Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CER
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 855 pentru CER.
Ștefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele
Ştefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele Pîinea noastră cea de toate zilele de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 23 martie 1908 După un vechi cîntec german — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Mi-e foame, și să știi că am să mor ! — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne iese plugul în ogor. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? De-amar de vreme tot m-ai amînat... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne vom ieși la semănat... — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? N-ți este teamă, oare, c-oi muri? — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că grîul pînă mîni va răsări... — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Vezi, inima mea bate tot mai rar... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că grîul nostru este la morar. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Ah, tare mi-e teamă c-o să mor... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne scoatem pînea din cuptor... Dar cînd crescu mirosul pînii copate, Odorul mamii, galben ca un spic, Își închinase fruntea peste noapte, ...
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
Ştefan Octavian Iosif - Pintea Pintea de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Spun povești minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, Spaima-ntunecatei cetini Ce-mpresoară Caraimanul. Mari isprăvi de vitejie, Cunoscute poate vouă. — Ascultați acu la mine, Să vă spun și eu vreo două... Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima, stăpînă ! — Spune-mi mie ce te doare Și de ce ești trist la față ? Poate eu voi fi în stare Să-ți ajut cu vreo povață... Pintea stă prostit și rîde... Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ? Mai nu crede, mai se-ndeamnă Și răspunde-așa,-ntr-o doară : — Dă-mi putere, sfîntă zînă, Ca să-i bat pe toți ciobanii ! I-aș snopi numai o dată, De m-ar pomeni cu anii !... — Dacă vrei să prinzi putere, Du-te, Pinteo, de te scaldă Colo-n iezer ...
Ștefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare
... prinde Că mantaua eu mi-oi vinde Ca să beu? Eu, din vinurile-ți scumpe, N-aș sorbi o linguriță ! Fetei tale doar i-aș cere
... mi vii-napoi cît ai clipi... De-ți spune: "Cea cu blonde plete", Atunci, te rog, nu te pripi. Te du atunci în tîrg și cere
Ștefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară)
Ştefan Petică - VII (Păunii verzi plecară în noaptea solitară) Păunii verzi plecară în noaptea solitară de Ștefan Petică Păunii verzi plecară în noaptea solitară Cu strigăte de jale ca nota care trece Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece Trei lacrimi umeziră pe coarde de ghitară. Și palidele trupuri de roze s-adunară Pe marginea-n ruină încet să se aplece Murind ca niște albe columbe-n noaptea rece. O, visele, poema de vise-n noaptea clară! Și noaptea cea muiată în aurul de lună Părea apoteoza fantastică și vagă Căzând pe frunți de ceară în taina lor nebună. Poeme dulci de vise, poeme de petale, Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeagă! Departe trec păunii cu strigăte de
Ștefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă)
Ştefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă) Serbare sgomotoasă de Ștefan Petică Serbare sgomotoasă Ca-n bâlci. Decor banal; O boltă luminoasă Scăldată-n aur pal. Pe culmea azurie Chiar soarele de-aramă Se pare-o jucărie De proastă melodramă. Mulțimea îmbătată De pulbere și soare Întoarce-nfierbântată Un danț nebun pe care Îl farmecă orgia Din surle, din țimbale, Din nai și măestria Din cornuri triumfale; O muzică ciudată Ce-nalță orgolioasă Spre bolta-nflăcărată Prostia glorioasă. Mulțimea se aprinde Și râde, strigă, -njură. Paiața se desprinde Din gloată. O figură Ciudată: meseria I-a pus pe buze-un rânjet Pe care sărăcia Mereu îl schimbă-n scâncet. În ochi îi arde para Durerei care crește. Ar plânge; dar ocara Mulțimei ‘l-ngrozește Ce, crudă, îmbuibată Vrea glume, joc, plăcere. Paiața întristată Privește cu durere. O lacrimă îi pică Încet și el tresare Și mândru își ridică Privirea sfidătoare Spre cer iar a sa minte Orgoliul străbate; El trece înainte Cu brațe încleștate. Zâmbind din înălțime, Decât robit durerei, Să ceară la mulțime Pomana-
... casă, Și neputând să iasă, Au ars ei toți, cu bani, cu tot. Aici a zice pot: Că la un rău obștesc, când cere
... în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice ...
Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La adunare ele au fost neapărat? Aceasta-i de mirare, Că sfatul au uitat să facă lor chemare, Când ele mai ales erau
Alecu Donici - Momița și oglinda
... ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința -- I-au răspuns tovărășița -- Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră ...
Alecu Donici - Oracolul Oracolul de Alecu Donici Întru un templu idolesc, Era un zeu de lemn cu dar proorocesc; El sfaturi și povețe la tot poporul da: Pentru aceasta sta În aur și argint, spre slavă ferecat, De jertfe-mpresurat, De ruge asurzit Și de miroazme-nădușit. Toți în oracolul credea, fără-ndoială. Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală! Oracolul slăvit Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit. În loc de adevăr, el tot minciuni croia La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea. Iar pricina era: Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra Și, de avea el minte, Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. Dar când intra în zeu Vreunul nătărău, Atuncea vai de cei Ce mai credeau în