului"; nepotul scriitorului Ciru Oeconomu. Bate din piciorul drept. Strânge pieptenele. Își mușcă buza ...

 

George Coșbuc - Sub patrafir

... George Coşbuc - Sub patrafir Sub patrafir de George Coșbuc Părinte, eu mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă ; Cât voi putea vorbi m-ascultă Să-ți spun în grabă tot și drept. Aș vrea să-ncep ... a stat. Și-am fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine-așteaptă hrană, Și grija numai eu le-o port De-acum ei singuri să și-o poarte ! Mi-e ... lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! Pe lângă vin, voinicii roată, Și chiote pe deal în zori, Și ziua luncile cu flori, Și hora noaptea-n șezători, Și viața toată ! Și mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza ... unii ! Și n-am fost slab și nici fricos : Pe opt ți-i dau grămadă jos — Dar m-am ferit să-mi fac ponos Cu toți nebunii. O dată numai... P-un flăcău L-am dat de ziduri, pentr-o fată A doua zi a prins ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... de tine. Unde ți-i lăcașul, o, dușmane Vronțo? În bizunie, peșteri, în codrii nămornici, În făr’ de fund hrube, în hiola mării, Te ascunzi cu dânsa, cu a mea Dochie? Geniu rău și crâncen al Daciei mele! Aflându-ți lăcașul și în tartar, Din piept îți voi smulge inima ta neagră, Ca să scap de tine pe a mea Dochieâ€�... Deci tăcând eroul, l-au cuprins somn dulce ... furate de prin ținterimuri; Iar lilieci, stance, cucuveici și buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi întreite vor să-l venineze, Zbârnâiesc cu solzii, colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca ... Întocmai ca turnul se prăvale Vronța, Și-n pământ groapă, căzând, prăbușește; Cetatea vuiră, zidurile crapă, Zimții de pe ele se prăval de râpă. Dragoș cu

 

George Coșbuc - Perirea dacilor

... George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin ... de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa! Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici ... sete și de foame. Mama dracilor s-o ia! Acest soi de băutură Nu-i de noi! Ne vâră-n draci. Să le-o torni cu sila-n gură N-au s-o-nghită bieții daci. Parcă-i terciul cu lămâie De-oblojeli pe la călcâie! O veți bea! răspunse tare Și-n mânie Deceneu, Dacă nu-mi dați ascultare Și-agitați poporul meu, Am ... ...

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... și exile Atâți nevinovați, Pe care pizma, ura și neagra calomnie I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie Îi ia necercetați! II Când armăsarii voștri, cu coama lor pletoasă, Alerg și scapăr iute p-o gheață-alunecoasă, Ca fulger, ca năluc; Și lângă drumul vostru, - o! tremură în cale Un biet ... Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, - Și după ea un june măreț, voios și tare, Cu fața vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare, Și șed p-un scăunaș; Când vă vedeți într-înșii pre voi miniatură, Și gest, organ, accente, oricare a lor ... au de hrană; și viața este dulce, C-așa va Dumnezeu. IV Când cina vă așteaptă în sala de mâncare, Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată de miros; Când ochii vi se pierde pe mese încărcate D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate, C-un viu foc ... frig într-însa, rece, Căci toată e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre vatra abia

 

Paul Zarifopol - Popi

... nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge însă o romanță, cântată înfocat, cu zdrăngăn surd de ghitară, și bĂ©bĂ©-ul se preface în grande amoureuse: cu ochii dilatați, cu gura întredeschisă, cu pumnii strânși, Popi privea pe Spyros. Totuși nu în brațele cântărețului cade frumoasa carfiotă. Ea e constantinistă: cântărețul, venizelist. Cântărețul, domnul Spyros Valaginos, un refugiat ... ca elev al școlii franceze din Atena, peste o revoluție răsturnarea regelui Oton. Zito i Elefteria! Zito i Dimocratia! Muzici. Marseilleze pocite. Soldați beți. Cu zece ani înainte, Edmond About se făcuse celebru cu pamfletul lui despre Grecia contemporană. About incarna, în sumara lui satiră burgheză, reacția contra filoelenismului romantic. Cartea e plină cu ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel ... să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care muncesc și care au adeseori parale, sunt gâștele de jumulit ale șmecherilor, cu ajutorul femeilor de stradă. Șmecherii cu cocotele duc un trai foarte pitoresc din punct de vedere literar și cât se poate de straniu pentru înțelegerea noastră, a fraierilor, ca ... bătaie cu un fel de voluptate sadică. Și ce bătaie! — „Omoară-mă, tăticule!... Aș vrea să mor de mâna ta!...â€� șoptește ea, cu voce tremurătoare de plăcere. „Tăticulâ€�, de rândul acesta, e un pușcăriaș respingător, care împreună cu alți golani și cu amanta lui își trece nopțile și mare parte din zi în “culcușulâ€� de la „Trei gâșteâ€�, adică în iarbă, sub un nuc pântecos ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o ... OANA: ... IRINA: Fa Onișor, cin ți-a dat ție betele astea de argint? OANA: Slăvitul. REVECA: Dați pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale? OANA: Ce să fie?... Prea multe fâșii... Prea multe... REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi? OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce așa de multe?... Și buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară ... mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) Împrejurul meu... așa... așa... ca ierburile crude de pe bătrânul turn al Sucevei... Da... da... sărută mai bine, nu te sfii, Ilinco... mai bine, fata pârcălabului Dajbog... Da... da... pe rând... Ileană, erai mică când pieri Hrâncu... Și tu, Oleană, ai să vezi pe tat-tău Duma. (Toate sărută mâna domnului. Țugulea nu se ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... omul are partea cea nedreaptă: El cântă, râde, suferă, iubește, Adoarme-apoi și nu se mai deșteaptă, — Pe când poetul supraviețuiește... Răspunsul micilor funcționari Da, aveți dreptate: noi o ducem prost, țăcănim întruna la mașina Yost. Înnegrim hârtie, forfecăm cupoane, Urmărind cu ochii tinere cucoane Care trec pe stradă... Sunt trăsuri și lume, Pretutindeni zgomot, soare cald și glume. Vremea parcă-și merge mersul în galop Și ... ați minuna întotdeauna Cum globul ăsta de noroi Se vede luminos ca Luna...) Și-aveam de gînd — ca un simbol De milenară simpatie — Cu cel din urmă-al meu ocol Să ne unim pe veșnicie Într-un fantastic carambol. Și măritându-i neagra humă Cu luminosul meu adaos, Într-un aprins vîrtej de spumă Să ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (Să-mi ierți cuvântul) ați făcut ... minții mele. Sahara!... Uite, vreau să fac o probă, S-aduc Sahara chiar la mine-acasă: Mut scaunul beteag de lângă masă Și stau așa, cu spatele la sobă... S-a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... toți se duc la gazda mirelui (la casa vreunui om). Acolo așteaptă să vie vorniceii miresei să-i poftească la dânsa. Vorniceii vin pe jos cu țiganii, îl iau pe mirele cu nuntașii lui și cu toții se duc la mireasă. Intrând în casa miresei, se pun la masă. Când se sfârșește masa, toți nuntașii ,,ies afară cu dansul", adică se iau de mână dintâi toți vorniceii, apoi nunul cu nună și la urmă mirele cu mireasa și, ieșind din casă, încep a juca. Țiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toți iarăși intră în ... de la vecine, Să pățim vreo rușine, Că atunci va fi cinstea noastră Și ocara dumneavoastră. Socri-mari, ascultați Și în urechi băgați: Când va da soarele -ndesară, Mare oaste vă-mpresoară, Dacă nu-ți avea bucate de ajuns, Să va căutați loc de ascuns, Să aveți buți cu vin, Car cu fân, Vaci lăptoase, Fete frumoase. Să mai aveți, socri-mari, Și lăutari; Să vie și tot satul, Ca să se veselească -mpăratul, Când va fi ... la Pitești, Iar nu țuică de-a dumneavoastră, Când bei multă, Te umfli în burtă, Faci burta dobă, Intri după sobă Și stai cu

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>