Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂT DESPRE

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 488 pentru CÂT DESPRE.

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu zăbrele de prin cea Precistă. Grigoriță se uită furios la mine, se înroși pănă ... două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și cu atât mai bine îi cunoștea, cu cât mai toate mânăstirile mari sunt croite aproape pe același plan de gospodărie; iar Grigoriță care, în copilăria lui, fusese crescut la mânăstirea Vorona sub privigherea ... zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe noi, dădurăm de două-trei ori cu apă race pe față, trecurăm prin păr ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... a tras Europei un chiul, vrednic de vestitul nostru Nastratin Hogea, de clasica memorie. N-a trecut apoi mult, și Midhat-pașa, despre care nu-ncetau a vorbi gazetele toate mai mult ca de Mahomet — ba că e isteț om de stat, ba că e ... cu mare părere de rău, i-am pus palma-n... ceafă și i-am făcut un vânt de i-a sărit pordecâinelui fesul cât colo. Știți ce a urmat apoi. Auz acuma că umblă dumnealui cu plosca cu minciunile pe la curțile împărătești ca să mă denigreze ... timpul vacanțelor, și Citirea mesajului de închidere a Corpurilor legiuitoare. Iskiuzar-Mehemet, raportor, dă citire raportului și proiectului de lege: „Art. unic. Cât țin vacanțele parlamentare, senatorii și deputații primesc diurna îndoită ca pe timpul sesiunii." (Aplauze zgomotoase.) Geanabet Eddin: Am onoare a propune următorul meremet ... turcești merg ibrișim! (Aplauze torențiale.) (Ședința solemnă s-a încheiat.) Așa se încheiă documentele din obscura gazetă bulgară, pe care le-am reprodus cât

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... Căci mofturi este îndeaproape înrudire cu numele ce ne-am permis noi a-l aplica de la început acelor articole din Revistă și despre care presupunem că nu este încă uitat. Asemenea, suntem datori să recunoaștem că nu mai încape discuție asupra uverturii lui FreischĂ¼tz, pe care dl ... citează autorii pentru timpul lui Attila, sărindu-se două rânduri din manuscris, după cuvântul Am. Marcellinus să se adauge: „din nenorocire nu scrie nimic despre Attila, dar cu atât mai mult scrie“... Priscus“. Și așa mai departe și pentru celelalte erori in dulce infinitum. Dar revista ... lăutarii, primii cântăreți, poeți, fac istorie... pănă pe timpul lui Attila? Probeze-mi-se că nu, și va rămâne de minciună Voltaire cu opiniunea sa despre ignoranța criticilor.“ Nu am să probez că nu, și nu am să probez că da, fiindcă nu s-a vorbit nici ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... cetluit bine, și pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce și el ceva. Și după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrânzită și, făcând-o boț, a zis: "Ce s ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se ... de a vedea pe colonel crescuse. Dar în aceeași vreme așteptam cu o frică nemărginită clipa întâlnirii. Căci aflasem, fără voia mea, multe despre el, de la o slujnică, ce vorbea seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la ... Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema Grușan, iar ofițerii îi ziceau: Grușan-Sălbaticul. L-am văzut întâiași dată într-o zi de primăvară. Mă însănătoșisem ... mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a întors boala. Nu le spusesem nimic despre întâmplarea care nu putuse ieși din mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... mea, hotărâte să mă urmărească cu război chiar dincolo de hotarele lor!... Și fiindcă buna-cuviință cere, când te afli în largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop că fac prea mare gălăgie degeaba și fără cuvânt, că, adică, la ... față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până la cot, puse iute despre soare, cu palma-i diafană, o mică perdea trandafirie privirii, se rezemă cu celălalt braț săpat în marmură vie de balustrada cafenie a cerdacului ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... De care Dumnezieu să ferească!... Însă, doar' vor avea ei minte Ș-or precepe-o glumă țigănească!... Cu toate-aceste musa nu minte, Ci numa cât are-o gură mare Și câteodată-i pre cârtitoare. [4] Cum sunt femeile totdeună, Când știu ceva despre oarecine, Ar crepa pe loc să nu o spună Încai la pretenele vecine, Așa-i musa mea! de minte-ușoară, Iar' de gură tocma ca ... Toți pe dânsul dau și-l împresoară, Iar el când s-apără, cand lovește, Și toată lovita lui omoară, Ș-așa să poartă de vitejește, Cât din doaozăci care fusese, Abia doi scăpară-în tufe dese. [11] Argineanul atunci să pogoară Și luând arma celui pe care Întii biruisă, de pe ... bine. Luându-și și ceva de mâncare Ce-află la trupurile căzute, Iar' sui pe calul ales, care Așa-l duce de ușor și iute. Cât pare că nu merge ci zboară Ș-ar fi-întrecut și pe-o căprioară. Mergând oblicește lângă cale O fântână. Frânt fiind de sete, Deștinde ... ș-ostănele Ce de-oarecâteva zile pățisă, Păn' socotește ceste și cele, Iacă somnul genele-i închisă, Iar calul, văzându-să făr' pază, Când paște, ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

... s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în ... pornesc tăcuți și hotărâți în grămadă. Ies pe gangul otelului și apucă spre obor. Pâlcuri-pâlcuri vin din toate părțile; se contopesc toate grămadă; cu cât înaintează acest brav popor, cu atât numărul sporește. La 2 și jum. despre ziuă, telegraful e în mâna republicanilor; toate firele rupte și mai ales casa confiscată. La 4, ușile temniței de pe drumul Rudului se deschid pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele ... e copilul lui Shakespeare, care era un tată zdravăn. Ei! vezi, asta este lucrul pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată când vorbim despre produceri intelectuale: ta-len-tul, și tocmai de el nu pomenim niciodată. O operă de artă este o ființă, căreia insuflătorul de viață nu este ... să diminăm din discuție ideea de durabilitate, atât de străină în discuție. Adesea literații fac greșeala (după părerea noastră, mare) de amestecă, în cercetările lor despre creațiuni intelectuale, întrebarea: opera aceasta rămâne? Cât timp va rămânea? Așa întrebări sunt absolut afară din chestie. Întrebarea noastră, față cu o lucrare de artă, nu poate fi decât aceasta: opera aceasta ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... Puteai în candelabre s-aprinzi ca s-o primești, Făclii nenumărate, sub care să pălești, Cu tâmpla rezemată de mâini, o-ntreagă noapte, Și până despre ziuă s-asculți ale ei șoapte, Ș-apoi s-adormi de somnul ființelor cerești! Puteai, după voință, s-alergi în lumea mare, Veneția să-ți ... calomnie, Să te ridici deodată pe brațe de adulți, Vărsând în a ta urmă torente de-armonie, La care să se-nchine dușmanii cât de mulți! Puteai, râzând de versuri la front aliniate, Să țeși o nouă pânză de rime zdruncinate, Și-ntr-însa să amesteci real cu ideal ... Să cânte?... Pentru cine?... Să moară?... Pentru cine?... Și cine știe, oare, în moarte de e bine?... Să plângă?... Însă plânsul provoacă râsul azi... Pe cât ai să verși lacrimi, pe-atâta ai să cazi! Să râdă?... Dar tot omul o rană are-ntr-însul... Să râdă însă! Râsul provoacă singur ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... nu vede în ea o gorilă, nu o urăște, nici nu râde de ea. Pesimist, pentru că nu concepe fericirea. Pesimistul mizantrop zice oamenilor: ,,Gorile, cât sunteți de stupide!". Pesimistul idealist le spune: ,,Fraților, cât suntem de nenorociți!" 16. ...ceea ce merită să fie relevat de artist, nu este ceea ce e animalic în om, lucru prin care toți oamenii ... anume din categoria în care trăiește, pe care o cunoaște și care, de obicei, îl nemulțumește. 33. Un analist, oricât de obiectiv, observând o societate cât de normală, va zugrăvi tot ,,negru" pe oameni. Toți analiștii mari, fie ,,moraliști" puri, fie romancieri, sunt mai mult sau mai puțin ,,detractori ai omului ... chiar când, ca să vorbim (...) de poezia erotică, eroina ar fi o ființă angelică. Valoarea unei poezii lirice e generalitatea ei, posibilitatea ce o dă cât mai mult și cât mai multor oameni, să-și trăiască sufletul lor cu ajutorul ei. Orice explicație biografică este o limitare, un atentat la generalitatea ei. 36. Poezia populară ... nuvelă, un om apare numai în aspectul sau în aspectele necesitate de temă sau de intrigă. 42. Actul creației poetice arată mai bine decât orice ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>